IN SPATELE APARENTELOR

Echilibrul

2009-05-13T05:31:00.000-07:00

Atenta ma misc pe sarma. Cu grija pasesc fara a-mi pierde echilibrul.

-Respira! se aude o soapta.

Ma opresc. Cum as putea sa respir cand incordarea imi lasa loc doar pentru o singura miscare?

-Respira!!! Glasul se repeta poruncitor de data aceasta.

Nemiscata incep sa trag aer in piept. Racoros la inceput revine grabit inapoi gadilandu-mi caldut narile. Repet miscarea de cateva ori si simt cum incordarea se evapora. Respir!!! Zambet timid razbate la suprafata.Raset puternic fulgera atmosfera. Frica fuge speriata. Amorteala dispare. Picioarele sunt usoare.

Pasesc cu incredere. Sarma se transforma in poteca. Respir...Poteca devine carare. Privesc in jur. Verdele se joaca bucuros printre razele soarelui. Galbenul , rosul si albastrul s-au prins in dans. Maroniul isi arunca umbra din loc in loc. Albul aminteste luminii sa straluceasca mai puternic. Culorile se lasa amestecate in miresmele naturii din jurul meu.
Maresc pasul.

-Unde te grabesti? se aude glasul din nou.Respira!!!
-Dar respir, raspund uimita de vocea mea.
-Te grabesti. Unde anume?
-Nicaieri. Vreau doar sa vad mai multe, sa cunosc cat de mult pot.
-Crezi ca viteza te ajuta?
-Nu stiu. Acum totul este altfel. Echilibrul este natural si am libertatea de a face tot ce-mi doresc.
-Crezi ca graba te ajuta sa faci mai multe?
-Da, sa acopar mai multe intr-un timp mai scurt.
-Si daca pierzi anumite lucruri doar din dorinta de a cuprinde cat mai multe?

Cararea continua tacuta in fata mea. Raspunsul inca il caut.

Ce-am pierdut pana acum? Cate poti afla intr-o singura calatorie? Cat iti permit simturile sa cunosti? Alte intrebari se strang in jurul meu. Le dau la o parte cu un gest hotarat.

Voi lasa inima sa-mi sopteasca ce am de aflat in aceasta calatorie.

Coliviile

2009-05-06T20:29:00.000-07:00

Singuratatea pare o colivie cand o traiesti timp indelungat. Te rascoleste prin adancimea tristetii ei. Iti doresti sa scapi, sa fugi. Iti doresti sa evadezi alaturi de altii si realizezi ca ramai singur in propria-ti colivie.

Cazi in colivia singuratatii din cauza fricii: frica de suferinta, de esec, frica de a lasa pe cineva sa te vada asa cum esti. Poate crezi ca nu-i adevarat. Aminteste-ti de cate ori ai intors privirea de la ceilalti. Aminteste-ti de cate ori te-ai speriat si ai inchis usa coliviei. Vei spune ca ceilalti nu te-au invitat sau la randul lor au fugit. I-ai ascultat cu atentie? I-ai urmat? In cele mai multe situatii esti responsabil pentru colivia in care te-ai ascuns.

Relatia pare o colivie cand iubirea s-a ascuns in spatele jocurilor de orgolii. Te zbati sa iesi si nu vezi nici o scapare. Te lovesti de altii in speranta ca ei sa-ti deschida usa. Nimeni nu vede lupta ta. Nici nu le-ar pasa daca ar vedea-o. Au propria lor colivie. Incerci sa-ti gasesti scaparea in diferite preocupari, in cautarea unei noi lumini care sa umbreasca colivia. Crezi ca daca arunci cortina peste ea si aprinzi o lumina artificiala in interior totul va disparea. Crezi ca ceva exterior te va ajuta sa nu-ti zaresti gratiile propriei colivii. Fii onest cu tine insuti. Esti singurul care poate razbate afara. Esti singurul care poate reaprinde lumina naturala si readuce colivia la viata.

Ne zbatem intre cele doua colivii. Invidiem pe ceilalti pentru ceea ce au. Speram ca intr-o zi vom avea si noi ce au ei. Si REUSIM!!! Reusim sa schimbam o colivie pentru alta. Si, apoi... ne dorim una noua...

Cum putem trece printre gratiile intunecate ale fricii care ne inchide in colivie?

Neincredere versus incredere

2009-05-04T18:56:00.000-07:00

Cata incredere poti sa acorzi unui om?

Pana unde poti lasa pe cineva sa intre in casa inimii tale?

Cand ai lasat usa larg deschisa si l-ai invitat cum ii dovedesti ca ceea ce vede este real?

Cum poti sa schimbi imaginea pe care altii i-au oferit-o?

Cum poti sa-l faci sa inteleaga ca esti altfel decat restul lumii?

Este oare responsabilitatea ta sa-i arati care este adevarul?
Este corect fata de amandoi sa-l lasi sa descopere singur realitatea ta?
Pana unde merge increderea in necunoscut?
Pana unde opresti neincrederea in acelasi necunoscut?

Intodeauna ne este teama de necunoscut. Intotdeauna punem sub semnul intrebarii strainii care ne intra pe neasteptat in viata. Intotdeauna frica striga mai puternic decat iubirea. Intotdeauna ne ascundem speriati in spatele mastilor si judecam prin prisma experientelor trecute.
Acordam incredere dupa o vreme,dar ramanem in garda mereu. Nu stim niciodata cand acei strainii deveniti prieteni intre timp ne pot trada, rani.

Oare ne tradeaza pe noi sau se tradeaza pe ei?
Oare daca am lasa orgoliul deoparte vom descoperi o noua dimensiune?
Oare cum ar fi daca ne-am gandi la ranile trecutului ca la cele mai pretioase cadouri?

Sunt multe aspecte de luat in seama cand cunosti pe cineva nou. Sunt multe lucruri care vin sa umbreasca o noua relatie. Singurul lucru pe care-l pastrez in sufletul meu este ca acel om are aceleasi cicatrici ca si mine. Felul in care ne oglindim unii in altii este ceea ce transforma neincrederea in incredere.

Balance

2009-04-07T08:32:00.000-07:00

I've retreated in my secret garden

The mirrors are sliding in front of my eyes

The memories are still standing

My heart is empty

My heart is full

I've run late to meet my life

I've waited for things to happen

I've chased the future

I've planned the happening

Balance...

A venit Toamna

2008-11-05T06:34:00.000-08:00

"Capcana responsabilitatii"

2008-08-25T08:01:00.000-07:00

Viata inseamna alegeri. Alegi la fiecare pas pe care-l faci. Alegi ce gandesti, alegi ce vorbesti, alegi cum actionezi. Ai impresia de cele mai multe ori ca altcineva hotaraste pentru tine sau ca circumstantele conduc in locul tau, cand de fapt esti singurul care decizi asupra propriei tale vieti. Si la fel de bine esti singurul care decizi sa-ti cauti scuze cand alegerile tale s-au dovedit a fi mai putin inspirate.

De cate ori te-ai gandit ca vina o poarta altcineva? De cate ori ai acuzat conditiile in care traiesti, oamenii din jurul tau, familia in care te-ai nascut, tara sau societatea cu regulile ei? De cate ori seful, partenerul de viata sau prietenii au fost vinovati pentru nereusitele tale? Toate situatiile au fost alegerile tale. Ai ales sa asculti ceea ce-ti spun altii, ai ales sa ramai intr-o situatie, ai ales sa actionezi intr-un anumit fel. Fiecare decizie a avut un rezultat, uneori mai putin dorit si in acest caz alegi sa cauti vinovati. Sa-ti spun un secret: este o capcana.

"Capcana responsabilitatii" este un mecanism de aparare invatat. L-am preluat si adaptat de la cei din jurul nostru inca de mici copii. Motivul: frica. Frica de pedeapsa, frica de judecata, frica de umilire, frica de esec. Orgoliul suporta cu greutate "esecul", asa cum "succesul" creste stima de sine. Astfel ca ajungem sa ne definim ca fiind suma de "succese" si "esecuri" pe care le-am acumulat in timp. Daca pentru "succese" este atat de minunat sa fim singurii resposabilli, pentru "esecuri" este mai usor sa impartim responsabilitatea.

Am numit acest sistem de aparare ca fiind o capcana pentru ca fiecare "esec" la care imparti responsabilitatea iti submineaza increderea in tine. Astfel, visele tale se micsoreaza pentru ca incepi sa crezi ca nu esti capabil sa le implinesti. Crezi ca intotdeauna vor exista circumstante si oameni care te vor impiedica sa ajungi acolo unde-ti doresti. Si pentru fiecare rezultat nedorit vei gasi alti responsabili.

Cum scapi de acesta capcana? In primul rand priveste fiecare rezultat al actiunilor tale ca pe un pas care te apropie de ceea ce-ti doresti. Daca esti multumit mergi mai departe, daca nu esti multumit invata ceea ce ai de invatat de acolo, schimba actiunea initiala, incearca ceva nou si vei avea un alt rezultat. Priveste atat "succesul" cat si "esecul" ca pe niste lectii de viata.

In al doilea rand aminteste-ti ca decizia a fost a ta, tu ai ales la un moment dat si rezultatul este urmarea acestui fapt. Asumati intreaga responsabilitate in ambele cazuri. Stiu ca este dificil sa te gandesti ca singurul responsabil de ceea ce se intampla in viata ta esti doar tu. Uneori intalnim situatii in care credem ca nu avem nici o iesire. Important este ca am facut ce stiam mai bine in acel moment, ca am luat o hotarare bazandu-ne pe ceea ce cunosteam atunci.

Vei spune ca este usor de vorbim si greu de realizat. Iti dau dreptate pentru ca am fost prinsa in "capcana responsabilitatii". Am gasit scuze, vinovati pana cand am realizat ca exista un singur responsabil pentru ceea ce se intampla in viata mea si acela eram eu. A fost dificil la inceput sa-mi asum responsabilitatea, a fost si mai greu sa realizez ca drumul de pana acum m-a adus unde sunt si sa fiu ceea ce sunt. Mi-am analizat viata, "succesele" si "esecurile", m-am descoperit pe mine si am reinceput sa visez mare. Acum stiu ca sunt 100% responsabila de viata mea.

Va urma...

Tomorrow versus Today

2008-08-20T09:23:00.000-07:00

"Tomorrow is the first day of the rest of your life."

Initial am vazut in aceasta fraza multa profunzime. In timp si-a pierdut intelepciunea pentru ca restul vietii mele incepe ACUM nu maine. De ce sa astept pana maine ca sa incep sa traiesc?

Acum catva timp un taximetrist mi-a oferit o lectie importanta despre azi si maine. Fara a refuza clientii fumatori a pus un anunt care suna astfel: " Maine puteti fuma."

Intotdeauna exista un maine in care sa incepi. Intotdeauna va exista un maine in spatele caruia sa-ti arunci scuzele ca nu ai reusit. De cate ori ai amanat o actiune pe maine? De cate ori ti-ai pus speranta in maine? Ai impachetat prezentul, momentul de ACUM si ai deschis mainele, viitorul crezand in mai bine. Si daca maine dispare? Si daca sansa pe care crezi ca ti-o ofera viitorul se spulbera? Ce-ti ramane? Asa ca am modificat fraza.

"Today is the first day of the rest of your life."

YOU CAN BE GREAT

2008-08-15T21:24:00.001-07:00

Dream Big

2008-08-15T11:28:00.000-07:00

Ne-am nascut din vise pentru a visa "MARE".

Pe parcurs am fost invatati sa ne limitam visele. Ni s-a spus mereu sa fim cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri, sa fim realisti. Am crescut crezand ca ceea ce visam sunt doar vise si posibilitatea de a le indeplini este departe de noi. Am ajuns sa credem ca trebuie sa fim la fel ca ceilalti pentru a fi acceptati si iubiti. Ne-am limitat actiunile, atitudinea, visele si sperantele. Asteptam aprobarea si confirmarea celorlalti.

Vine un moment in viata fiecaruia in care drumul se intersecteaza cu cineva sau ceva care ne trezeste. Poate fi o carte, un film, o persoana, o intamplare, un gand. Si aflam ca...

Visele nostre pot deveni realitate.

Uneori ne place sa credem ca totul este o pacaleala. Uneori cautam si gasim cele mai plauzibile scuze pentru a ramane unde suntem. Alteori ne lovim de obstacole si ne miscoram visele. Alteori credem mai mult in altii decat in noi. De cele mai multe ori frica apasa pe frana.

Exista oameni care stiu ca au nevoie sa viseze mare, sa creada in visele lor si sa actioneze invatand din fiecare obstacol, din fiecare greseala, descoperind pas cu pas drumul spre visul. I-ai intalnit de multe ori, i-ai vazut traindu-si visul, le-ai simtit bucuria de a trai si ai fost inspirat de vietile lor. Aminteste-ti visul si traieste-l.

You can DREAM BIG!

Va urma...

Cedar Point

2008-08-04T08:42:00.000-07:00

O zi "linistita" la Cedar Point.

Scheletul metalic al fricii.

Uneori sa te dai peste cap este un exercitiu bun,... doar pentru scurt timp.

Snoopy.

Distractia continua in marele parc Cedar Point.

Down Town

2008-07-17T06:15:00.001-07:00

O mica excursie pana la Detroit mi-a aratat ca diferentele locuiesc in acelasi spatiu si timp. Uratul si frumosul, bogatul si saracul, fericitul si nefericitul convietuiesc pe aceeasi strada, in acelasi oras.

La picioarele opulentelor cladiri respirau greoi, adusi de spate, incarcati de ganduri, oamenii. Asteptau... Unii autobuzul, altii sa traverseze si marea majoritate... o minune. Tristetea si frica se strecurau printre umbrele aruncate pe asfalt. Soarele sclipea in geamurile lustruite dand impresia de veselie.

Pozele sunt doar o mica reprezentare a ceea ce am vazut si simtit.

Say what you need to say

2008-07-12T08:18:00.001-07:00

Take all of your wasted honor.
Every little past frustration.
Take all of your so called problems,
Better put 'em in quotations.

Say what you need to say

Walkin' like a one man army,
Fightin' with the shadows in your head.
Livin' up the same old moment
Knowin' you'd be better off instead

If you could only...Say what you need to say

Have no fear for givin' in.
Have no fear for giving over.

You better know that in the end
It's better to say too much, than never to say what you need to say again.

Even if your hands are shaking,
And your faith is broken.
Even as the eyes are closin',
Do it with a heart wide open.

Say what you need to say

Say what you need to, Say what you need to...

Say what you need to say.

Viteza

2008-07-11T12:27:00.001-07:00

Raman doar fotografiile

2008-07-07T15:14:00.000-07:00

Am omis cu siguranta sa-ti zic ca urasca despartirile. Le urasc in special pe cele care par fara intoarcere, fara speranta de revedere. Momentele cand spui adio, imbratisarile si lacrimile care stau sa-ti cada pe obraji sunt dureroase. Incerci cu disperare sa te agati de fiecare clipa, realizand intr-un final ca uitarea este nemiloasa. Cate despartiri iti amintesti si cat de detaliat?

Nu stiu daca ti-am spus vreodata ca urasc fotografiile? Sentimentul este ridicol si infantil. Cumva, ceva ma indeamna sa le privesc. Odata si, inca odata, de nenumarate ori, pana imi dau seama ca sunt doar imagini moarte aruncate de timp. Zambete, priviri, gesturi adunate parca, sa-mi rada in fata pentru ca ele stapanesc eternitatea.

Despartirile si fotografiile. Incercam sa le pastram pe unele cu ajutorul celorlalte. Iluzii. Ce pot spune acele masti trunchiate despre cine este in spatele lor? Cat din acele imagini reprezinta adevarul si cat minciuna?

Pastram cu sfintenie imagini apuse. Amintiri, oameni, momente. Le clasificam, le impachetam cat mai frumos posibil si le aruncam intr-un sertar pe care-l deschidem rar, in timp, din ce in ce mai rar. La ocazii speciale prezentam trofeul trecutului. Praful cade greu in spatele mintilor noastre ingreunate de atatea amintiri.

Ce facem cand despartirile pline de sperante se transforma in adio? Raman doar fotografiile. Durerea imaginii lor este sfasietoare. Ceea ce pana atunci parea cliseu devine realitate. Sa pretuiesti si sa fii recunoscator pentru persoanele din viata ta sta scris cu litere de lumina pe pagina neagra a despartirilor fara ramas bun. O lectie pe care o rumegi greu si incerci cu disperare sa o inghiti. Pentru unii dintre noi este prea tarziu. Pentru altii poate insemna un nou inceput. Pentru cei plecati raman doar fotografiile.

Rezolvare

2008-07-05T17:11:00.000-07:00

Multumesc celor care au transmis mai departe mesajul meu si celor care s-au gandit la cele 4 sufletele a caror soarta s-a decis astazi de dimineata. Sunt bine, au un nou stapan si o noua familie.

The Last Lecture

2008-07-04T09:31:00.001-07:00

Povestiti-mi despre voi

2008-07-02T14:29:00.000-07:00

M-am ascuns. M-am furisat tacuta departe de lume. Am fugit de privirile intrebatoare. Lumea doreste amanunte, detalii. Oamenii isi satisfac curiozitatea ascultand povesti. Prietenii asculta tacerea si simt povestea. M-am ascuns.

Oamenii se plictisesc repede de poveste. Odata aflat misterul pleaca mai departe in cautarea unei noi aventuri. Banalitatea coboara abrupt. Prietenii asculta aceeasi poveste de 100 de ori, de 1000 de ori, de cate ori doresti sa o spui. Stau langa tine pentru simplu motiv ca ai nevoie sa o spui si adeseori se regasesc in ea pentru ca faci parte din viata lor.

Oamenii judeca lacrima si zambetul in aceeasi masura. Interpretari, sabloane, pareri, concluzii bazate pe experienta proprie. Prietenii patrund dincolo de masti. Ei stiu ca in spatele unui zambet se poate ascunde durere, sau ca o lacrima acopera o bucurie. Dorinta lor de a fi prezenti acolo, pentru tine se intrepatrunde cu permisiunea ta de a-i lasa sa vada.

M-am ascuns. Masca dupa masca, zid dupa zid am ridicat in jurul meu incercand sa uit. Sunt intrebata ce fac. Incetati cu aceste intrebari care-mi amintesc ca ma prefac ca-mi este bine. Un joc absurd al amintirilor cu rare momente de uitare. Lasati-ma sa uit ca este doar o sceneta dintr-o piesa. Povestiti-mi despre voi.

Ploua in gradina

2008-06-23T13:06:00.000-07:00

Cenusa isi desfasoara aripile peste petalele colorate ale norilor. Albul se amesteca cu negrul, iar gri-ul inlocuieste lumina. Intunericul aduce greutate si lacrimi. Ploua... Ploua in gradina. Picaturi mari, grele si cenusii ataca cu rautate pamantul infricosat. Florile isi ascund petalele sub frunze. Ropotul asurzitor zguduie intregul peisaj. Soarele a fugit, a luat luna si s-a ascuns. De ce s-ar intoarce?

Se strecoara in sufletul meu asemeni unei umbre. Simt cum se agata cu ghearele de gandurile mele nelasandu-ma sa respir. De ce as respira? Simt cum se tese in fiecare incercare de zambet. Amestecata cu regrete apasa cu greutate pulsul vietii care se zbate in fiecare clipa.

Vinovatia nascuta din fericirea trecutului este o haina grea de purtat. Poate mai grea si mai dureroasa decat durerea insasi. Regretele alegerilor sunt tardive. Viata imi spune ca totul este treacator. Inima imi sopteste ca totul este un vis. Ratiunea se ataseaza cu putere de gandurile care striga durerea.

Continua sa ploua. Pamantul biciuit de lacrimile ploii incearca sa-si incarce puterile. Oboseala adauga o noua provocare. Intunericul este straveziu. Transparenta lui coboara ca o mantie metalica peste umerii mei. Lasa-ma sa respir! Aerul se transforma in strigat. Gradina incremeneste. Picaturile raman suspendate in aer. O umbra pluteste printre ele. Aripile-i se zbat in treacat si loviturile tulbura tacerea.

Ploua in gradina.

Making Memories of Us

2008-06-18T13:44:00.001-07:00

Pustiul

2008-06-17T13:52:00.000-07:00

Adunate pe un raft stau pozele cu tine. Privesti tacut. Ai plecat fara sa-ti iei ramas bun. Ai plecat prea devreme. Visul tau s-a incheiat. Am inteles motivele plecarii tale. M-am impacat cu alegerea ta. O sa-mi fie greu sa nu te caut. Am atatea sa-ti spun, atatea sa-ti povestesc asa cum faceam mereu.

Undeva, candva ne vom revedea. Mereu ai spus ca ne leaga mult mai multe decat credem. Ce ne-a adus impreuna? Ce ne-a tinut alaturi atata vreme? Intrebari a caror raspuns il voi gasi doar alaturi de tine, atunci cand ne vom revedea.

Intr-o camera pustie plange suflet de mama. Sfasiata de durere incearca sa inteleaga cursul nefiresc al vietii. Are atatea intrebari la care nu gaseste raspunsuri. Cauta, cerceteaza, asculta... Singuratatea o inconjoara.

Pustiul pe care l-ai lasat in urma ta este infricosator. Pustiul care a venit odata cu plecarea ta este rece. Pustiul...tipa.

Avem nevoie de stapani

2008-06-12T02:21:00.000-07:00

Sunt o pisicuta neagra, blanda, dragastoasa si cuminte. Ma numesc Simun.

Sunt o pisicuta de 5 ani cu caracter de catel. Ma numesc Felix.

Sunt o catelusa simpatica de 6 ani si ma cheama Samy.

Numele meu este Labus si am 10 ani. Stapanii mei zic ca sunt cel mai cuminte dintre toti.

Avem nevoie de stapani si o noua casa. Stapanilor nostri actuali le este peste puteri sa ne mai tina si pentru ca ne iubesc asa de mult ar dori ceea ce este mai bun pentru noi. Detaliile despre fiecare dintre noi le gasesti la stapana noastra pe adresa de yahoo : adela_low@yahoo.com sau id-ul de messenger: adela_low.

Daca stii pe cineva care doreste sa adopte te rugam sa trimiti aceasta informatie mai departe.

Multumim mult de tot!

Labus, Samy, Felix si Simun.

Edit later: Pentru ca multa lume a intrebat sa stii ca suntem din Bucuresti.

Strainul

2008-06-06T06:57:00.000-07:00

"-Buna ziua! Ce faceti?"
"-Hm!"
Raspunsul insotit de privirea goala aruncata pe langa fata care-i zambea spunea totul. Mana se ridica intr-o miscare de lehamite. Tristetea isi gasise locul ideal.

Barbatul se indeparta cu miscari lente, adus de spate, purtand in mana stanga produsele cumparate.

"-Cata impolitete din partea lui", se auzi un glas.
Privirea ii cazu pe cea care vorbise. Sentimentele se amestecau pe figura ei si repulsia castiga lupta.
"-Poate este suparat, poate este trist, poate are probleme. Impolitetea lui vine din suparare si este adresata cu totul altcuiva."
"-Si cine sunt eu sa-i suport toanele? Sau tu? I-am facut noi ceva?"
"-Pentru el reprezentam doar niste necunoscuti, niste straini. Ce reprezinta el pentru tine de ti-a influentat asa de tare starea de spirit?"
"-Nimeni, un strain, un necunoscut"
"-Si atunci de ce nu-l lasi sa plece?"

Intrebarile si uimirea se citeau clar pe figura ei. Privirea s-a golit pentru o clipa. Zambetul isi relua locul de drept.
"-Ai dreptate."

Tacerea se lasa grea taind aerul dintre cele doua. Fiecare isi continua treaba. Cuvintele nerostite zumzaiau ca niste albinute ocupate.

Cel care intra pentru scurt timp in viata ta este un simplu strain?

"Strainii sunt familia pe care n-ai cunoscut-o inca." Mitch Albom

Marturisire

2008-06-03T17:49:00.000-07:00

Zilele trecute spuneam unui prieten ca renunt la blog.

Renuntarea venea din dorinta de a imi linisti mintea. Toate cuvintele scrise aici sunt parte a trecutului. Simteam cumva ca exista aici un atasament puternic care continua sa-mi modifice starea de fiecare data cand reveneam. Atasament fata de ceea ce scrisesem, de reactiile pe care le trezisem, de sentimentele pe care le impartasisem. Am devenit constienta de el intr-o noapte cand mintea framanta in cautarea de noi subiecte. Am realizat atunci ca-mi hraneam ego-ul. Am vazut cum se adunau cuvintele, cum retraiam momente placute sau neplacute in speranta ca voi gasi ceva. A fost exact ca atunci cand raul si binele convietuiesc in acelasi loc si in acelasi moment. Cautam un vinovat pentru nelinistea mea. Il gasisem.

Decizia era luata. Hotarasem sa tac, sa ascund ca voi parasi definitiv blogul. Doream sa-l las sa moara. Singur, in tacere, in intrebari, in mirare, in uitare. Este prima oara cand aceasta decizie este luata intr-o stare de liniste si calm. Problema era cautarea continua si dorinta care nu-mi dadea pace.

Dupa cum bine vezi am revenit asupra deciziei initiale. Am realizat ca voi continua sa scriu. Rezistenta, lupta si tensiune sunt elementele care vor indeparta linistea. Gandurile mele vor zbura adeseori aici. Acesta este locul in care mintea mea se refugiaza. Am facut cateva modificari. Am adaugat aceasta marturisire si voi continua sa desenez realitatea asa cum o vad, in spatele aparentelor.

Dorinta

2008-05-31T14:46:00.000-07:00

Dorintele se nasc din speranta intr-un viitor mai bun.

Care dorinta ilustreaza cel mai bine speranta din tine?

Poti sa notezi aceasta dorinta aici, sa o scrii pe blogul tau, sa o asterni pe o foaie de hartie, sa o ascunzi intr-un jurnal sau sa o pastrezi pentru tine. Orice ai alege este bine, important este sa o descoperi in tine.

Oamenii...

2008-05-30T13:50:00.001-07:00

Oamenii...manunchi de suflete inflorite in copacul vietii. Aparent atat de diferiti unii de altii si, totodata atat de asemanatori in sufletele lor. Oamenii, orice limba ar vorbi, orice culoare ar avea, orice rol ar juca sunt prinsi in acelasi dans al emotiilor.

Valul aparentelor se ridica cand incepi sa-i cunosti. Selectivi in alegerile facute realizeaza mult mai tarziu ca traiesc acelasi vis. Evaluari facute pe moment, comparatii realizate intr-o clipa incercand sa se protejeze. Siguranta este o valoare cumparata scump.

Oamenii...calatori pe oceanul vietii. Valurile ii apropie sau ii indeparteaza unii de altii. Obstacolele ivite reprezinta propria incapacitate de a trece dincolo de limitarile sociale. Orice diferenta perceputa inseamna o incadrare rigida intr-un sablon. Orice asemanare recunoscuta inseamna o marginire a diferentelor deja existente. Inchisi in propriile roluri realizeaza mult mai tarziu ca hora este aceeasi.

Oamenii...cauta. Formeaza sisteme, creeaza tipare in speranta ca undeva in spatele lor, sau poate din combinatiile rezultate isi vor descoperi fiinta. Poate cineva, candva va afla reteta perfecta a omului. Poate cineva, candva va darui oamenilor raspunsul.

Oamenii...alearga. In diferite directii, rasfirati in mii si mii de locuri lupta pentru o viata mai buna. Grabiti in fuga lor cotidiana isi doresc adeseori un moment de respiro. Poate urmatorul o sa fie. Poate cel care a trecut a fost. Asteapta sau regreta linistea.

Oamenii...

Pentru tine, draga mea prietena

2008-05-29T15:01:00.001-07:00

Sunt recunoscatoare pentru prezenta ta in viata mea. Sunt recunoscatoare pentru forta pe care am gasit-o in tine. Sunt recunoscatoare pentru zambetul tau. Sunt recunoscatoare pentru ceea ce impartasesti cu mine. Sunt recunoascatoare pentru ca te pot numi prietena mea.
Stiu ca acum treci prin momente dificile si vreau doar sa stii ca sunt alaturi de tine.

Invitatie

2008-05-28T08:24:00.000-07:00

Pentru?

Schimb de carti

Cand?

Duminica, 1 iunie, ora 15:00.

Unde?

Bucuresti, Lucky13, Stada Selari la nr.9-11 in Curtea Sticlarilor.

Motive?

Ultima editie care se desfasoara in Bucuresti inainte de vacanta de vara, precum si invitatii de marca adusi de echipa bookblog.ro

Rani

2008-05-24T14:09:00.000-07:00

Atasamentul...il intalnim sub multe forme, sub multe masti. Ranile trecutului sunt chipul cel mai cunoscut sub care atasamentul isi face simtita prezenta. Devenim prizonierii ranilor, inchisi in povestea noastra retraim intern acelasi pasaj de nenumarate ori. Durerea curge prin venele mintii nostre si simtim ca existam.

Cicatricile facute de altii sangereaza la o simpla aducere aminte. Dorim sa scapam din capcana atasamentului. Putem ierta? Putem uita? Putem trece mai departe? Simtim nevoia sa aruncam totul in coltul cel mai indepartat al mintii. Preferam sa indepartam persoana care a provocat rana. Uneori solutia aleasa este lovirea celuilalt. Credem ca rana lui vindeca rana noastra. Reusim sa cream noi povesti victorioase de aceasta data despre superioritatea noastra in fata dusmanului.

Povestea ranilor noastre, a obstacolelor pe care le-am depasit este cea cu care ne identificam. Definitia noastra ca fiinte este data de durerea regasita in ranile trecutului. Orgoliul este satisfacut de suferintele indurate si ne este atat de greu sa renuntam la ele. Oare ce am deveni fara trecut? Ce poveste am prezenta celorlalti? Ce poveste ne-am repeta mereu, in special in momentele dificile?

Atasamentul...de oameni, de obiecte, de povesti, de sentimente, de "eu". Traim iluzia calatoriei noastre tinand cu dintii de ranile trecutului. Iertarea devine marfa pe taraba vietii. Iubirea este jucata la bursa relatiilor. Compasiunea doarme prafuita sub tejghea.

Este aproape imposibil sa lepezi haina resentimentelor. Este dificil sa treci prin durerea provocata de celalalt. Este umilitor sa faci primul pas spre impacare. Unde ai ajunge?

Uneori reusim. Important este sa o facem in adancul nostru, cu sinceritate, fara a transforma totul intr-o noua poveste. Minunea iertarii si a iubirii este ascunsa spectacolului cotidian. Tacerea coboara peste povestea ranilor noastre eliberandu-ne de atasament.

Poem

2008-05-19T12:08:00.001-07:00

Ce este iarba?

Covorul verde al naturii, popasul picaturilor de roua dimineata, pieptanul vantului, patul ploii, padurea micilor vietati, haina pamantului.

Mult mai mult decat putem cuprinde in cuvinte.
Sau pur si simplu...iarba.

Sperante

2008-05-13T11:59:00.000-07:00

Cand am plecat din Romania mi s-a spus ca sunt curajoasa. Las totul in urma si plec spre locuri necunoscute. De unde stiu daca voi reusi sau nu? De unde stiu daca sperantele mele se vor implini sau nu?

Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.

Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.

Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.

Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.

Minciuni

2008-05-04T11:51:00.000-07:00

De cate ori le-ai auzit la altii? De cate ori le-ai auzit in mintea ta? De cate ori cuvintele pe care ti le rosteai clar in minte erau minciuni?

Este mai usor sa folosesti minciuna pentru a face fata realitatii prea covarsitoare. Te simti mai bine cand auzi ceea ce doresti sa auzi, desi stii ca sunt minciuni. Raspunsurile la intrebarile nerostite sunt minciuni. Raspunsurile la situatiile stanjenitoare sunt minciuni.

Ai dori sa stai drept si sa privesti in ochi realitatea. Alegi sa te ascunzi in spatele acestor minciuni pentru ca este mai usor sa mergi mai departe. Este mai usor sa accepti aceste minciuni decat sa suporti durerea adevarului. Mintea naste atatea minciuni, atatea cuvinte de care ai nevoie. Sunt scutul tau, sunt realitatea ta, sunt calea ta de adaptare.

Singura care are intr-adevar nevoie de minciuni este mintea, ego-ul. Minciunile sunt instrumentele cu care organizeaza realitatea protejandu-se de o cadere prea brusca. Minciunile sunt armele care o ajuta sa stapaneasca, sa domine, sa conduca. Ele iti spun ce este bine si ce este rau. Ele iti confirma sau infirma ceea ce ai simtit initial. Ele iti spun ca esti bine cand totul se darama in jurul tau. Ele iti spun ca poti trece peste asta chiar cand ai dori sa fii invizibil. Ele iti spun ca nu ti-e dor cand nu reusesti sa localizezi durerea.

Si, cladesti. Caldesti in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare clipa, cladesti ziduri de aparare. Te fortifici si cand vezi ceea ce ai construit ti se face rusine de tine, de gandurile tale. Maschezi totul cu alte minciuni: "Totul a fost o iluzie, doar niste ganduri trecatoare. Tu nu poti sa gandesti asa." Astfel vopsesti zidurile in culori vii si mergi mai departe.

Mintea gasesti scuze, neaga, alege ceea ce crede ca-i mai bine, limiteaza si aseaza totul in tipare. Asemeni unor carti in biblioteca aceste instrumente stau cuminti si asteapta sa fie descoperite. Stii ca exista, stii ce cuprind, stii cum sa le folosesti si cand. Orice nou aranjament transforma perspectiva. Stii ca sunt minciuni, stii ca-ti folosesc doar pentru o anumita perioada, stii cand totul se intoarce impotriva ta si continui sa le utilizezi devenind maestru in aceasta arta a negarii.
Pana cand crezi ca vei rezista astfel? Ce vei face cand zidurile tale se vor prabusi? Cum vei face fata situatiei? Stiu doar ca cel din spatele zidurilor este mai singur si mai speriat decat a fost inainte de a le inalta.

Cum iti dai seama cat de mari sunt zidurile tale? Simplu. Cat de puternic te aperi cand cineva te ataca? Cum gestionezi o situatie care nu-ti place sau o nereusita? Cat din ceea ce simti ascunzi sau exprimi? Cum faci fata noului?

Toti avem ziduri. Toti avem minciunile noastre. Toti avem instrumentele cu care reusim sa trecem peste diferite situatii. Cel mai important este sa cunosti aceste ziduri, sa realizezi cat de inalte sunt si cum sa le folosesti cand ai nevoie de ele.

Conteaza cum te simti

2008-04-30T08:01:00.000-07:00

In ultima perioada plimbarile mele zilnice sunt facute cu bicicleta. Pedalez in viteza, energic, dornica sa alerg repede, tot mai repede de-a lungul strazilor. Obosesc cand dealul este prea inclinat sau prea mult de urcat. Obosesc cand depasesc perioada cu care ma obisnuisem pana atunci. Obosesc cand mai am putin si ajung acasa.

Aceste perioade de oboseala alterneaza cu momentele cand relaxarea isi face simtita prezenta. Momente cand dupa fiecare urcare urmeaza o coborare. Momente cand energia mea pare inepuizabila. Momente cand ma opresc la un stop sau doar pentru a privi peisajul.

Urcare - coborare, oboseala - odihna, stres - relaxare, deal - vale...calatorie, aventura, viata. Cu fiecare urcare ajungi intr-un alt varf pentru a zari urmatoarea destinatie. La fiecare coborare dealul din fata ta pare mai mare si mai greu de urcat. Ai nevoie de rabdare, putere si vointa.

Uneori renuntarea este o dulce alinare in drumul anevoios. Uneori ceea ce pare a fi un stop este de fapt o inaintare. Uneori schimbarea vitezei este benefica. Uneori o intoarcere este o noua cale. Uneori o alegere intr-o intersectie aduce surprize placute. Uneori un zambet iti creste energia si dorinta de a merge mai departe. Uneori o raza de soare sau o picatura de ploaie schimba ceva in drumul tau. Uneori urcarea este buna si coborarea se transforma intr-o lectie grea. Uneori varful este diferit de ceea ce ai presupus. Uneori valea iti aduce linistea de care ai nevoie si crezi ca este mai bine sa ramai. Doar putin...de fapt nici nu realizezi cand incepi sa urci.

Conteaza unde esti? Conteaza daca este urcare sau coborare? Conteaza daca stai sau mergi?

Conteaza cum te simti. Si daca nu te simti bine gaseste in tine capacitatea de a privi partea pozitiva a calatoriei tale. Intotdeauna exista ceva pentru care sa fii recunoscator. Intodeauna exista ceva care sa te faca sa zambesti. Intotdeauna exista ceva care sa te faca sa mergi mai departe. Ai incredere in tine.

Niciodata nu e "prea tarziu"

2008-04-25T11:23:00.000-07:00

Textul de mai jos l-am primit de la o prietena careia ii lipseste curajul sa impartaseasca ceea ce sufletul ii dicteaza sa astearna pe hartie. Se primesc doar feedback-urile pozitive si incurajarile.

"Intotdeauna mi-a fost teama de aceste doua cuvinte "prea tarziu". Au o insemnatate profunda. Nu mi-a placut sa le aud nici macar atunci cand imi spunea mama "este prea tarziu, este timpul sa dormi". Ori intri prea tarziu in viata cuiva, ori ajungi in gara prea tarziu cand trenul deja s-a pus in miscare, ori este prea tarziu pentru a mai face ceva sa indrepti lucrurile. In fata acestor doua cuvinte aproape in orice situatie, interventia noastra devine zadarnica. Cand este prea tarziu, nu mai putem face nimic, decat sa inchidem ochii, sa inspiram adanc si sa trecem mai departe. Dar ce ne facem cand nu putem trece mai departe asa usor? Trebuie doar sa fim siguri pe noi, pe instinctele noastre, sa avem incredere in noi, sa fim siguri ca decizia pe care o luam ne poate face sa depasim momentul "prea tarziu". Nu ai cum sa nu fii marcat cand auzi…a fost prea tarziu, nu s-a mai putut face nimic…Ideea ar fii ca….niciodata sa nu fie prea tarziu.."

Am uitat sa-ti spun ca nu i-am cerut aprobarea. Astept parerea ta.

Life and Dead

2008-04-23T08:58:00.000-07:00

I died as a mineral and became a plant,

I died as plant and rose to animal,

I died as animal and I was Man.

Why should I fear? When was I less by dying?

Yet once more I shall die as Man, to soar

With angels blest; but even from angelhood

I must pass on: all except God doth perish.

When I have sacrificed my angel-soul,

I shall become what no mind e'er conceived.

Oh, let me not exist! for Non-existence

Proclaims in organ tones,

'To Him we shall return.

Rumi

A doua primavara

2008-04-20T08:13:00.000-07:00

In ultima vreme constat cu uimire cat de norocoasa sunt. Si in acelasi timp sunt recunoscatoare pentru oamenii de langa mine, pentru oportunitatile ivite, pentru tot ceea ce am sau mi se ofera. Este minunat sa constati ca uneori ti se daruieste posibilitatea sa retraiesti aceeasi minune de doua ori.

Mi-am inceput noua viata sosind odata cu primavara. Traiesc o a doua primavara, putin diferita de prima prin prezenta intensa a naturii oriunde intorci privirea. Magnolia isi scutura florile si parfumul lor reinvie amintirile. Verdele canta sufletului meu aceeasi melodie. Natura intreaga isi desfasoara mantia de frumusete peste orasul de langa lacuri.

Am crezut ca mi-am luat ramas bun, dar exista ceva care imi arata continuare si nu finalul sau inceputul. Am crezut ca undeva s-a rupt si ca este un nod facut in graba de viata, dar am realizat ca de fapt ruptura am perceput-o doar eu.

Privesc cu uimire in jur si de oriunde ar veni soarele umbra mea te cauta pe asfalt. Un alt spatiu, o a doua primavara, un alt timp, aceleasi emotii. Amintirile se amesteca cu realitatea. Magnolia isi scutura petalele. Narcisele zambesc galben, iar zambilele sclipesc in soare. Vantul canta in bradul de alaturi. Doi ochi privesc speriati si pasii micuti se termina cu o coada stufoasa. Un falfait de aripi rosiatice atrage atentia pentru a continua cu un tril prelung de chemare. Natura...doar natura si emotiile mele.

Multumesc! ly

Te provoc sa dansam in lumina!

2008-04-15T10:34:00.000-07:00

Pandeste in fiecare clipa traita, respira in fiecare noua experienta, murmura in fiecare vorba rostita. Umbra i-o zaresc in lumina. Curiozitatea este puternica. Curajul exista acolo unde pasesti in intuneric cu credinta ca esti in siguranta.

O simt cum isi roteste aripile-i in jurul meu. O simt cum imi urmareste atenta fiecare gand. O simt cum isi invaluie faptura in jurul inimii. O simt in oamenii de langa mine si din ce in ce mai des in mine.

O vad in pasii plini de prudenta. O vad in dansul luminii si al vietii. O vad scrisa in cuvintele rostite de mine si de tine. O vad in ochii celorlalti, in gesturile lor. O vad printre randurile scrise in miez de noapte. O vad printre ramuri.

Uneori glasul ei se aude puternic in inima mea. Imi coordonez pasii cu dansul ei nebunatic si patrund din ce in ce mai adanc in realitate ei. Noutatea este cea care atrage ca un magnet si necunoscutul imi pune sangele in miscare. Jocul ei imi aminteste de alte clipe asemanatoare si de faptul ca totul devine cunoscut. Imi aminteste de clipele cand m-am lasat coondusa si am descoperit lucruri minunate in spatele ei. Imi aminteste ca este normal sa existe.

Are mai multe nume si ai intalnit-o in diferite contexte. Este prezenta in viata ta asa cum este si in a mea. Este in toti si poate sa dispara doar dupa ce ii constientizezi prezenta. Am descoperit ca a venit momentul sa-i fac jocul si sa o las sa conduca pentru a putea trece mai departe. A sosit momentul sa-i zic pe nume si sa o privesc in ochi pentru a trece mai departe.

FRICA, te provoc sa dansam in lumina!

In timp

2008-04-10T07:54:00.000-07:00

In timp ai invatat:

sa-ti acoperi ranile din ce in ce mai bine;

sa inlocuiesti durerea cu preocuparea continua pentru altceva;

ca in toate exista limite;

sa ignori frica crezand ca acesta este un act de curaj;

ca indiferenta ucide;
ca oamenii vin si pleaca din viata ta;

sa-ti uiti trecutul;
sa fugi atunci cand totul este prea mult decat poti suporta.

In timp iti vei aminti:

ca ranile sunt experiente de care ai ramas atasat;

ca durerea se dizolva odata ce este traita;

ca limitele sunt doar acolo unde le vezi tu;

ca frica este umbra iubirii si curajul inseamna sa-ti deschizi inima;

ca indiferenta este doar un joc;
ca suntem legati unii de altii prin fire invizibile mintii;

ca prezentul este mereu aici;
ca fuga este buna pentru o perioada scurta.

In timp echilibrul revine. Il regasesti acolo unde a fost mereu, in tine. Il redescoperi in inima. Il respiri cu fiecare noua experienta.

In timp linistea revine. A stat tacuta si a privit zbuciumul din tine. O regasesti ascunsa sub stratul de frica in care ti-ai invelit sufletul.

Traieste-ti viata, depaseste-ti frica, uita-ti mintea, treci prin durere, aminteste-ti de tine, redescopera-ti inima si simte iubirea.

In timp...

10 Trandafiri

2008-04-04T06:52:00.001-07:00

Am primit aceasta felicitare de la cea mai draga fiinta si doresc sa o impartasesc cu tine. Multumesc mama!!

Primavara!!!!

2008-04-02T13:04:00.000-07:00

"Vecini" in asteptarea alunelor.

Cateva imagini specifice "zonei" in care locuiesc

Primavara vine!!!!!!!!!!

Live to be 150?...Can you do it

2008-04-02T08:01:00.000-07:00

Aseara am urmarit pe ABC emisiunea The View intitulata "Live to be 150?...Can you do it?" realizata de Barbara Walters. Intr-o prima parte a fost prezentata posibilitatea readucerii la viata intr-un viitor imaginat de multi dintre noi. Continuarea emisiunii s-a oprit asupra diferitelor metode prin care putem sa traim pana la 100 de ani cel putin. A adus in discutie celulele stem si studiile medicale in aceasta directie, alimentatia bazata pe legume si fructe, sportul si, bineinteles sexul. A prezentat cateva personalitati care au ajuns la o varsta inaintata, printre care Paul Newman si un model care la 76 de ani inca urca pe scena si apare in reviste.

Finalul emisiunii a fost dedicat unui grup de batrani care au depasit venerabila varsta de 100 de ani. Fiecare cu povestea si filosofia lui despre viata. Unul dintre ei a zis ca viata incepe la 80 de ani, merita traita de la 90 si este minunata de la 100 in sus.

Aceasta mi-a amintit de ceea ce spunea Octavian Paler legat de faptul ca a iubi viata implica si posibilitatea de a o n-o mai suporta. Oare chiar ne dorim sa traim atat de mult sau depinde starea in care ajungem la aceea varsta?

Urmarind cele doua directii ale emisiunii m-am intrebat de ce luptam sa traim mai mult in loc sa luam fiecare pas asa cum este el la acel moment. Avem in ziua de astazi posibilitatea pentru copiii nostri sa le "inghetam" corpurile in speranta unui viitor mai bun. Oare acele corpuri chiar vor putea vreodata sa fie ceea ce au fost? Oare nu cumva reparam doar masina fara sa ne intereseze cine o conduce? Odata cu resuscitarea oraganismului putem reinvia si spiritul?

Prima impresie

2008-03-31T10:34:00.000-07:00

Cand m-am gandit sa scriu despre impresia pe care mi-au facut-o primele zile petrecute pe teritoriul american m-am gandit initial la ceea ce simt. Am constat cu uimire ca emotiile sunt putine si ca ceea ce voi scrie este o simpla constatare rationala si realista a ceea ce am observat eu pana acum.
Intai de toate drumul a fost linistit, placut si lung. Amsterdam-ul era in plina primavara si verdele crud era acoperit doar de eolienele albe care-si invarteau aripile in vant. Am trecut oceanul in Alaska care arata ca o batrana plina de riduri, linistita, impacata cu sine si luminoasa. Aterizarea si vama au fost "rapide".
Calatoria spre noua casa ne-a intersectat cu multe sosele suspendate si o trecere prin suburbiile orasului. Casute mai mari sau mai mici, magazine la sosea, parcuri, scoli, biserici, toate au ramas doar imagini fugind prin fata ochilor.
In zilele urmatoare am reusit sa adun mai multe impresii despre noua mea casa. Intr-o prezentare scurta iti ofer ceea ce am observat pana acum.

Mai putin bune:

strazile au gropi - explicatia este alta decat in romania, si anume sarea folosita iarna pentru zapada, traficul intens si vechimea.
exista cersetori de diferite culori, varste si cu diverse probleme.
aglomeratie in trafic la orele cand se iese de la munca.

Lucruri bune:

amabilitatea oamenilor, inclusiv a functionarilor publici, te intampina cu zambet si chiar doresc sa te ajute. Sunt constienti ca esti mai mult decat un simplu om care-i deranjeaza.
mult spatiu si din aceasta cauza cerul pare mai aproape.
timpul se scurge cu o viteza mai mica, poate din cauza linistii, a lipsei aglomeratiei sau pur si simplu este doar senzatia mea.
magazinele sunt putin "aglomerate", daca pot sa numesc asa acele imensitati pline cu produse de orice fel.
verandele acelea ingrijite pe care le-am vazut de atatea ori in filme exista intr-adevar si de abia astept sa le vad inverzite.
veverite oriunde intorci capul te privesc curioase si rabdatoare.

Sunt multe alte lucruri care deocamdata mi-au scapat sau nu le-am observat. Adaptarea se realizeaza incet si sigur. Pana la o noua "revedere" sper sa vina primavara.

romanica

2008-03-19T11:40:00.000-07:00

Romanica cu "r" mic, cum zice un prieten, se incapataneaza sa-mi ofere amintiri din cele mai diverse inainte de plecare. Astfel, astazi in drumul cel lung spre locul de munca am avut una dintre cele mai interesante momente pe plaiurile mioritice bucurestene.

Inghesuiala din statiile RATB a devenit obisnuita si am suportat cu eroism coatele impartite si privirile disperate in goana dupa un loc pe scaun. Rabdatoare si intelegatoare, nu stiu de unde am avut atata, am reusit sa patrund in tramvaiul supraaglomerat. Devin in cel mai scurt timp fericita posesoare a unui colt de balustrada din dreptul scarilor si ridic privirea pentru a savura victoria. Am fost uimita sa zaresc in dreptul meu un barbat intre 30-40 ani cu o vioara in mana pregatindu-se sa ne imbie urechile. Foarte fericit ca si-a gasit un loc bine pozitionat in mijlocul "salonului" omul isi incepe partitura.

"La munca nu se duce, dar de cantat canta", se aude glasul unui domn indignat. Aprobarile au venit din toate partile si curioasa am incercat sa zaresc vreo urma de jena in ochii celui bombardat cu ocara. Nimic nu cred ca ar fi putut sa-l scoata din transa lui. Amestecata cu sunetul abrupt al rotilor de tramvai melodia a plutit nestingherita peste noi.

Prima statie. Odata cu inchiderea usilor aerul s-a cutremurat la glasul unui cersetor: "Dumnezeu sa va dea sanatate. Miluiti-va de un biet suflet". Incerc sa-l gasesc pe domnul care comentase mai devreme si ii zaresc privirea. Tacea pentru ca, presupun eu, ajunsese la concluzia ca nu avea rost sa mai zica ceva. Tarandu-si picioarele cersetorul si-a continuat "jobul".

Urmatoarea statie. Muzica ridica totul la rang de opereta. Intre timp tramvaiul se eliberase pregatind intrarea noului personaj. Acesta a sosit cu un miros imbietor care a gonit pasagerii in colturile si asa mici ale "scenei". Cei ramasi reuseau cu greu sa ajunga la ferestrele intredeschise pentru a respira. Melodia, glasul puternic si zgomotul tramvaiului se amestecau intr-un joc rautacios si crud.

Am coborat cu "regret" si razand la gandul ca voi avea ce sa povestesc, oare chiar voi spune asa ceva, celor de peste ocean. Ceea ce mi-a placut din toata aceasta calatorie a fost alternanta dintre rolul principal si rolul de spectator. Totul era interactiv.

Viata este minunata in diversitatea ei.

Tabloul

2008-03-17T13:17:00.000-07:00

Adun in mine atatea amintiri pentru maine, pentru zilele care vor veni. Adun fiecare bucatica din emotiile care-mi misca sufletul primavara.

Strang verdele crud si iarba nou nascuta. Prind albul florilor proaspat rasarite. Zambesc razelor care saruta luciul lacului. Astfaltul se amesteca intr-un dans tulburator cu verdele naturii. Bancile plutesc in mijlocul copacilor renascuti. Asteapta cu nerabdare sa se joace v-ati ascunselea cu frunzele.

Dorinta amintirilor imi spulbera linistea si uitarea fuge speriata. Vreau sa-mi amintesc aceasta primavara. Vreau sa-mi amintesc mereu ceea ce sufletul meu canta: " Flori primavaratice prinse intr-un sarut de adio."

Stiu ca este doar o amintire cuprinsa intr-un tablou. Aleg rama si o asez in galeria amintirilor. Voi trece pe aici deseori la inceput, apoi, din ce in mai rar. In cele din urma praful se va asterne tacut peste acest peisaj. Va ramane doar sentimentul odihnitor de siguranta. Imi voi aminti in fiecare primavara de acest ultim tablou. Si, atunci voi zambi tacuta si recunoscatoare pentru ceea ce am primit.

Acum, plec acasa.

Tacere

2008-03-15T08:37:00.000-07:00

Judecam sau ii apreciem pe cei din jurul nostru dupa nivelul si diversitatea cunostintelor acumulate. Si in functie de modalitatea in care-si expun aceste cunostinte, precum si domeniile din care provin.

Avem nevoie sa stim si sa cunoastem. Avem nevoie pentru a reusi sa functionam intr-o societate bombardata de informatii. Avem nevoie pentru a conversa cu usurinta si la nivelul interlocutorului. Avem nevoie pentru a creste performanta profesionala. Avem nevoie pentru a fi apreciati cand furnizam ceea ce cunoastem. Avem nevoie... si pentru fiecare dintre noi informatia satisface anumite nevoi.

Am intrat in situatii in care am tacut, in care cunostintele mele nu se ridicau la nivelul conversatiei sau le stiam deja. Am tacut si am ascultat invatand. Am tacut si am stiut ca sunt judecata sau apreciata pentru aceasta tacere. Am tacut si am privit dincolo de cuvinte. Am dat la o parte perdeaua verbala pentru a descoperi...tacere.

Am intrebat acesta tacere si mi-a raspuns prin tacere. Am simtit vijelia cuvintelor care-si cereau dreptul si am lasat perdeaua sa cada. M-am retras infiorata de propria-mi furtuna si am asteptat... tacere. Descopar cu uimire ca uit atat de multe si-mi amintesc si mai putine. Sunt intr-o realitate in care dorim sa cunoastem din ce in ce mai multe si adesea ma intreb la ce imi folosesc aceste cunostinte. Au fost vremuri cand adunam informatia, o stocam cu multa grija si o foloseam la momentul potrivit. Descoperind tacerea am realizat ca tot ceea ce credeam ca stiu era atat de putin important pentru mine.

Am cunoscut oameni pentru care tacerea reprezinta principala modalitate de comunicare. Aceasta este completata de inteligenta si educatie. Initial, in copilaria mea ii etichetam pentru ca mai tarziu sa descopar secretul tacerii. Am ajuns sa-i apreciez si sa le accept tacerea cand am calmat furtuna din mine. Am realizat ca echilibrul este sustinut de flexibilitate si de capacitatea de a evalua momentul potrivit cand sa taci sau cand sa vorbesti. Un echilibru atat de usor de pierdut si la fel de usor de recapatat. Si contrar a ceea ce a-i crede, nu-i o lupta, ci doar o curgere lina in directia curentului.
Tacere...

Asemanari

2008-03-12T01:51:00.000-07:00

Sunt asemeni unui fulg ce-asteapta reintalnirea cu pamantul, iarna
Sunt asemeni primului ghiocel ce rasare timid, primavara
Sunt asemeni brizei de la malul marii, vara
Sunt asemeni unei frunze purtate de vant, toamna
Sunt atat de schimbatoare precum anotimpurile.

Sunt asemeni unei raze de soare care bate in geam, dimineata
Sunt asemeni unei salcii care se indoaie in vant, la amiaza
Sunt asemeni unei pisici care toarce pe soba, seara
Sunt asemeni unui vis care zboara prin camera, noaptea
Sunt atat de statornica precum succesiunea zi-noapte.

Primavara

2008-03-11T12:22:00.000-07:00

Ieri, in drum spre casa oboseala si-a aratat coltii si am urcat intr-un taxi. M-am cufundat in scaun si in ganduri. Oamenii si peisajul de dincolo de geam se miscau cu incetinitorul. Gandurile mele erau departe cand glasul soferului m-a surprins cu o intrebare:
"Vine primavara, domnisoara? Ce credeti?"
Zambind la privirea din oglinda retrovizoare am raspuns:
"Sigur ca vine. A venit de fiecare data si apoi vine vara, si apoi toamna si in curand iarna."
Putin surprins de tonul meu sec si obosit de clientii cu toane s-a intors la traseul lui.

Fara sa vrea mi-a indreptat gandurile spre trecerea timpului si spre faptul ca primavara a sosit atat in oras cat si in sufletul meu. Acum cateva luni ma luptam cu vartejurile din sufletul meu si cu furtunile din viata mea. Dintr-o data totul a devenit limpede, totul s-a clarificat, intreaga iarna se topise si singurele ramasite erau amintirile.

Am realizat ca dupa fiecare furtuna vine si soarele, ca dupa fiecare nor se ascunde o raza, ca dupa fiecare suparare vine o bucurie. Amintirile au inceput sa vina fulgerator si am inteles lectiile pe care le-am primit in aceasta furtuna prin care trecusem. Am inteles ca ceea ce cred ca stiu este mai putin important decat ceea ce simt. Am inteles ca sunt cu mult mai puternica decat cred si ca sub naivitatea mea aparenta se ascunde o rationalitate frapanta. Am inteles ca oamenii din viata mea sunt acolo cu un anumit scop si nu neaparat cel pe care l-am identificat la un moment dat. Am inteles ca increderea este un bun de care fiecare are nevoie si depinde de mine cat de intelegatoare sunt in primul rand cu mine si apoi cu ceilalti. Am inteles ca intunericul este la fel de importat precum lumina si ca raul este o prezenta necesara pentru a evidentia binele. Am inteles ca minciuna si adevarul traiesc in mine si doar eu aleg pe care o folosesc.

Mi-am amintit temerile, sovaielile si fricile de a ma lasa purtata de curentul vietii. Am inteles ca singura nevoie este libertatea si ca orice forma de control duce la pierderea ei. Am inteles ca viata este fiecare moment, fie bun sau rau si tot ceea ce vad, aud sau simt reprezinta viata mea, experienta mea.

Mi-am amintit ca ne influentam reciproc fara ca macar sa o stim.
Multumesc celor care m-au influentat si care au adus primavara in viata mea.

Jocul mastilor

2008-03-09T01:03:00.000-08:00

Te trezesti uneori in fata unor sentimente covarsitoare. Le vizualizezi atat de clar si daca intinzi mana le poti atinge. Oare sunt realitate sau doar vis? Ceata deasa te cuprinde din toate partile si odata ajuns in interiorul ei nu-ti mai pare atat de periculoasa. Da, arunca-te si traieste-te ceea ce simti. Si daca odata traite aceste sentimente dispar si intrebare de mai sus persista: vis sau realitate?

Intri in joc obosit de atatea jocuri. Ai dori ca macar odata in viata sa renunti la joaca. Iti este teama ca ai ales cel mai nepotrivit moment si cea mai nepotrivita persoana. Astfel pentru scurt, foarte scurt timp arunci mastile si apoi le cauti disperat sperand ca nimeni sa nu fi observat. Nu recunosti nimic si continui jocurile cu regret ca nu-ti permiti sa fii tu insuti.

Increderea si sinceritatea au devenit periculoase intr-o realitate in care minciunile si jocurile sunt la ordinea zilei. Chiar daca ti-ar da un pumn in fata nu le-ai recunoaste. Ai crede ca este un alt joc al vietii. Inchis intre zidurile neincrederii traiesti cu speranta ca undeva, candva cineva va auzi glasul inimii tale.

Unde ai pierdut cheia? Intre atatea jucarii este greu sa descoperi care-i adevaratul drum spre tine. Daca astepti de la altii sa-l descopere vei rataci cararea spre casa.

Am renuntat la jocuri stiind ca insasi viata este o joaca. Am reusit sa gasesc adevarata cheie. Greu de crezut pentru cel care inca se joaca. Sunt doar eu. Si cine sunt eu, vei intreba. Eu stiu cine sunt. Tu stii cine esti?

Durerea

2008-03-06T23:55:00.000-08:00

Apare uneori ca o muzica surda in inima mea. Valsez prinsa in bratele-i puternice si o las sa se joace cu mine. O chem si o arunc in vazduh. O iubesc si o urasc. Infasurata in jurul inimii toarce blanda ca o pisica. O mangai usor, ridica ochii stralucitori spre mine si zambesc impacata. Adoarme la loc. Ascult cantecul ei si stiu ca sunt singura capabila sa o fac sa taca. Oare vreau asta?

Se invarte spirala timpului in durerea din mine. Calca peste lacrimi, peste regrete, peste ganduri si ajunge in acel loc ascuns, secret. Se aseaza confortabil si asteapta. Tacerea ma ajuta sa inteleg ca totul trece, ca totul vine, ca singura stabilitate sunt chiar eu. Asezata in fotoliu privesc spectacolul vietii mele. Durerea face parte din mine.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramâi la toate rece.

Cartea vietii

2008-02-27T09:53:00.000-08:00

Unul dintre visele mele este sa scriu o carte. Astazi imi priveam colegii si am realizat ca aceasta carte exista. Voi, toti cei care ma cunoasteti, toti cei care ati pasit in viata mea, ati scris aceasta carte. Fiecare dintre voi si-a depanat povestea in paginile cartii mele.
Este o carte despre viata privita din perspectiva mea. Este o carte in care fiecare om ocupa un loc special. Este o carte creata din experiente. Este o carte printre randurile careia identific partile altor carti. Este o carte nemuritoare. Este o carte care se va sfarsi odata cu mine.
Am zis astazi unui prieten ca distanta fizica aduce cu ea si uitarea. Cartea pe care am scris-o impreuna este antidotul uitarii. Mintea uita, sufletul isi aminteste. Mintea judeca faptele ca fiind bune sau rele, inima accepta. Mintea respinge, sufletul primeste.
Aceasta carte este scrisa cu sufletul.
Fiecare cuvant este o emotie. Fiecare fraza este o scena pe care danseaza sentimentele imprimate. Fiecare pagina este un adevarat spectacol emotional. Intreaga carte este un festival, un ocean plin de viata.
Avem tendinta de a imparti lumea in bine si rau. Luam decizia de a categorisi oamenii in buni si rai. In aceasta carte pe care am scris-o impreuna exista doar viata in plinatatea ei, neintinata de judecata. Experientele traite au reprezentat adevarata motivatie de a merge mai departe. A fost durere, au fost bucurii, au fost implinirii, au fost tristeti. Toate m-au slefuit si creatia nu s-a incheiat inca. Astept cu interes noi experiente si noi intalniri.
Am inceput sa-mi iau ramas bun de la unii dintre voi. Zambesc, sunt fericita si vad in spatele acestei bucurii cum se aduna lacrimi grele. O sa-mi fie dor. O sa-mi fie dor de parintii mei, de familia mea, de prietenii mei, de colegii mei, de dusmanii mei. O sa-mi fie de dor de o multime de lucruri. O sa-mi fie dor de momentele cand suna telefonul doar ca sa fiu intrebata ce mai fac. O sa-mi fie dor de iesirile in oras. O sa-mi fie dor de librariile in care pierdeam notiunea timpului. O sa-mi fie dor de o vorba romaneasca. O sa-mi fie dor de mare si de munte. O sa-mi fie dor...
Si, astfel inchei un nou capitol din cartea vietii si deschid altul.

Vise

2008-02-21T09:07:00.001-08:00

Ma trezesc uneori dimineata atat de naucita de visele mele incat nu sunt sigura daca ceea ce am simtit este adevarat sau doar un vis. Descopar mult mai tarziu ca ceea ce visez, oamenii, situatiile, emotiile pe care le simt se intampla. Oare sunt vise? Oare sunt premonitii? Oare sunt ganduri care atrag?

Uneori cred ca detin puterea de a prevede ceea ce mi se intampla. Cel mai adesea cred ca detin puterea de a-mi influenta viata prin propriile-mi ganduri. Visele sunt doar prelungiri ale acestor ganduri la nivel inconstient. In timpul zilei sunt atat de inchisa in gandurile mele incat am nevoie de somn si vise pentru a gasi solutii sau iesiri din anumite contexte. Alteori, visele imi ofera emotii cu care ma voi confrunta mai tarziu.

Am vise care se repeta, a caror intensitate imi ofera o intreaga poveste.
Unul dintre ele s-a implinit astazi. Un nou drum se deschide si pasesc increzatoare in mine.

Regrete

2008-02-19T05:12:00.000-08:00

Am descoperit in mine ascunsa dorinta de a nu avea regrete. Fiecare decizie este analizata pentru evitarea oricarui regret. Inevitabil, uneori regretele apar, sub diferite forme. Regret ca am prea multa incredere sau prea putina; regret ca sunt prea sincera sau ascund anumite lucruri. Regret ca am reactii in loc de raspunsuri. Regret ca pierd clipe din viata mea gandindu-ma la parerea celorlalti despre mine sau la imperfectiunile pe care mi le gasesc singura. Regret ca ma supar atunci cand stiu ca problemele ivite sunt de fapt miracole. Regret chiar ca am ales un drum care in acel moment parea extraordinar.

Fug de regrete si in acelasi timp, stiu ca ele exista. De ce? Pentru ca ma judec, pentru ca ma critic, pentru ca exista in mine parti pe care nu le-am acceptat deloc sau complet. Am avut perioade in care le-am negat, in care le-am respins din gandurile mele. Au venit mai tarziu in momente in care zidurile cazusera. Atunci am simtit ca dorinta de a scap de ele nu este de ajutor si am luat hotararea de a trece prin ele, de a ma impaca cu situatia, cu ele, cu... mine.

Astfel astazi gasesc in experientele din viata mea bucuria de a fi libera, de a trai cu gandul la minunile din viata mea. Astazi ma bucur ca te-am cunoscut, ca am mers impreuna o bucata de drum. Astazi sunt recunoscatoare pentru ceea ce mi-ai oferit, pentru lectiile invatate de la tine. Astazi m-am iertat pe mine pentru ca am ales asa si sunt pe deplin responsabila de acest lucru.
Daca te simti vinovat intr-un fel gaseste in tine impacarea. Cine sunt eu sa-ti judec faptele?

Te iubesc!

Inger si demon

2008-02-18T05:51:00.000-08:00

Nascuti in aceeasi clipa.
Unul zambeste cald, iubeste viata si oamenii, celalalt se ascunde in spatele unui zambet fals. Primul glasuieste cu calm si blandete. Te adaposteste sub aripa-i ocrotitoare, iar cuvintele sunt pline de incurajari si intelegere. Privirea-i te invaluie si cauta in intunericul din tine. Te accepta asa cum esti. Pentru el egalitatea exista dincolo de forme, dincolo de fapte si reactii. Stie ca toate fiintele sunt binecuvantate si le iubeste asa cum sunt.
Celalalt vine pentru a-l completa pe primul, pentru a demonstra ce nu este. Rautate, invidie, manie, neincredere toate se aduna intr-un simplu zambet. Uneori este atat de frumos, alteori intrezaresti in spatele lui ascutisul cutitului care te injunghie. Uneori iti apare ca un inger, alteori demonul isi arata prezenta. Poarta diferite nume, aceeasi masca. Este oprimat, aruncat, negat.
Inger si demon, uniti prin aceeasi misiune, au ales drumuri diferite. Traiesc in acelasi corp, facandu-si simtita pe rand prezenta in diferite contexte. Unul iubit, celalalt neinteles. Unul acceptat, celalalt respins. Primim lumina ingerului, respingand intunericul demonului. Judecam lumea prin prisma celor doua perspective, alegand una dintre ele. Experimentam viata si alegem de care parte suntem.
Si daca totul este un intreg? Si daca ingerul si demonul formeaza o singura fiinta si doar noi ii despartim? Si daca acceptand intunericul din noi pasim spre lumina? Si daca moartea unuia reprezinta uciderea celuilalat?
Esti intreg doar cand ii accepti si odata cu ei te accepti pe tine.

Esti creatorul propriilor experiente

2008-02-10T13:28:00.000-08:00

Am primit o noua leapsa. Conform mamei mele viata mea este un adevarat film. Eu sunt si actorul principal, si regizorul, si scenaristul. De ce mi-as dori un alt film cand acesta este minunat si-l transform in ce imi doresc?
Dau mai departe oricui simte nevoia si placerea sa-si imagineze viata altfel decat este in acest moment.

Un inceput...

2008-02-10T13:14:00.000-08:00

Ce mi-am dorit in acest weekend:

Sa mut blogul pe wordpress;
Sa sterg blogul;
Sa termin cartea pe care o citeam;
Sa ma cert cu cineva.

Ce am reusit:

Sa fac curat in blogroll;
Sa pastrez blogul;
Sa incep o noua carte fara a o termina pe cealalta;
Cearta a fost de scurta durata si a dus la o apropiere mai mare.

Ce am invatat:

Rautatea este gratuita si o poti elimina usor din viata ta;
Oamenii care te iubesc o fac si atunci cand esti uracios;
Presupunerile ingroapa comunicarea sub un morman de gunoi;
Linistea mintii reprezinta impacarea cu sinele;

A fost un sfarsit de saptamana plin de evenimente si un inceput...

Amintiri dintr-o vara

2008-02-08T05:48:00.000-08:00

Ce faci cand in viata ta intra pe nepregatite si lin o persoana deosebita ? Cum raspunzi la privirile intense, la zambetele ascunse, la semnele simtite doar de tine ? Ce faci daca este langa tine pentru putin timp si apoi va despartiti ? Drumul voastre se intersecteaza. Drumurile voastre se transforma pentru scurt timp intr-un singur drum. Oare fiecare constientizeaza ce inseamna pentru celalalt ? Ce faci daca intr-o zi realizezi ca ti-a daruit inima si sufletul; ca privirea si zambetul lui sunt ale tale ? Te trezesti facand gesturi cunoscute si stii ale cui sunt. Ajungi sa zambesti intr-un anume fel, drag sufletului tau. Visezi la acele momente atat de fericite. Ti-amintesti acele atingeri usoare si atat de tulburatoare. Nu stii daca si el simte sau vede aceleasi lucruri. Oare este pacat sa-i marturisesti ca i-ai dat inima neconditionat ?
Stai in fata portii inimii tale si nu stii daca sa pasesti dincolo. Privesti cele doua coloane ce se inalta de o parte si de alta a portii. Una se numeste Frica, cealalta se numeste Dorinta. Pui atatea in balanta, simti atat de mult si gandesti si mai mult. Stai in fata portii, primesti in sufletul tau acel diamant stralucitor al privirii lui cand se uita la tine, adaugi o lacrima a despartiri, invelesti totul intr-un ambalaj obisnuit cu teama pentru ca nimeni sa nu descopere secretul tau. Gandurile-ti zboara spre el si sufletul tau doreste sa va intalniti, inca odata, poate pentru ultima data.
Oare el simte coarda subtire care leaga inimile noastre? Oare aude glasul care-si striga dorul? Oare simte privirea luminoasa care-l cauta in fiecare? Oare respiratia, lacrimile si linistea ta ii sunt suficiente ? Ti-a furat inima, visele, sufletul si viata. Oare el stie asta ?
Inca auzi pasii lui langa ai tai. Umbra lui o insoteste pe a ta. Parfumul lui te intampina la fiecare respiratie. Glasul lui este muzica sufletului tau. Oare te cauta sau s-a resemnat ? Oare te striga si crede ca nu-l auzi ? Oare te simte asa cum il simti tu in sufletul tau ? Noaptea a devenit alba si luna-i soarele tau. Stele-ti lumineaza drumul spre el. In fiecare seara il vizitezi. Nu te vede, dar tu-l cauti. Nu te simte, dar tu-l visezi. Culoare ochilor lui este culoarea vietii tale. Intreaga ta fiinta traieste si respira pentru a rememora clipele dragi petrecute cu el.
Cum rezolvi aceste dileme ? Cum raspunzi la ceea ce ti se intampla ? Cum afli daca cealalta inima este linistita sau tulburata ca a ta ? Cum intrebi daca are grija de inima pe care i-ai dat-o ? CUM ?

Dialog

2008-02-04T11:19:00.000-08:00

EL: Te iubesc!

EA: Si eu te iubesc!

EL: De ce ma iubesti?

EA: Nu stiu. Te iubesc. Tu ai motive pentru care ma iubesti?

EL: Te iubesc pentru ca esti frumoasa, pentru atentia si grija oferita, pentru ca ma iubesti.

EA: Si cand toate aceste motive nu vor exista, ma vei mai iubi?

Tu pentru ce iubesti?

Aminteste-ti!

2008-02-04T04:23:00.000-08:00

Vreau sa scriu. Despre ce sa scriu? Poate despre ultimele carti pe care le-am citit? Interesante, socante, uimitoare, binefacatoare. Poate despre oamenii de care m-am despartit in ultima perioada? Poate despre cei care mi-au daruit minunatiile pe care le detin? Sau despre emotiile pe care le-am trait in prima luna a acestui an?

Stiu ca vreau sa scriu. Stiu ca vreau sa-ti spun tie ca, orice ai face, oriunde te-ai duce, pe oricine ai intalni, lucrurile importante le vei simti. Inima iti sopteste cuvintele care te elibereaza, cuvintele care exprima ceea ce simti, cuvintele care deschid portile altor inimi. Vreau sa-ti spun ca increderea in sine este darul cel mai de pret pe care-l ai.

Privesc in tine si vad cum te lupti. Lupti cu viata, lupti cu ceilalti, lupti cu tine. Doresti sa fii mai bun(a), sa fii fericit(a), sa fii iubit(a). Lupti pentru ceea ce deja ai pentru ca... ai uitat. Ai uitat ca esti iubit(a), ai uitat ca esti perfect(a), ai uitat pentru ce ai venit aici.

Astazi scriu pentru tine, suflet ratacit in propria realitate. Astazi scriu pentru a-ti spune sa te opresti pentru o clipa, sa respiri adanc si sa privesti in tine. Ce vezi? Ce simti? Cine esti? Atata experienta, atatea amintiri, atatea emotii. Cine esti de fapt?

M-am oprit pentru cateva momente si amintirile au navalit fulgerator, rascolind linistea mintii mele. Emotii intense si ametitoare ale neincrederii, nesigurantei si descurajarii. Raman doar amintirile acum cand timpul lor s-a dus.

Astazi gandurile mele se indreapta spre tine si trimit o raza de lumina in drumul tau. Speranta, optimism, bucurie, apreciere, iubire. Toate acestea exista deja in sufletul tau. Aminteste-ti!

ACASA

2008-01-27T09:40:00.001-08:00

Am ajuns acasa. Am descuiat usa cu unica cheie. Metalul rece imi aminteste de noptile in care am cautat drumul spre casa. Clipe pline de indoiala in mine, in viata. Atatea carari batatorite, atatia oameni intalniti, atata durere, atata experienta. Toate pentru aceasta liniste binecuvantata, pentru aceasta bucurie care mi-a cuprins fiinta. Am descoperit minunatia de A fi, de a trai, de a experimenta, de a iubi. Am inteles...am inteles ca viata mea este asa cum o creez eu, am inteles ca bucuria de a trai este in puterea mea, am inteles ca voi oamenii din viata mea reprezentati adevarata bogatie.
Am ajuns acasa. Atata liniste si pace. Vino si tu, daca ai ratacit drumul spre casa ta. Odihneste-te si speranta reinvie. Am incredere ca vietile noastre se impletesc cu un scop anume. Cand vom descoperi care este? Conteaza asa de mult? Opreste-te pentru cateva clipe din goana ta si ai rabdare. Lasa-te purtat de bucuria de a trai, de a fi si totul va deveni atat de limpede, atat de simplu.

Leapsa

2008-01-27T08:39:00.000-08:00

A venit si momentul pentru o leapsa pe care am ignorat-o pana acum. Astazi am hotarat sa raspund la ea.

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseste a 5-a propozitie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Cartea care se odihnea pe birou: Uluitoarea Putere a Emotiilor - Esther si Jerry Hicks.
Pagina 123: (nu am citit pana acolo) si: "In hotararea de divort am convenit ca fiica noastra sa ramana la mine in timpul saptamanii si sa se duca la tatal ei in majoritatea weekend-urilor. (Petrece cateva weekend-uri cu mine, insa majoritatea cu tatal ei; participam cu randul al zilele ei de nastere si de sarbatori, indiferent daca acestea cad in mijlocul saptamanii sau in weekend.) Ea este o fetita gozava si pare sa se impace bine cu toate acestea, desi cand vine acasa dupa ce a fost la tatal ei, mi se pare de cele mai multe ori intoarsa pe dos."

Eu nu am inteles mare lucru si sunt curioasa cine a inteles.
Punctul 6 il las cui doreste sa scrie, sa preia. Decizia iti apartine, cititorule.

Trebuie

2008-01-26T01:26:00.000-08:00

Astazi "trebuie" sa merg la un botez. Trebuie pentru ca am promis.
Astazi "trebuie" sa fiu la o anumita ora la biserica si la restaurant. Trebuie pentru ca asa scrie in invitatie.
Astazi "trebuie" sa scot cainii in parc. Trebuie pentru ca au nevoie.
Astazi "trebuie" sa fac curat in casa. Trebuie pentru ca in timpul saptamanii timpul este alocat altor activitati.
"Trebuie" sa ajung la munca la o anumita ora. Trebuie pentru ca sefii sunt cu ochii pe mine.
"Trebuie" sa-mi stabilesc scopuri in viata. Trebuie pentru ca fara ele viata nu are sens.
"Trebuie" sa traiesc dupa anumite standarde si sa ma supun unor reguli si norme sociale. Trebuie pentru ca...
Astazi "trebuie"... Maine "trebuie"...

Acest "trebuie" atat de prezent, atat de viu, atat de puternic care imi apasa umerii, gandurile, mintea, sufletul, viata. Fiinta mea unde este? Viata dominata de acest "trebuie" este adevarata viata sau doar o umbra? Cat de mult ajuta si cat de mult limiteaza?

Astazi VREAU sa renunt la "trebuie". Astazi incetinesc ritmul. Astazi actiunile mele sunt libere de orice incatusare.
Si maine?

Gradina cu flori

2008-01-07T04:10:00.000-08:00

Astazi o colega mi-a pus urmatoarea intrebare: cum vezi viata din 2-3 cuvinte pt tine personal nu in general?

Dupa cateva clipe de gandire am raspuns: ca pe o gradina plina de flori.

Noi suntem florile din aceasta gradina. Uneori ploua sau vine furtuna, alteori iese soarele. Suntem flori frumoase, pline de viata si singura noastra menire este sa vedem si sa descoperim aceasta frumusete. Daca nu ne vedem asa este pentru ca incepem sa ne comparam si sa ne gasim imperfectiuni in raport cu ceilalti. Daca ploaia ne supara este pentru ca simtim doar bataia stropilor fara sa vedem multumirea pamantului in care stam. Daca soarele se ascunde dupa nori este pentru ca gandurile noastre negre acopera cerul vietii. Timpul trece peste gradina vietii noastre si noi ne luptam cu el, ne luptam sa devenim asemeni celorlalte flori, ne luptam sa adunam, sa fim altfel decat niste flori frumoase.

Si apoi m-a intrebat: dar suferintele pe care le-ai avut unde sunt???tot in gradina?

Sunt ingrasamantul care m-a ajutat sa cresc, sunt vantul care mi-a suflat petalele, sunt picaturile care m-au udat pana la piele, sunt lectiile care m-au ajutat sa vad gradina din jurul meu.

Cand uit ca sunt o floare privesc in gradina, cand furtuna este puternica privesc in gradina, cand soarele straluceste privesc in gradina.

Poate te intrebi unde-i aceasta gradina pentru ca nu o poti gasi. Cauta adanc in sufletul tau si vei simti minunatia care esti. Cauta in privirea celui de langa tine, dincolo de aparente, si vei observa frumusetea care exista.

Reactie versus Raspuns

2008-01-04T10:57:00.000-08:00

Sunt o persoana pasnica, vesela si responsabila de propriile actiuni. In ultima perioada aleg sa raspund la ceea ce mi se intampla zi de zi. Astazi reactionat intr-o situatie cu care m-am intalnit adeseori.
Am iesit la o plimbare si o prajitura cu prietena mea Ana si dupa cateva ore placute petrecute impreuna am hotarat sa ne despartim. La iesirea din cafenea ne-au intampinat un grup de tiganusi cu bine cunoscuta fraza: "Imi dai tanti si mie ceva!" I-am ignorat si am reusit sa trecem mai departe cand ne-a oprit unul ceva mai mare care folosea o alta fraza: "Imi iei p... in mana." A fost ceva in mine, in mintea mea care a reactionat fara sa se gandeasca la consecinte, la actiune, la cel din fata mea, la mine. Au fost doar cuvintele lui, atitudinea aroganta care au determinat in mine reactia. I-am dat un pumn. Eu, fiinta pasnica, linistita, calma, am ridicat mana ca sa lovesc. Socul initial l-a facut sa se clatine pe picioare pentru ca imediat sa se replieze si sa ma loveasca la randul lui. S-a speriat pentru ca am cazut in zapada (norocul meu) si prietena mea venea sa ma apere.
Am realizat in acele momente ca reactia mea a determinat reactia lui. Si mi-am amintit de vorba: "violenta naste violenta." Alta data raspunsul meu la ceea ce spunea si facea acel copil ar fi fost tacere, ignorare. Astazi am reactionat intr-un mod care nu-mi place si cu care nu sunt de acord. Apoi m-am intrebat cum ar proceda altcineva in locul meu. Cum ar fi corect sa se procedeze in astfel de cazuri? Tu cum ai fi facut? Ai raspunde sau ai reactiona?

Zidurile fricii

2008-01-03T06:06:00.000-08:00

Frica este un sentiment ciudat. Exista frica obisnuita care determina supravietuirea nostra in caz de pericol, ca o prevenire a acestuia. Si, mai exista o frica care ne face sa ridicam ziduri in noi. Zidurile fricii ne duc pe drumurile suferintei. Durerea este singurul partener al fricii. Se plimba brat la brat nestingherite si se joaca cu viata ta. TU le lasi sa faca asta.

Cea mai stranie forma este frica de suferinta. Se creeaza astfel un cerc vicios. Frica de suferinta duce la suferinta care induce o frica si mai mare. Si fiecare trecere prin aceasta spirala a fricii nu face altceva decat sa ridice ziduri si mai mari in tine,... in noi. Zidurile fricii despart interiorul de exterior. Oare pe demonii interiori cine-i opreste? Ce ziduri mai ridici impotriva lor? Cum ii controlezi atunci cand te macina in spatele zidurilor?

Stai in interior, inconjurat de zidurile fricii tale si privesti la frumusetea gadinii din fata ta. Nu vei pasi pentru ca primejdiile te pandesc la tot pasul. Lasi sa treaca pe langa tine oameni si oportunitati fantastice. Uneori lasi sa patrunda cate o raza de soare. Intai timid si apoi din ce in ce mai puternic. Dar demonii din tine se trezesc. "Si daca vei suferi?" "Si daca nu-i bine?" "Si daca te vei arde?" "Si daca...?" Toaca marunt profitand de frica ce te inconjoara. Te inchizi si mai mult, ridici ziduri si mai inalte. Pana unde? Pana cand?

Pana cand?

Cum scapi? Cum distrugi zidurile fricii? Nu stiu cum vei face tu. Stiu ca eu inca nu le-am distrus. Stiu ca este un proces lung, in care am alaturi oameni rabdatori, intelegatori si iubitori (cat de norocoasa sunt). Daca simti ca nu mai rezisti cere ajutor. Eu am primit ceea ce am cerut. Multumesc celor care m-au ajutat sa revin la viata. Poate esti si tu printre ei. Nu ai de unde sa stii. Si chiar daca nu esti tot iti multumesc pentru ca ceea ce ai citit face parte din acest proces.

Lectii, asteptari si dorinte

2008-01-02T06:55:00.000-08:00

Am lucrat cu foarte multe persoane. Cu unele am avut o relatie mai dificila. Comunicarea era defectuoasa si se limita adeseori la certuri sau neintelegeri. Cu altele imi facea mare placere sa muncesc, sa comunic sau sa impartasesc experiente. In ambele cazuri am invatat o multime de lucruri despre mine, viata, comunicare si oameni.
O foarte importanta lectie pe care am inteles-o este ca cea mai dificila persoana, cea care invata cel mai greu, cea mai putin intelegatoare este propria persoana.
Gandurile noastre sunt cele care ne conduc viata si actiunile. Adeseori ele ne fac sa renuntam la ce ne-am propus. Ele sunt cele care ne judeca daca nu reusim. Ele sunt cele care se bucura pentru rezultatele bune. Gandurile sunt cele care alcatuiesc atitudinea in viata, felul in care ne formam realitatea inconjuratoare si modalitatea in care ne construim viitorul.
Consecventa cu care urmarim un scop este data de consecventa gandurilor. Am realizat uneori ca, desi imi doream foarte mult ceva, ceea ce imi punea piedici nu era exteriorul, ci propriile mele ganduri. Aceste ganduri bazate pe trecut, aceste voci ale credintelor interioare sunt uneori cei mai mari dusmani ai viitorului nostru.
Acum la inceput de an gandurile mele se aseaza in jurul focului si evalueaza. Incep de cele mai multe ori cu experientele negative, cu nereusitele, continua cu renuntarile, pentru ca intr-un final sa ajunga si la intamplarile pozitive. Daca in anii trecuti ramaneam mult timp ancorata in partea negativa a trecutului, anul acesta am realizat un salt urias. Am transformat lucrurile mai putin bune din viata mea in lectii, in directii care au determinat alegerile cele mai potrivite la acel moment. Astfel in anul care a trecut am invatat ca:

pot oricand sa aleg altceva daca am epuizat toate posibilitatile situatie actuale;
locul in care ma aflu este cel pe care l-am ales singura, pe deplin responsabila de gandurile si faptele mele;
binele si raul, iubirea si durerea, frumosul si uratul exista in fiecare si doar noi le putem conferi putere in raport cu ceea ce percepem;
oamenii pe care-i intalnesc i-am atras singura in viata mea si de la fiecare am ceva de invatat;
este foarte greu sa mentii un echilibru intre atasament si detasare.

Concluzia la finalul acestui an este ca viata este o experienta frumoasa care merita traita din plin si cu multa pasiune.

Bineinteles ca 2008 vine cu anumite asteptari si dorinte. Pe plan personal imi doresc sanatate si liniste sufleteasca. Atunci cand sunt sanatoasa si impacata cu mine, gandurile mele se indreapta spre alte culmi. In plan profesional imi doresc creativitate, constanta si perseverenta. Acestea imi dau puterea de a reusi ceea ce mi-am propus pentru acest an.

Ceea ce leaga cele doua planuri si este indispensabila vietii mele este IUBIREA. Iubirea de sine, iubirea celor de langa mine, iubirea naturii, iubirea vietii. Aceasta imi deschide porti nebanuite atat in sufletul meu cat si in al celorlalti. Iubirea este cea care aduce compasiune si intelegere, imi ofera o alta imagine a vietii si adauga multa pasiune activitatilor zilnice. Iubirea este cel mai bun profesor pe care l-am cunoscut vreodata. Lectiile primite de la ea sunt pretioase pentru ca imi transforma intreaga fiinta si imi ofera si mai multa intelegere.

Acestea sunt asteptarile si dorintele pentru anul 2008. Stiu ca orice imi propun reusesc sa realizez si am rabdare in primul rand cu mine.

Fie ca anul acesta sa va aduca tot ceea ce va doriti. LA MULTI ANI!!!!

Cadou neobisnuit

2007-12-19T06:27:00.000-08:00

Acum cateva saptamani Victor mi-a trimis un mesaj prin care ma informa ca este curios sa afle care a fost cel mai neobisnuit cadou pe care l-am primit vreodata. Cum ieri a fost ziua mea mi-am facut timp sa caut printre amintiri. Am primit multe carti interesante, multe cd-uri, multe cosmetice, multe alte obiecte interesante si folositoare sau, mai putin utile. Am reusit sa-mi amintesc cine si ce mi-a daruit si nu am indentificat nici un obiect care sa fie atat de neobisnuit.

Asa ca mi-am indreptat atentia spre ceea ce am primit fara ca cel care mi-a daruit sa fie constient. Mi-am amintit de familia mea, de prietenii mei, de colegii mei, de toate persoanele care pe parcursul anilor mi-au daruit putin din sufletul lor. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul acesta sunt doi ingerasi in crestere, a caror zambete imi inveselesc ziua si inima. Este un cadou impresionant, nepretios si neobisnuit pe care mi l-a facut viata. Este cel mai incantator cadou pe care puteam sa-l primesc vreodata pana acum.

Ieri mi-am petrecut ziua in cel mai placut mod, alaturi de colegi, in prima parte a zilei (multumesc tuturor), impreuna cu doi ingerasi spre seara, alaturi de un nou prieten (nu stia ca-i ziua mea si m-a sunat sa vorbeasca cu mine) spre miezul noptii si intr-un final am reusit sa gust si din tortul care ma astepta in frigider.

Si, daca vreodata va veti intreba ce cadou sa-mi faceti anul viitor sa stiti ca un simplu telefon, un simplu zambet sau o simpla imbratisare sunt nepretuite pentru mine. Bineinteles, ca nu voi refuza cadourile "materiale", dar atunci cand astept doar o atentie am observat ca primesc cu mult mai mult.

Bogdan, multumesc pentru poze.

La multi ani!!!

2007-12-18T00:56:00.000-08:00

Astazi blogul meu implineste 1 an de existenta. Privesc in urma si realizez ca am fost inspirata acum un an de zile pentru am obtinut prin el foarte mult. Poate va ganditi la trafic, statistici, bani si alte lucruri materiale. Eu ma refer la ceva mai putin vizibil. Am obtinut datorita blogului multi, foarte multi prieteni. Am cunoscut oameni minunati pe langa care altfel as fi trecut. Multumesc pentru tot ce mi-ati oferit.

Multumesc tuturor celor care au citit gandurile mele si mi-au fost alaturi. Unii au ales sa comenteze pe blog, altii mi-au trimis mesaje pe mail sau pe messenger. Chiar si parerile in contradictoriu le-am apreciat pentru ca asta dovedeste ca ceva din ceea ce am scris a atins sufletele voastre.

Ce-mi propun pentru anul care vine? Voi continua in acelasi stil, cu schimbari de ritm asa cum v-am obisnuit si cu multe idei nebune asa ca mine. Astazi mi s-a spun ca desi par un inger (aici am ras copios), se pare ca in spatele aparentelor sunt o nebuna. Am recunoscut faptul ca sunt indragostita de viata si nebuna dupa oameni. La multi ani!!!!

Multumesc tuturor pentru mesaje, ganduri, imbratisari si pupaturi.

Spiridusul din noi

2007-12-03T03:04:00.000-08:00

Pentru a nu stiu cata oara Andreea ma provoaca sa scriu. De data aceasta despre "spiridusul" din noi. M-am gandit si... razgandit si prin multitudinea de ganduri zilnice am descoperit povestea spiridusului din mine.

Intr-o dimineata insorita de vara tarzie, mi-a aparut ca scanteia unei stele indepartate. Am vazut in el acele lucruri pe care le cautam de atata timp. Mi-a amintit de mine, de cine sunt si ce reprezint. Din acel moment viata mea a devenit calatoria spiridusului, am renuntat la mine pentru a trai cea mai minunata calatorie. Daca-l cauti stiu sigur ca te intrebi cine este.

Uneori apare ca un foc plin de viata, alteori este o frunza plutind in bataia vantului. Cel mai adesea ii vezi zambetul dimineata cand te saluta si stralucirea privirii seara cand se lupta cu oboseala. Experimenteaza tot ce-i ofera viata, de la bucurie la tristete, de la fericire la durere. Canta si danseaza, rade si vorbeste zgomotos bucurandu-se de compania oamenilor. Se intristeaza cand ceva nu merge cum isi doreste sau plange consumand aceea durere apasatoare. Viseaza si povesteste, se implica si ajuta. Iubeste asa cum doar el o poate face. Iubeste viata si oamenii, iubeste natura si animalele. Uraste raul din oameni si-l accepta pentru ca face parte din ei si din lumea lor. Lupta alaturi de oameni si pentru oameni. Este ranit adeseori de cei apropiati si isi pastreaza increderea in oameni. Viseaza, planifica, alege, renunta, reactioneaza, intr-un cuvant traieste si se bucura de fiecare moment. Si ceea ce-i mai important se iubeste pe sine si crede cu tarie in el si in capacitatea de a trai asa cum doreste.
Intalnirea cu el a adus in viata mea intelegere, autocunoastere, magie si bucurie. Privind viata prin ochii lui am ajuns sa inteleg cine sunt si de ce traiesc. Am descoperit impreuna cu el puterea. Puterea de a alege drumul pe care doresc sa merg, puterea de a fi eu dincolo de toate conditionarile sociale. Puterea de a vedea dincolo de aparente si de a descoperi in ceilalti minunea care sunt.
Atunci cand sunt trista spiridusul apare cu o vorba buna, cu o gluma sau cu un prieten care-mi ofera sprijin. Imi aduce o raza de soare, mangaierea unei ploi de vara, zambetul unui copil sau imbratisarea iubirii de mama. A adus in viata mea sansa de a iubi si de a fi iubita. A adus in drumul meu oameni care mi-au devenit dragi si care-mi ofera ceea ce au ei mai bun.

Daca te afli in cautarea lui nu te uita prea departe. Priveste in locurile in care te refugiezi cand viata ta este intunecata, striga-l in momentele cand te simti singur si trist. Il vei simti, daca nu ai facut-o pana acum, exact in clipele cele mai importante ale vietii tale. Cand esti fericit si multumit cauta-l. Cand il vei gasi, vei intelege...

Stare de vineri

2007-11-30T04:56:00.000-08:00

invaluita in falduri solemne o umbra rasare in sufletul meu

tristetea invita la dans

valsam pe aripi de ploaie

cuprinsa in bratele tristului sarut

cu greu imbrac in miez de noapte haina grea a visului.

despartirea isi intinde mantia tristetii

lacrimi grele cad

sfasiate de durere, gandurile asista la propria inmormantarea

ploaia rece isi revarsa minunea peste suflet

durerea slefuieste cu ardoare inima patrunsa de dor.

51 daruri pe care sa le faceti cu consecventa

2007-11-26T06:39:00.000-08:00

Am gasit in cautarile mele lista de mai jos.

1. Zambiti adesea!
2. Dati mereu o mana de ajutor!
3. Oferiti cuvinte de incurajare!
4. Spuneti “Multumesc”!
5. Spuneti din inima unei persoane ca arata minunat!
6. Spuneti “ Buna dimineata”, chiar daca nu este atat de buna!
7. Ignorati remarcele rautacioase!
8. Inveseliti ziua unei persoane, spunandu-i o gluma sau o poveste nostima!
9. Transmiteti cuiva doar vestile bune! Ignorati barfele!
10. Spuneti-i unei persoane ceva frumos!
11. Imprumuta-ti o carte interesanta si nu-l bateti la cap sa v-o aduca repede!
12. Jucati-va ca un copilas!
13. Ajutati pe cineva sa gaseasca o solutie pentru problemele cu care se confrunta in loc sa-i oferiti sfaturi!
14. Oferiti colegilor de serviciu prajituri facute acasa!
15. Radeti la o gluma seaca!
16. Impartasiti cuiva un vis!
17. Pastrati un secret!
18. Plimbati-va adesea cu partenerii vostri de viata!
19. Incercati sa intelegeti un adolescent! Incercati sa faceti asta de nenumarate ori! Veti reusi in cele din urma!
20. Daca stati la coada, lasati pe cineva inaintea voastra!
21. Spuneti-i unei persoane ca a facut o treaba buna!
22. Spuneti adesea “Te rog”!
23. Spuneti “Da” , chiar daca ati dori sa spuneti “ Nu”!
24. Oferiti mereu explicatii cu rabdare!
25. Spuneti mereu adevarul cu blandete si tact!
26. Incurajati o persoana coplesita de tristete!
27. Raspanditi in jur numai veselie!
28. Faceti un gest frumos, pastrandu-va anonimatul!
29. Dati umbrela oricui are nevoie de ea!
30. Lasati un biletel nostim pe parbrizul unei persoane!
31. Bucurati-va de un apus de soare minunant impreuna cu persoana iubita!
32. Spuneti adesea “Te iubesc”!
33. Spuneti o poveste vesela unei persoane a carei viata este cumplit de innourata!
34. Eliberati-va sufletul de invidie si rautate!
35. Incurajati un tanar sa-si urmeze visul pe care doreste sa-l implineasca in viata!
36. Impartasiti-va experientele pe care le-ati trait si daruiti speranta semenilor vostri!
37. Faceti-va timp pentru noi alegeri!
38. Analizati cu atentie toate aspectele si lucrurile vietii!
39. Invatati sa ascultati cu grija!
40. Analizati-va pretentiile pe care le aveti de la semenii vostri! Renuntati la unele dintre ele!
41. Descoperiti mereu latura distractiva a unei situatii!
42. Faceti o plimbare ori de cate ori simtiti ca sunteti gata sa explodati!
43. Fiti gata mereu sa va faceti prieteni!
44. Fiti mereu optimisti!
45. Exprimati-va adesea recunostinta!
46. Cititi unei persoane ceva ce ii va ridica moralul!
47. Faceti ceva ce credeti ca va fi apreciat si apreciati ceea ce faceti!
48. Fiti originali!
49. Demonstrati mereu dragostea voastra persoanelor iubite!
50. Cautati frumusetea in fiecare persoana intalnita!
51. Fiti tolerant fata de greselile semenilor vostri!

Sa aveti o zi minunata!

Cum?!!!

2007-11-18T04:49:00.000-08:00

Cum explici oamenilor pe care-i iubesti ca vei ramane langa ei un timp scurt? Cum le spui ca ceea ce simti pentru ei este special? Cum ii faci sa inteleaga ca deciziile pe care le-ai luat in trecut influenteaza viitorul tau alaturi de ei? Cum sa le arati ca in spatele zambetului tau stau lacrimi? Cum sa-i parasesti fara sa-i faci sa sufere? Cum poti sa le distrugi sperantele pe care si le-au pus in tine? Cum sa inlocuiesti "te iubesc" cu "imi pare rau"? Cum sa intorci spatele unor suflete care-ti lumineaza viata? Cum sa transformi durerea din ochii lor in speranta dupa ce vei pleca? Cum sa le frangi aripile in zbor? Cum sa-i arunci in vartejul din care i-ai smuls fara voia ta? Cum vei trai fara zambetele si imbratisarile lor? Cum vei pastra amintirile atat de pretioase cand drumurile se vor separa? Cum sa-i trimiti sa caute in alte parti cand stiu ca esti tot ce asteaptau de atata timp? Cum sa-i faci sa te uite cand ei te cauta mereu? Cum sa-i ranesti fara sa lovesti in propria inima? Cum?!!!!!

Minciuna si sinceritate

2007-11-17T09:57:00.000-08:00

De ce mintim? De la ce varsta incepem sa mintim? Ce mecanisme sunt in spatele minciuni?
Aceste intrebari revin in mintea mea cu putere atunci cand in jurul meu si in mine apar semne de minciuna. Urasc minciuna!!! Judec oamenii care mint si pe mine cand recurg la acest mecanism de aparare.
De ce apelez la minciuna? In spatele ei stau diferite temeri a caror unic scop este sa ne limiteze, sa ne arunce intr-o lume a fricii. Am experimentat minciuna si la o analiza profunda asupra motivelor pentru care am mintit am descoperit ca-mi era frica de respingere. Ceea ce ascundeam era diferit de tiparele cu care eram obisnuita. Doream sa fiu acceptata si de aceea am ascuns anumite aspecte. M-am judecat aspru pentru ceea ce facusem si mult mai tarziu am inteles ca nevoia mea de sinceritate se naste din fuga de minciuna. Uneori echilibrul isi cere drepturile si intervin diferite situatii in care am de ales. De mine depinde pe ce drum merg, al sinceritatii sau al minciunii.
Copil fiind, am mintit adeseori ca sa nu fiu pedepsita. Frica de pedeapsa si-a pus amprenta asupra adultului de mai tarziu care s-a luptat in permanenta cu minciunile care zaceau latente in el. Am ingropat sub un morman de convingeri aceasta nevoie de a minti, de a ascunde anumite aspecte ale vietii mele. Astazi am ajuns sa realizez ca frica este cea care imi sopteste in ce directie sa o iau. Fie ca este minciuna sau sinceritate, frica tine un echilibru fragil intre cele doua. Mint de frica, sunt sincera tot de frica. Ce este bine? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi o generalizare limitativa pentru ca fiecare situatie este atat de unica si suntem singurii care putem sa alegem ce este bine sau rau.
La ce varsta incepem sa mintim? Despre mine nu-mi amintesc cand anume am inceput sa folosesc acest sistem de aparare. Am descoperit frica din spatele minciunii la doi copii, frati. Temeri diferite: de respingere si de pedeapsa duc la acelasi rezultat: minciuna. Daca unul dintre ei alege sa minta pentru a nu fi respins de persoanele iubite, celalalt minte pentru a nu fi pedepsit tot de aceleasi persoane.
Minciuna si sinceritatea fac parte din viata noastra si experienta generata de aceste sisteme de aparare ne determina sa alegem drumul pe care stam. Ceea ce este nevoie sa stim este ca la noi este capacitatea de a schimba imaginea pe care o avem despre noi. Fie ca minti sau esti sincer cu ceilalti de tine cel mai importat este cum te privesti.

Eu sunt Tu

2007-11-10T05:43:00.000-08:00

Suntem ceea ce gandim

2007-10-31T05:44:00.000-07:00

Zilele trecute am primit o provocare de la Andreea, si anume sa scriu despre gandirea pozitiva. Parerea mea o gasesti mai jos:

"Suntem ceea ce gandim.”
Cand am citit prima oara aceasta fraza am avut o nedumerire. Cum adica suntem ceea ce gandim? Cum adica ceea ce gandesc ma defineste? Stiam ca faptele sunt cele care vorbesc despre mine, dar pentru a ajunge la actiune parcurg mai multi pasi. Si totul incepe de la gand. Gandul este cel care sta la baza cuvantului. Gandul este cel de la care pleaca actiunile noastre.
Intotdeauna ne judecam si ne privim dupa rezultatul actiunilor noastre si rareori luam in considerare ceea ce am gandit cand am plecat pe drumul respectiv. Ce gandim? Cum gandim? Care sunt ideile care apar primele in special in momentele mai dificile? Sunt ele negative sau pozitive? Avem incredere in noi sau de indoim de reusita?
Gandurile noastre sunt creatoare ale realitatii in care traim. Gandurile sunt exprimate prin cuvinte si cuvantul confera putere gandului. Felul in care formulezi gandul este foarte important. Forma in care asezi cuvintele si cum le folosesti, fie cand te referi la propria persoana, fie cand vorbesti cu ceilalti. Mintea umana este un pamant fertil pentru samanta numita cuvant. Aminteste-ti de cate ori cuvintele cunoscutilor tai ti-au schimbat starea de spirit. De exemplu, esti prost dispus si un prieten iti face un compliment prin care reuseste sa te binedispuna. Acelasi lucru se intampla si invers. Aminteste-ti de cate ori ti-ai modificat dispozitia cand gandurile despre tine au fost pozitive…sau negative.
Formularea si folosirea cuvintelor reprezinta inceputul la care se adauga emotia. Emotia este cea care confera energie gandului. Fiecare gand, fie el pozitiv sau negativ se transforma in realitate atunci cand este purtat pe aripile emotiilor. De fapt, emotia este cea care se transforma in gand. Emotia este doar energie in forma pura. Modul in care folosim emotiile si le transpunem in realitate confera nuante pozitive sau negative. Aici putem spune ca iubirea este pozitiva, iar ura este negativa pentru ca fiecare are un context specific in care se exprima.
Cum putem sa ne schimbam viata prin gandire? Si mai ales cum putem sa folosim gandirea intr-un sens pozitiv?
Marea majoritate a gandurilor sunt indreptate spre propria persoana. Vorbesti cu tine, despre tine, te intrebi, iti raspunzi, traiesti intr-o realitate despre care crezi ca este a tuturor. La acest nivel poate interveni schimbarea. Modifica modul in care-ti vorbesti, cuvintele pe care ti-le spui, gandurile pe care le nutresti despre tine si atunci viata ta se schimba. Orice gand bun si iubitor despre tine aduce o crestere a energie si o modificare a atitudinii exterioare. Aceste ganduri iti confera incredere in sine si puterea de a-ti transforma visele in realitate.
De cele mai multe ori suntem influentati de ceea ce spun ceilalti despre noi. Aceste cuvinte au importanta pentru ca traim cu impresia ca ele reprezinta o proiectie a propriilor ganduri. De fapt fiecare traieste in realitatea lui, cu gandurile lui si exprimarile proprii. Oare avem nevoie de altii ca sa ne spuna cum suntem? Oare ceilalti ne cunosc mai bine? Daca raspunsul este negativ de ce continuam sa ne lasam "otraviti" de gandurile altora?
Acelasi lucru se intampla si in sens invers. Oare putem cunoaste un om atat de bine incat sa exprimam o parere despre el ? Daca raspunsul este negativ de ce continuam sa-i ‘otravim’ pe ceilalti ? In acest context se produce o alta schimbare prin folosirea adecvata a gandirii, in principal a gandirii pozitive. Cuvantul pozitiv ca rezultat al gandirii pozitive are efecte benefice atat asupra celui care exprima cat si asupra celui care primeste.
Inainte de a exprima gandurile negative despre cineva imagineaza-ti ca tu esti cel care primeste aceste cuvinte. Cum te-ai simti ? Cum ai reactiona ? Apoi identifica la persoana respectiva un lucru pozitiv. Exprima-l. …Te las pe tine sa observi rezultatul acestui exercitiu.
Folosind gandirea pozitiva am invatat despre mine anumite lucruri. Sunt exprimate ca o marturisire pentru ca le privesc ca pe o parte negative a gandirii pozitive.
Recunosc faptul ca nu reusesc sa pastrez pemanent o atitudine pozitiva si uneori exercitiul de mai sus se pierde printre norii emotiilor puternice. Recunosc ca uneori gandurile despre mine sunt negative si orice incercare de a le transforma nu are sorti de izbanda. Recunosc ca influentele exterioare sunt puternice mai ales cand vin de la persoane dragi. Recunosc ca este dificil de pastrat un echilibru intre pozitiv si negativ.
Cel mai important este ca sunt ceea ce gandesc si ca gandirea pozitiva mi-a schimbat viata in bine.

Trimit provocarea la Demaio, Andrei Rosca, Derelict, Adrian Soare si celor care doresc sa-si exprime parerea in legatura cu gandirea pozitiva.

O poveste adevarata

2007-10-30T04:17:00.000-07:00

Am primit astazi de la un prieten O Poveste Adevarata. O impartasesc cu tine pentru ca m-a impresionat foarte mult.

| View | Upload your own

Limitele exista doar in mintea ta!!!

2007-10-28T10:26:00.001-07:00

Zilele trecute mi s-a spus cu o sinceritate rar intalnita ca am anumite limite. Am recunoscut atunci, asa cum o fac si acum. In acele conditii, in acel context m-am limitat conditionata de tipare exterioare. Imaginea mea nu corespundea cu contextul si cu mediul in care eram. Eu, care intotdeauna am sustinut ca imaginea nu conteaza m-am trezit in fata acestei persoane ridicand limite existente doar in mintea mea. Erau conditionari cu care m-am luptat in trecut si care se pare ca apar si acum in anumite contexte si conditii.
Clipa in care am realizat ca tot ceea ce gandeam despre mine in diferite situatii erau de fapt doar ganduri imprumutate de la altii a fost ca o renastere. Erau atat de multe lucruri de care trebuia sa tin cont si de cele mai multe ori exact acestea erau cele care ma impiedicau in drumul meu.
Zilele trecute m-am impiedicat din nou de aceste ganduri. Ma priveam cu neincredere si nu stiam de unde au aparut. Exteriorul care alta data conta atat de putin pentru mine isi punea amprenta puternic asupra mea. Persoana in fata careia m-am prezentat a vazut dincolo de aparente si prin sinceritatea cu care a vorbit mi-a reamintit ca totul este in mintea noastra. Multumesc! Sunt recunoscatoare pentru ca viata imi aduce in cale oameni care prin sinceritatea lor imi amintesc de mine.
Gandeste-te de cate ori in viata te-ai evaluat dupa ce spun ceilalti despre tine si ti-ai limitat actiunea in functie de aceste pareri. Aminteste-ti de felul in care ai fost invatat(a) sa te comporti in anumite contexte, cum sa te imbraci, sa stai, sa spui sau sa nu spui. De cate ori ceea ce ai facut sau nu ai facut a fost judecat de tine prin prisma a ceea ce gandeau parintii sau invatatorii tai? Este atat de dificil sa te desprinzi de acest dialog sustinut in interiorul tau de aceste conditionari exterioare.
Suntem cu mult mai mult si cu mult mai pretiosi decat aceste credinte limitative existente doar in mintea noastra colectiva. Priveste dincolo de aparentele tipare cu care ai fost invatat si vei descoperi o alta lume. Vei intra intr-un univers minunat in care ceea ce vei afla cine esti, ce poti si pentru ce traiesti. Intotdeauna aminteste-ti: limitele exista doar in mintea ta!

SA...

2007-10-16T12:23:00.000-07:00

Să mângâiem cu privirea o figură care trece şi care trezeşte armonie
Să întâlnim o privire şi să simţim că în noi se naşte ceva
Să întâlnim doi ochi şi să simţim că ei vorbesc cu ai noştri
Să privim luna şi să simţim unica persoană îndrăgostită a universului
Să visăm cu ochii deschişi şi să înţelegem
Să întâlnim o mână care se încrede în a noastră
Să întâlnim o mână care ne face să simţim plăcerea acelei întâlniri
Să ne trezim şi să simţim că cineva respiră alături de noi
Să ne încredinţăm unui foc care ne arde aşteptările
Să dăm foc aşteptărilor noastre
Să întrebăm ploaia cum ia naştere

Credinte si ignoranta

2007-10-01T04:29:00.000-07:00

Ma lovesc adeseori de tarmurile ignorantei umane. Macinata de loviturile puternice, intelegerea mea capituleaza in fata credintelor inradacinate in mintile seculare. Asemeni unei salcii in fata furtunii ma inchin pana la pamant revenind cu o forta mai mare si o lectie invatata. Fiecare suflare peste frunzele inimii mele aduce o noua perspectiva, o noua informatie pe care mintea o asimileaza ca atare. Simt cum schimbarea patrunde in adancurile fiintei mele si preiau forma vantului care imi ofera libertatea dorita. Observ limitele cuvintelor care ma invaluite pe neasteptate si le las sa treaca mai departe. Furtuna dispare asa cum a aparut si repercursiunile sunt vizibile doar inimii mele.

Increderea

2007-09-18T23:47:00.000-07:00

Increderea pe care o acord celorlalti reprezinta pentru mine un test de rabdare si de autocunoastere. Cata incredere poti sa ai in cel de langa tine? Cat de mult lasi sa afle despre tine si despre viata ta? Si ce faci daca aceasta incredere iti este inselata?
Spunem ca avem incredere in celalalt si exista momente cand suspiciunea intervine in viata noastra si primim semnale ca asteptarile noastre ne-au fost inselate. Oare exista increderea totala? Daca uneori supraveghezi discret si verifici pe celalalt aceasta este o dovada de mai putina incredere sau de iubire? Unde este granita intre incredere si indiferenta?
Exista o vorba care spune ca oameni actioneaza asa cum te astepti tu sa o faca. Realitatea si experienta mi-au demonstrat ca increderea acordata se castiga in timp si prin consecventa. La fel de bine ceea ce ai castigat intr-un timp indelungat poti sa pierzi definitiv intr-o clipa. La fel de mult depinde si contextul in care acorzi aceasta incredere. Am intalnit oameni care in mediul profesional folosesc increderea in ceilalti ca un instrument de motivare. Este adevarat ca acestia sunt putini si rari pentru ca frica domina in cele mai multe cazuri. Frica de a pierde locul de munca, frica de tradare, frica de a pierde controlul. In mediul personal am intalnit astfel de persoane si mai rar. Cu cat ne apropiem mai mult de intimitate cu atat increderea este acordata cu mai mare precautie. Aici teama este mai mare si invers proportionala cu gradul de incredere acordat. Timpul petrecut impreuna si intamplari care intervin in viata fiecaruia determina cresterea sau scaderea increderii in celalalt.
M-am intrebat adeseori ce faci cand asteptarile sunt inselate de nenumarate ori, acorzi in continuare incredere sau devii mai precaut?

Despre mine, despre tine, dspre noi

2007-09-13T01:20:00.001-07:00

MULTUMESC PRIETENI DRAGI!

2007-09-04T22:31:00.001-07:00

In ultima perioada am vorbit foarte mult despre mine, despre viata mea. Astazi vreau sa-ti amintesc de acei oameni care stau alaturi de mine si de tine in momentele grele ale vietii. O vorba spune ca iti recunosti prietenii in clipele dificile. Am avut parte in viata mea de astfel de oameni pretiosi care mi-au acordat suportul neconditionat, fie printr-o vorba, fie doar prin simpla prezenta, fie prin diferite gesturi.
Cuvantul Multumesc este prea limitat pentru ceea ce simt cand imi amintesc de prietenii mei dragi. Mi-as dori mult sa-i pot numi aici si singurul lucru care ma impiedica este faptul ca nu le-am cerut permisiunea.
MULTUMESC pentru faptul ca sunteti alaturi de mine, pentru ca ma ascultati, pentru ca stiu ca ma pot sprijini pe voi,pentru ca m-ati primit in viata voastra si m-ati acceptat asa cum sunt si cu bune si cu rele. MULTUMESC pentru tot ce mi-ati oferit si pentru ca prezenta voastra imi implineste existenta si imi confera in momentele dificile stabilitate si speranta.
MULTUMESC PRIETENI DRAGI!

Poarta spre mine

2007-08-30T23:33:00.000-07:00

Astazi mi-am dorit foarte mult sa scriu asa cum nu am facut demult. Despre ce? Despre mine si viata mea din ultima vreme? Despre faptul ca simt cum imi fuge pamantul de sub picioare sau ca tot ceea ce am invatat in ultimii ani acum imi foloseste?
S-a instalat in viata mea un vartej care ma poarta dincolo de limitele suportabilitatii. Adaptarea este un cuvant la ordinea zilei pentru mine. Adaptarea la schimbarile din interiorul meu. Adaptarea la ceea ce se intampla in realitatea mea. I-am spus unui prieten acum cateva luni ca sunt ca o frunza care pluteste in bataia vantului. Cand voi ateriza si unde este greu de precizat. Deocamdata sunt implicata in aceasta furtuna produsa de propriile mele alegeri, de propriile mele cautari.
Am invatat in aceasta perioada foarte multe lucruri noi despre mine. Am invatat ca increderea de sine este foarte importanta. Am invatat ce inseamna responsabilitatea propriei vieti. Am invatat ca poti sa fii tu insuti si atunci cand totul pare impotriva ta si, mai ales in acele clipe este nevoie de puterea de a fi tu. Am invatat ca implicarea si detasarea pot deveni prietene daca stii sa pastrezi un echilibru. Am invatat ca dincolo de toate normele si regulile societatii exista doar viata ta pe care o traiesti asa cum crezi ca este cel mai bine pastrand in acelasi timp ecologia alegerilor tale. Am invatat ca renuntarea este de fapt doar alegerea unei noi directii si vinovatia renuntarii exista doar daca ai ales impotriva vointei tale. Am invatat ca imi pot pastra independenta prin comunicare si intelegere.
Atat de multe lucruri pe care credeam ca le cunosc au venit in drumul pentru a-mi deschide o noua poarta spre mine. Credeam ca ma cunosc indeajuns de bine si ca surprizele vor fi mai putin surprinzatoare. Mi-am demonstrat ca propria transformare depaseste uneori propria putere de intelegere.

Daca

2007-08-23T03:38:00.000-07:00

Scrisa de Rudyard Kippling, poezia de mai jos contine atat de multe adevaruri si invataminte incat doresc sa o impartasesc cu tine.

Daca

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea

In jurul tau si spun ca-i vina ta;

De crezi in tine chiar cand omenirea

Nu crede dar s-o crezi ar vrea;

Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,

Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;

Daca privit cu ura nu te razbuni urand

Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;

Daca astepti dar nu cu sufletul la gura

Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;

De nu raspunzi la ura tot cu ura

Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;

Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare

Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;

De poti visa dar nu-ti faci visul astru;

De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;

De poti sa nu cazi prada disperarii

Succesul si dezastrul privindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine

Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;

De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic

Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;

De poti risca pe-o carte intreaga ta avere

Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut;

Si-atunci fara a scoate o vorba de durere

Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;
De poti ramane tu in marea gloata

Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;

Dusman, om drag, rani sa nu te poata;

De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare

Sa treci si s-o intreci gonind mereu;

Daca ajungi sa umpli minutul trecator

Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,

Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor

Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Candva...

2007-08-17T01:55:00.000-07:00

Stiai ca ceea ce spunem acum nu tinem minte? Anii si uitarea ne acopera, iar visele, gandurile si emotiile noastre vor trai intr-o alta lume. Scriu aceste randuri pentru uitarea din noi. Scriu aceste randuri pentru timpul care vine.
Peste ani cand timpul isi va intinde aripa peste mine voi citi aceste randuri cu alti ochi. Voi rasfoi aceste pagini ca pe un simplu roman al unei vieti apuse. Cine sunt personajele? Cine a trait tot ce citesc acum? Intrebari care vor exista in mintea mea atunci. Nu voi crede cuvantul acelora care-mi vor spune cine am fost. Dovezi! Aduceti-mi dovezi, voi spune. Ce dovezi mai importante sunt aceste randuri scrise de propria-ti mana si rasarite din inima-ti tanara?
Atunci cand voi ramane singura, ganduri razlete reveniti la mine si reamintiti-mi clipele minunate traite. Mai este pana atunci. Nu atat de mult pe cat pare. Clipa viitoare apropie cu fiecare pas vremurile uitarii.
Sa-mi amintesc vise, trairi, emotii, framantari, regrete, imagini, oameni care s-au oglindit in privirile si-n sufletul meu. Peste ani cand toate acestea vor disparea si vor fi doar randuri pe o pagina imi doresc ca cineva sa invete din ele. Sa invete ca visele se pot implini si sa lupti pentru ele. Sa invete ca iubirea are multe fete si conteaza mai mult interiorul decat exteriorul. Sa invete ca zambetul, bucuria, natura si oamenii de langa noi sunt mai importanti decat banii, averile sau slujbele. Sa invete ca ceea ce lasa pe maine se va transforma in regrete. Sa invete ca un refuz te aduce mai aproape cu un pas de un raspuns afirmativ. Sa invete ca orice iti ofera viata are o parte buna si una rea, depinde cum privesti. Sa invete… tot ce pot cuprinde cuvintele.

Pauza

2007-08-09T04:26:00.001-07:00

O noua pauza pentru mine la scris. O pauza lunga de cateva saptamani, in care am acumulat experiente mai placute si mai putin placute. Viata si-a urmat cursul si acum am revenit pentru a impartasi ceea ce am trait. O mica parte din realitatea cu care ma confrunt zi de zi. O realitate placuta uneori, atat de placuta incat pare de vis. Si, uneori o realitate mai putin acceptata si mai dureroasa, data pentru a invata sa-mi urmez drumul increzatoare in fortele proprii.
Stiu ca vor exista persoane pe care randurile de mai sus le vor deruta. Am zis ca-mi plac aparentele si ce se ascunde in spatele lor. In aceste clipe sunt la o noua rascruce de drumuri. Am observat ca viata ma aduce in astfel de situatii de doua ori pe an, in decembrie - ianuarie si in iulie - august. Acum sunt la o astfel de rascruce. Pentru cine priveste de afara, aparentele indica durere, suferinta, parasire, greutati. In spatele lor se ascunde speranta, dorinte neimplinite, incredere in viitor si in mine.
Mi s-a spus ca s-ar putea sa gresesc, sa regret ulterior deciziile luate. Orice este posibil si stiu ca am hotarat asa cum am crezut si simtit eu. Implicarea celorlalti am redus-o pe cat mi-a stat in putere. Merg mai departe cu incredere si cu speranta ca viata imi ofera ceea ce are ea mai bun si mai frumos.
Mi s-a zis ca renunt la ceva frumos si important. Orice este posibil. Renuntarea nu inseamna parasirea sau abandonarea unei cai, ci alegerea unui nou traseu. Asta fac in aceste clipe. Aleg altceva, aleg sa traiesc responsabila de viata mea, aleg sa-mi privesc viata asa cum nu am facut-o pana acum.
Mi s-a zis ca tot ceea ce stiu se bazeaza pe teorii care nu au aplicabilitate in practica. Orice este posibil. Pentru altii ceea ce stiu eu poate sa nu insemne nimic, dar pentru mine prezinta importanta majora. Acele lucruri pe care le-am invatat si le-am acumulat pana acum m-au adus aici si in acest moment sunt multumita de mine.
Am dorit sa precizez aceste lucruri pentru ca cei cu care am vorbit despre ele le vor citi cu siguranta. Repet ceea ce am spus si cand am discutat si imi voi mentine parerea initiala. Am transformat aceasta postare intr-o scrisoare adresata celor care incearca sa ma intorca din drumul pe care l-am ales. Drumul este in fata mea si este asa cum imi doresc sa fie.

Locul de joaca

2007-07-26T05:58:00.001-07:00

Cuvintele sunt locul nostru de joaca. Jonglam cu ele, le aruncam unul de la altul, facem scamatorii cu ele. Asteptam raspunsuri sub aceeasi forma si realizam mult mai tarziu ca ele au forma si continut diferit. Continuam joaca in speranta ca intr-o zi vom reusi sa descoperim secretul acestui joc si-l vom practica cu succes. Cautam castigatori si invinsi, credem ca succesul ne apropie de ceea ce dorim, dorim sa fim castigatori ai acestui joc de cuvinte.

Realizam ca le-am aruncat la intamplare, chiar si atunci cand tinta parea precisa, si am lovit fara sa vrem locuri ascunse, misterioase, ranite. Folosim cuvintele ca pe niste drepturi clar stabilite, ca pe niste proprietati, ca pe niste posesii proprii. Lipseste cu desavarsire responsabilitatea aruncarii lor, a jocului, a raspunsurilor. Stiu ca unii imi vor spune ca nu am cum sa fiu raspunzatoare pentru ceea ce simte celalalt. Asa este, ai dreptate. Responsabilitatea apare in momentul in care folosesti aceste instrumente, mai ales verbal. Uneori tacerea este atat de salvatoare. Depinde de noi sa alegem momentul oportun.

In spatele cuvintelor stau ascunse sentimentele pe care le limitam prin exprimarea verbala si scrisa. Le folosim pentru a ne intelege mai bine, spunem noi. Oare? Cate certuri s-au iscat din cauza cuvintelor aruncate aiurea? Cate sentimente nu s-au exprimat pe deplin pentru ca nu au putut fi transformate in cuvinte? Exista oare si o alta modalitate de a trece dincolo de cuvinte, de a parasi acest loc de joaca?

Nemurire

2007-07-25T06:31:00.000-07:00

Intr-o noapte senina de toamna,
Norii trageau caleasca lunara
Raze argintii ii cantau venirea
Iata! Soseste a noastra regina.

Stam pe banca din parcul tomnatec
Uitate erau ale noastre ganduri,
Luna aparu printre crengile negre
Iar noi ii cantam nemurirea.

Valul

2007-07-25T03:18:00.000-07:00

Te-ai nascut din spuma marii
Mi-ai vorbit cu glas usor
Te-am zarit in coltul verii
Vantul mi-a trimis fiori
Ingerii te-au sarutat
Cand la mine te-am chemat
M-ai privit neincrezator
Si-am ramas privind in gol

7 luni?!!!

2007-07-18T10:04:00.000-07:00

Trec printr-o perioada de minima spre zero inspiratie. Si pentru ca prietenii la nevoie se cunosc, Ionut mi-a trimis o provocare. Cine mi-a transmis microbul bloggingului si care a fost primul blog citit?
Cine ma cunoaste stie ca aceasta pasiune de a scrie pe pagini electronice a inceput in decembrie, de fapt lansarea blogului a avut loc de ziua mea pe 18 decembrie, adica acum 7 luni. Cochetam cu platforma blogspot cam de la inceputul lunii. Reprezentand pentru mine o provocare serioasa, ideea de a intretine permanent un blog nu a fost luata in serios de la inceput. Mi-a placut foarte mult ceea ce facea Ionut pe blogul lui si din cand in cand il stresam cu ceea ce scriam. Dupa repetate raspunsuri incurajatoare m-am decis sa pasesc intr-o lume pe care nu o credeam atat de bogata. Fara studii, fara analize a aparut "In spatele aparentelor". Un joc, o distractie, o eliberare din cotidian, o obisnuita mult mai tarziu, o placere si o dorinta.
Primul blog citit a fost cel dedicat Bootcamp 2006, o poveste de o saptamana care ne-a cuprins sufletele pentru totdeauna. Poate asa se explica de ce am prins drag de blogspot, pentru ca asteptam cu nerabdare mail-urile de la Dan care anuntau o noua postare. Ultimul post a insemnat si ultima fila dintr-o carte pe care acum s-a depus praful.
Intrebarea fireasca este cui i-am transmis microbul bloggingului si care a fost primul blog citit. Am o urma de banuiala in directia Andreei si sunt curioasa ce vor raspunde Crista si Cami.

Exista asa ceva sau este un trucaj?

2007-07-18T01:10:00.001-07:00

Dialoguri

2007-07-16T12:19:00.000-07:00

R: Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...

A: Dragostea este ca natura pe vremea secetei, daca nu o saruta ploaia moare incetul cu incetul. O lasi sa moara?

R: Nu sunt cum sunt cand tu ma vezi, ci sunt cum sunt cand ma visezi. Deci dormi mai mult ca sa visezi, sa vezi cum sunt cand nu ma vezi.

A: Oricum visam, oricum dormim, de ce m-as trezi ca sa te vad asa cum esti cand te iubesc asa cum te visez ?

Amintiri intr-o stare de duminica

2007-07-14T06:48:00.000-07:00

Ce am mai facut zilele acestea?

Joi am petrecut o dupa amiaza placuta la Cafeneaua Erotica si am savurat momente din cartea lui Michael Haulica interpretate/citite de Lorena Lupu si Ionel Barac. De Lorena stiti mai multe si ma bucur ca am avut ocazia sa o cunosc. Intalnirea care m-a bucurat nespus de mult a fost cu Ionel. Pe Ionel il cunosc de la fostul loc de munca unde i-am fost "colega/sefa". Cand l-am reintalnit joi dupa cativa ani, amintirile au revenit greu pentru ca schimbarea lui (in bine, cred eu) m-a uimit. Privindu-l, incetul cu incetul mi-am amintit scenele in care isi demonstra revolta fata de autoritate, in care ne punea uneori in situatii dificile. Acum, cand imi amintesc zambesc si realizez ca noi eram prea inchisi, rigizi si inchistati in propriile regulamente si credinte pentru a aprecia individualitatea lui puternica. Ma bucur ca te-am reintalnit!
De cateva zile a disparut din mine si cea mai mica umbra de inspiratie, de placere de a scrie. Subiectele exista in permanenta pentru ca viata are grija sa mi le ofere. Ceea ce lipseste este forma in care sa exprim aceste evenimente si trairile aferente. Ma sperie aceasta incapacitate de moment, desi am mai trecut prin astfel de momente si stiu ca este trecatoare.
Am citit in fiecare zi cate o carte. Fiecare rand imi radea in fata si, cu cat radeau mai tare cu atat imi placea cartea mai mult. Imi doream sa pot scrie asa cum au facut fiecare dintre autori, imi doream sa pot exprima la fel de bine, de clar trairile pe care le citeam cu nesat si randurile scrise sa aiba un efect cel putin apropiat de cel pe care-l simteam la mine. Perfectionistul isi arata coltii si l-am lasat sa se manifeste pana a tacut. Acum este liniste.
Apoi a venit Demaio care anunta clar si cu hotarare ca inchide blogul. Acest anunt a necesitat o iesire la inghetata. Zis si facut. Asa ca ieri pe la pranz fug de la munca (da, munceam :( ) si impreuna cu Andreea incercam sa-l scoatem din toanele de shut down pe Bogdan. Cat am reusit nu pot spune (astept feedback) pentru ca am fugit dupa vreo ora inapoi la munca. Prezenta mea era imperios necesara pe campul dezorganizat al organizarii (cine stie pricepe).
Asa ca astazi, intr-o alta duminica "placuta" stau si depan amintirile dupa o saptamana extraordinara.

I Hope You Dance!

2007-07-10T12:24:00.001-07:00

Sper sa poti dansa si cand viata te poarta pe ale ei valuri. Cand sus, cand jos, in special cand esti jos iti doresc sa poti dansa.

Rondo de dimineata

2007-07-10T00:52:00.000-07:00

Astazi m-am trezit cu gandul de a citi Rondo Capriccioso. De unde aceasta nevoie? Terminasem seara "Trup scris" si doream sa mentin atmosfera de fuga de lume, de adapostire in realitati alternative. In fata canii mari de cafea cu lapte am deschis nehotarata cartea si am pornit in calatoria care speram sa o inchei joi. Urasc sa citesc o carte despre care toata lumea are numai cuvinte de lauda. Urasc sa citesc o carte pentru simplu fapt ca este la moda. De aceea astept rabdatoare vremea cand vine singura si-mi spune ca pot sa o citesc linistita. Acum este timpul Rondo Capriccioso.
Daca astazi in drumul tau ai intalnit o fata cu priviri ratacite, cu un zambet larg pe buze, absorbita de paginile unei carti sa stii ca ai avut in fata ta o victima. Da!!! Recunosc cu mandrie ca sunt o victima ratacita printre randuri, printre pagini, printre imagini, printre trairi. Intr-o goana spre locul de munca, spre treburile zilnice, astazi am zis PAS. Multumesc pentru aceste momente orasului supraaglomerat, traficului incarcat de masini si oameni, cozilor de la banci, culorii rosii de la semafor si miracolului de a merge pe jos. Am uitat pentru cateva ore ca exista si altceva decat cartea din mana mea, am uitat de cafeaua care se racea singura in cana, am uitat de oamenii care treceau pe langa mine, am uitat uneori ca trebuie sa respir. Am urat clipele in care mediul m-a obligat sa fiu atenta la drum, la traversat, la omul din fata mea. Am iubit momentele in care povestea se contura in spatele privirii mele nerabdatoare sa o urmeze.
Intr-un joc al metaforelor, al sinceritatii, al gandurilor ascunse sub priviri inselatoare Lorena Lupu ne dezvaluie lumea unei tinere viitoare actrite care-si intalneste idolulul, o intalneste pe EA. Marturisesc ca am retrait aceasta valtoare sentimentala, acest amalgam de admiratie si iubire presarat cu rani lasate de dor si dorinte. Oare sunt eu cea despre care a scris sau este altcineva? Cata modestie?! Singurele cuvinte pe care le pot adauga sunt doar:
Multumesc Lorena!

Edit later: Avertisment pentru cititori: A se incepe cartea intr-o zi libera cand ai timp sa o termini pentru a nu fi nevoit sa ceri concediu de odihna sau medical sau sa lipsesti nemotivat de la munca (bine, motiv exista, dar nu-i acceptat de catre sefi).

Exteriorul

2007-07-09T05:10:00.000-07:00

Ai facut vreodata un experiment in care tu esti cobai si observator? Zilele trecute am realizat un astfel de experiment cand am ales felul in care m-am imbracat de dimineata. Cand iesim pe strada marea majoritate ne dorim sa fim admirati si apreciati pentru felul in care ne imbracam si aratam. Ne alegem hainele asortate, frumoase, cele care ne vin bine si care sa apartina unui gen (sport, business, casual).
Curiozitatea mea de a observa natura umana ma indeamna la diverse experiente. Si cine este cel care poate observa cel mai bine ce se intampla in jurul meu decat mine? Asa ca am ales ieri de dimineata sa verific aparentele care stau in spatele mastilor pe care le afisam pe strada. Ca sa intelegi reactia oamenilor voi descrie felul in care eram imbracata. Bluza sport de culoare bleu venea in completarea unei perechi de pantaloni cu dunga, la care se adauga o pereche de adidasi albi. Pantaloni aveau culoarea visinie si pe sub ea se zareau ciorapii negri. Eram haioasa, ciudata? Dupa parerea mea, da eram. Lumea care trecea prin fata mea imi dadea dreptate. Le priveam figurile uimite, mirate, uneori dispretuitoare. Ii priveam direct in ochii si lasau privirea in pamant. Daca tot gandesti ceea ce se vede pe fata ta de ce nu ai curajul sa infrunti privirea celui pe care-l dispretuiesti si-l desconsideri?
Fara sa fac nimic am dat peste o domnisoara foarte plina de ea pentru simplu fapt ca arata bine, atat ea cat si hainele pe care le purta. M-a calcat din greseala pe picior in masina si cand si-a cerut scuze nici nu a intors capul spre mine. Avea aceea atitudine de ”de ce ai stat in calea mea, tu esti de vina!”. Am ramas calma observand-o. Era machiata puternic si nu cred ca avea mai mult de 20 de ani, fata fiindu-i acoperita de o ochelari de soare. Pentru o perioada scurta i-a dat jos si am vazut pe obraz sub ochi o pata mare de creion. Prima reactie a fost sa o las in pace si sa-mi vad de treaba mea. Apoi m-am gandit sa-i atrag atentia. Asta am si facut. Ai vazut vreodata un balon care se dezumfla si zboara prin toata camera in timp ce aerul iese din el? Imagineaza-ti totul la viteza mult mai mare. Cam asa a reactionat ea. Crezi ca mi-a multumit? Nu doream multumiri si nici nu am auzit asa ceva. S-a sters usor cu mana si privindu-ma sfidator si-a infipt ochelarii pe nas. Mi-a intors spatele si a coborat la urmatoarea statie. Am privit-o zambind si am ras usor in sinea mea.
Povestea de mai sus nu face parte din experimentul la care ma gandisem. Doream sa vad reactia oamenilor la ceva diferit de normele general acceptate. In acele clipe am trait ceea ce cred ca traiesc actorii de la circ cu singura diferenta ca ei aleg sa fie in lumina reflectoarelor. Lumea rade si se distreaza cand ii vede. Daca as fi intors capul sigur vedeam zambete. Am intalnit in drumul meu un grup de adolescenti care au ras de felul in care aratam. Atunci mi-am amintit de toata bataia de joc pe care o faceam si noi cand intalneam persoane care nu corespundeau criteriilor noastre.
Astfel pentru a cata oara am realizat cat de mult pret pun oamenii pe imaginea lor exterioara.

Carturesti si Pizza Hut

2007-07-08T10:30:00.000-07:00

Intr-o dupa amiaza de sambata istovitoare ne-am intalnit la Carturesti. Povestirile tale despre calatoriile din ultima perioada mi-au provocat imaginatia si dorinta de a vedea alte taramuri este din ce in ce mai puternica. Carturesti este locul intalnirilor noastre. Printre muzica si carti intamplarile traite de tine sunt mai vii pentru mine. Privirea imi fugea adeseori pe titlurile din jurul meu. Am ales in sambata aceasta 3 carti. Mai tarziu, mult mai tarziu am remarcat ca autorii erau femei.
Aglagia Veteranyi cu "De ce fierbe copilul in mamaliga" mi-a fost recomandata de un prieten. A pus atata pasiune in cuvintele cu care o lauda incat m-am intrebat ce putea sa fie atat de deosebit. Am terminat-o noaptea tarziu si finalul mi-a adus un gol plin in gandurile mele.
Jeanette Winterson cu "Scris pe trup" este ultima aparitie pe Raftul Denisei la editura Humanitas. "E marturisirea cuiva fara nume, fara chip si sex, care tanjeste aproape maladiv dupa iubire." Duminica mi-a incantat mintea, simturile si gandurile cu minunata poveste dintre doi oameni prinsi in capcana vietii.
Despre Lorena Lupu cu "Rondo Capriccioso" s-au scris multe randuri. Zilele urmatoare ii sunt dedicate. Daca voi scrie aici despre amprentele pe care le va lasa in mine, nu stiu. Poate.
Calatoria prin lumea ceaiului s-a incheiat in fata pastelor la cuptor si a unei pizza servite la Pizza Hut in Romana. Servire impecabila, atmosfera reamrcabila si povestirile au continuat sa-mi incite imaginatia. O dupa amiaza minunata! Multumesc!

Rasete

2007-07-06T11:18:00.001-07:00

Cand ai ras ultima oara cu adevarat?
Eu am facut-o cand am citit povestirile de mai jos:

"Un baietel si-a spus rugaciunea de seara si a incheiat cu urmatoare remarca:
- Draga Doamne, ai grija de mama, de tata, de surioara mea, de tusa Emma, de unchiul John, de bunica, de bunicul - si, te rog, Doamne, ai grija de tine, caci daca ti se intampla ceva, aia suntem!..."

"Micutul Johnny era fiul preotului local. Cand invatatorul i-a intrebat pe copii ce doresc sa devina cand vor fi mari, el a asteptat sa-i vina randul, dupa care a raspuns:
-Eu vreau sa devin preot, la fel ca tata.
Invatatorul a fost impresionat de aceasta decizie, asa ca l-a intrebat de ce doreste sa devina preot.
- Ei bine, a raspuns micutul, ganditor, oricum trebuie sa ma duc la slujba duminica, asa ca m-am gandit ca este mai interesant sa fiu cel care sta in picioare si tipa decat cei care trebuie sa stea jos, sa taca si sa asculte."

Statuia

2007-07-05T07:30:00.000-07:00

Pasind in camera goala
Te zaresc in colt stinghera
Privirea-ti de marmura ma infioara
Incerc sa-nteleg ce gandesti!

Zambetul incremenit ti-e pe fata
Ochii privesc spre o lume trecuta
Parul mimeaza o briza de vara
Glasu-ti puternic de mult a apus

Ma plimb prin camera goala
Gandurile-mi zboara spre tine mereu
Glasul meu n-ajunge la tine
Oare cum poti sa stii ce-mi doresc!

Spre tine ma-ndrept zi dupa zi
Distanta dintre noi se mareste.
Camera goala se umple de lume
Sufletul meu nu te mai vede.

Glasul meu zboara spre tine
Seara de seara te strig in zadar.
Pasii mei se-nfioara de umbre
Aripile usor mi le-am strans.

Te voi gasi in camera goala
Stinghera si singura cum ai ramas
Privirea-ti o sa ma cheme,
Dar voi trece ca si cum n-ai fi fost.

Intalniri

2007-07-04T07:08:00.000-07:00

Cu trabucul intr-un colt al gurii, Monoloage a aruncat asupra mea intrebarile dintr-o leapsa.

Ce i-ai spune lui Dumnezeu daca l-ai intalni?
De ce daca? De unde stii ca nu m-am intalnit cu el? Intrebarile sunt doar pentru el asa ca daca vrei sa afli intreaba-l.
Ce ti-ar spune el?
Depinde de intrebari.
Ce i-ai spune lui Lucifer daca l-ai intalni?
Cand ne mai vedem?
Ce ti-ar raspunde el?
Cand doresti.
Arunc mai departe la Andreea, Kolonelul, Alexandra, Extatic si Alma.

Si daca...

2007-07-02T10:12:00.000-07:00

Si daca lumea ar fi cu susul in jos, cum ar fi viata noastra?

Si daca tot ce astazi pare normal si firesc, maine ar fi nonconformist?

Si daca ura de astazi s-ar transforma in iubirea de maine?

Si daca razboiul ar deveni maine pace?

Si daca incruntarile s-ar topi in zambete?

Si daca ...

Cum ar fi?

Urasc Duminica!

2007-07-01T03:49:00.000-07:00

Duminica imi pare intotdeauna prinsa intr-un vid al timpului. Parca revad un film cu incetinitorul. Este un vartej care nu se mai incheie, o spirala pe care cobor usor, incet, cu teama de a nu pierde ceva si cu speranta ca maine tavalugul va fi mai iute. Simt in aceasta zi cum plictiseala coboara asupra mea ca o ceata, anihilandu-mi simturile. O stare de lehamite, de dor de duca cuprinde intreaga-mi fiinta.
Uneori o simpla linie de creion mi-as dori sa fie de ajuns pentru a sterge duminica din calendar. Poate m-am obisnuit cu o viata mai alerta, poate aceasta incetineala ma sperie prin propriai-i oglindire in mine. Stiu, vei spune ca avem nevoie de odihna, ca pana si Dumnezeu s-a odihnit duminica. Oare o alta zi este mai putin indicata pentru odihna?
Chiar si in momentele cand am muncit am avut aceeasi dorinta de a trece mai repede, aceeasi senzatie de cernere a timpului prin sita unei singure zi. Nerabdarea din timpul saptamanii isi cere duminica dreptul la odihna. Imi este dificil sa-l acord. Aleg alta zi pentru odihna.
Astfel duminica se imparte pentru mine in doua. Una inca traieste in saptamana care a trecut si nu doreste sa se desparta de ea, iar cealalta deja respira aerul saptamanii viitoare si spera ca va veni cu evenimente incitante. Cea mai dificila perioada este miezul zilei, intre orele 12-16. Atunci am cea mai puternica senzatie de static, de incremenire, de imobilitate. O amorteala se instaleaza in mine, paralizandu-mi mintea si corpul. Simt cum miscarile imi sunt incetinite de ceva care-mi depaseste puterea de intelegere. Parca ceva se desprinde din mine cu dificultate si altceva se naste intr-un mod dureros. Apoi totul isi reia cursul normal.
Pentru a concluziona: Urasc Duminica!