Sinceritatea si prefacatoria

Asa cum altii se ascund in spatele minciunii, eu imbrac armura sinceritatii cand simt suspiciunea in privirea celorlalti. De o dezinvoltura frapanta, sinceritatea mea izvoraste din dorinta de autenticitate. Cuvintele prin care-mi dezvalui sinceritatea sunt socante pentru ceilalti. Invaluita intr-o mantie de mandrie imi etalez capacitatea de a fi eu, dorind sa ies dintr-un cotidian inchis in propriile jocuri. Simt adeseori neincrederea celorlalti in fata acestor manifestari, simt neputinta lor de a intelege ca poate exista o asemenea sinceritate. Descopar ca manifestarile mele sincere sunt invers proportionale cu credibilitatea pe care o confera ceilalti. Ar trebui sa ma prefac pentru a fi integrata intr-un tipar, pentru a fi acceptata?
Intr-un cuplu perfect cu sinceritatea, prefacatoria apare pentru a ma izola de ceea ce cred ca nu merita sa manifest. Ma prefac ca nu aud cand cineva incearca sa ma minta, ma prefac ca nu vad cand incearca sa-mi ascunda fapte, ma prefac ca rad cand sufletul plange, ma prefac ca sunt calma cand energia furiei izvoraste din mine. Uneori este buna aceasta prefacatorie, alteori realizez ca nu am ales partea corecta a monedei. Adeseori imaginile celor doua se amesteca intr-un dans iluzoriu al comunicarii interumane. Un echilibru instabil este granita dintre cele doua manifestari ale dorintei de a fi.
Acum poate te intrebi, tu cel care ma cunosti cand am fost sincera si cand m-am prefacut. Cand simt in tine lipsa sinceritatii raspund cu maxima sinceritate. Uneori este nevoie sa trec de aceeasi parte cu tine pentru a descoperi ce sta dincolo de ceea ce exprimi. Intru in jocul tau, ma prefac ca inteleg mesajele tale asa cum doresti tu.
Au existat momente cand am reusit sa ma pierd in hatisul minciunilor spuse si am renuntat sa ma prefac, dar au fost si minunate descoperiri, adevarate comori ascunse dupa masca fatarniciei. Acestea sunt cele care-mi redau increderea in oameni si in capacitatea mea de a trece dincolo de aparente.

Fotografie: Cristian Mereuta

Ce asteptam?

Si daca gandul meu spre tine zboara
Si daca-l simt pe-al tau venind
Si daca stelele ne-nconjoara
Ce asteptam ca sa iubim?

Si daca ochii mei sfiosi se-aprind
Si daca inima se infioara
Si daca mainile ti le cuprind
Ce asteptam in ceas de seara?

Si daca astazi vii la mine
Si daca maine te gonesc
Si daca viata-i ca in filme
Ce asteptam atat de intens?

Si totusi...

Imi doresc sa ma arunc in oceanul gandurilor si sa-mi spal trupul lipicios in apa agitata a mintii mele. Imi doresc sa dispar printre valuri privind cum tarmurile raman in urma si zarile asculta in tacere. Imi doresc sa ma pierd in furtuna emotiilor mele si sa uit ca traiesc. Imi doresc sa fug prin ploaia lacrimilor de bucurie. Imi doresc sa ard in flacara dorintei mele si sa renasc din cenusa neputintei de a renunta. Imi doresc sa abandonez tarmul inimii mele si sa plec pe marea uitarii de mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.

La multi ani!

Acum cateva luni am intalnit o fata care "alerga goala pe strazi noaptea". Viata asa cum este ea plina de surprize ne-a adus alaturi si prin alte metode. Astazi am onoarea si placerea sa-i transmit cu ocazia zilei de nastere tot ce-si doreste ea. Andreea, LA MULTI ANI!

Locul taininc

Astazi un prieten m-a intrebat curios ce am mai scris pe blog. Se intamplase ceva in viata mea si se pare ca l-am obisnuit ca acest loc sa fie plin de confidente. Contrar pareri unora sunt povesti pe care nu le scriu aici. Ele raman scrise in mine. Sunt tiparite pentru eternitate, in mintea si sufletul meu.
Exista in mine un loc in care se aduna evenimente, fapte, vorbe, trairi pe care nu le pot impartasi cu nimeni. Acele secrete stiute doar de mine, acele taine pe care inima le cunoaste si vorbele nu le pot cuprinde, acele lacrimi si tristeti nebanuite de cei care le-au provocat. Sunt amintirile mele transformate in diamante. Unele par rele la prima vedere, dar privind mai aproape realizez ca in spatele lor se ascund adevarate minuni. Altele sunt pozitive si placute. Toate reprezinta pentru mine acel loc tainic pe care-l voi pastra mereu ascuns de privirile curioase.
Adeseori recurg la metafore pentru a impartasi unele din minunile vietii mele. Atunci las la alegerea ta sa interpretezi cum doresti aceste pagini. Doar eu stiu ce este in spatele aparentelor, tu poti doar sa banuiesti.

Bine ai venit!

Mi-am luat ramas bun de la tine;

Instinctul te doreste inapoi,

Intuitia te respinge cu putere.

Mi-am urat bun venit;

Inima-si urmeaza calea,

Trupul de dor te-a strigat.

Am parasit aceasta lume

Pasind tematoare in mine.

Cu uimire te-am descoperit pe tine;

Maine mi-am zis: Bine ai venit!

Urat - frumos

Ai intalnit vreodata un om urat - frumos? Ieri, intr-una dintre plimbarile mele solitare privirea mi-a fost atrasa de un cuplu. El, foarte slab, umeri costelivi, cuprindea in brate pe ea, putin plinuta, roscat vopsita.

Nu inteleg nici acum ce anume m-a atras la ei. Stiu ca i-am zarit privirea lui, un albastru intens si senin cum nu mai intalnisem niciodata. Intreaga lui figura era transfigurata. In mod normal mi s-ar fi parut urat, dar ceva il facea frumos. Privirea cu care urmarea vocea persoanei iubite avea ceva deosebit. Gesturile cu care-i cuprindea mijlocul descoperea felul in care sufletul lui traia iubirea.

Amandoi emanau o energie care-i inconjura asemeni unei armuri protectoare. Cred ca nimic in acele momente nu i-ar fi putut separa. Astfel viata mi-a aratat inca odata transformarea si minunea dragostei.

Human Design

Initiativa lui Ionut Ciurea de a relansa proiectul Human Design, bazat pe un forum m-a incantat de la bun inceput. Ii dau dreptate si lui Adrian pentru ca un forum este mai greoi in comunicare online, dar cred ca depinde foarte mult de administrator si de subiectele abordate. M-am implicat in acest proiect pentru ca reprezinta ceva deosebit ca viziune, atat online cat si offline.

Mult succes Ionut!

Stabilirea si atingerea obiectivelor

In data de 1 iulie 2007, duminica, Corina Marin, in calitate de trainer reia un seminar foarte folositor celor care doresc sa invete sa-si stabileasca corect obiectivele si sa le urmareasca pana la atingerea lor. Un element deosebit cu care vine Corina este identificare si evaluarea factorilor perturbatori care pot aparea in urmarirea obiectivelor. De cate ori nu ai renuntat la un obiectiv din diverse motive, unele subiective, iar altele obiective. Renuntarea inseamna ca nu ai reusit sa ajustezi obiectivul tau la noile conditii aparute pe parcurs.
Seminarului la care am participat in trecut are o derulare deosebit prin exercitiile pe care le face fiecare participant in parte dupa ce urmareste exemplul sustinut de Corina in fata grupului cu un voluntar. In aceste context poti afla cum se stabilesc corect obiectivele in raport cu propriul set de valori si le poti urmari impreuna cu colegul care te-a ajutat la exercitiu. Mai multe informatii le afli la seminar si detalii le gasesti aici.

Lumina adevarului - poezie Zen

In singuratate mi-am amintit sa nu caut cu mintea;

flacara verde a aprins deja lampa singuratica a inimii mele.

In larma sau tacere eu am oglinda clara a discernamantului;

el imi dezvaluie in totalitate inimile pure din oameni.

Nu este ceva existent ce poate fi vazut sau cunoscut,

dar nu este nici existent:

astfel este lumina adevarului.

Liniste pe foaia alba

Scriu pentru a-mi gasi linistea, pentru a descoperi sufletul adanc ascuns sub o gramada de gunoi omenesc. Am strans atatea mormane intr-o viata traita pentru si prin altii. Acum le dau la o parte pentru a descoperi miezul, pentru a ma descoperi pe mine. Scriu pentru a ma elibera de mine, de ganduri. Imi doresc sa ma detasez de propria persoana si reusesc doar atunci cand las creionul sa astearna pe hartie cuvinte cuprinse in fraze.
Intr-o perioada scriam pentru altii, scriam din dorinta de a fi citita, de a castiga importanta. Astazi scriu pentru mine. Scrisul face parte din procesul de detasare. Prin cuvinte ma detasez de propriile ganduri si totodata stiu ca acest tip de comunicare reprezinta o limita. Cuvinte copiate intr-o alta forma, cuvinte ce poarta intelesuri multiple. Cand voi depasi aceasta limita o sa fie liniste.
Liniste in mine, liniste in jurul meu, liniste pe foaia alba.

Moral sau imoral

Zilele trecute o colega mi-a adresat urmatoarea intrebare: Ti se pare normal ca o femeie maritata sa se indragosteasca? Raspunsul meu a venit instantaneu: DA. Ea a continuat: Dar vezi tu ca societatea vede imorala o legatura.
Ce inseamna moral si imoral? Moral in dex = Care aparţine moralei, conduitei admise şi practicate într-o societate, care se referă la morală. Imoral in dex = Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are nici un principiu moral.
Cine spune ce este moral si ce este imoral? Daca ne referim la definitie societatea este cea care hotaraste aceste limite. De-a lungul istorie societatea s-a schimbat atat de mult incat moralitatea a devenit o masca dupa care se ascunde atunci cand doreste sa marginalizeze, sa judece si sa arunce cu pietre. Cine este aceasta societate? Gura lumii nu se inchide nici dupa moartea ta, nici daca esti corect si cinstit. Intotdeauna va exista cineva care va avea ceva de comentat si de indreptat la comportamentul tau, la tine.
Si atunci de ce sa-mi traiesc viata dupa cum doreste moralitatea societatii cand eu stiu mai bine ce este bine pentru mine?
Preluam de la parintii nostri credinte care ne limiteaza, care ne conduc viata. Este dificil sa treci peste acestea si sa gandesti prin propriile tale experiente. Este si mai dificil sa traiesti fara sa-ti pese de ceilalti, de fapt de ceea ce spun ceilalti. Acum o intrebare pentru cei care se tem de gura lumii: Cine traieste in locul vostru? Cumva societatea?
Si, bineinteles ca ramane intrebarea initiala: Ti se pare normal ca o femeie maritata sa se indragosteasca?

Iertare

Ascunsa intre naivitate si credulitate, increderea este cea care iti acopera adeseori ochii atunci cand esti inselat. Te-ai aruncat cu capul inainte, cu inima deschisa si ai cules vorbe inselatoare si fapte jignitoare. Esti vinovat ca celalalt doreste sa te pacaleasca? Esti vinovat ca i-ai acordat increderea ta si ai cules minciuni? Este vinovat ca a reusit sa te minta? Cauta cineva vinovati?
Am spus si o voi repeta ca viata iti aduce in cale oameni care-ti ofera lectii. Ceea ce faci cu aceste lectii este alegerea ta. Daca ti-a inselat increderea ai mai multe optiuni:

• ii ceri socoteala (la ce foloseste? timpul inapoi nu ai cum sa-l dai si explicatii se gasesc atunci cand doresti);
• te razbuni si ii faci rau (si raul se propaga cu o viteza uluitoare);
• ii spui ca ai aflat si pleci mai departe pastrand in sufletul tau aceea amaraciune si nevoia de a verifica de doua ori data viitoare;
• nu spui nimic pentru ca stii ca viata isi are propriile modalitati de a plati, iti asumi responsabilitatea actiunilor tale si iti inveti lectia;
• ierti, dar nu uiti;

Actiunile celorlalti ne determina o anumita reactie. Care si cum este aceasta depinde doar de noi. Atata timp cat lasam acel evenimet sau persoana sa ne afecteze cu atat mai mult suntem controlati de forte externe noua. Este dificil sa ne uitam ranile produse de astfel de tradari, dar cu cat rana este inchisa mai repede cu atat mai repede linistea reapare.

Urasc minciuna si de cele mai multe ori simt cand oamenii ma mint. Se intampla uneori sa trec peste semnalele pe care mi le trimite intuitia si sa acord incredere neconditionata. Este rau, este bine? Viata mi-a aratat ca pe termen scurt ranile sunt adanci si vindecarea dificila. Pe termen lung reprezinta adevarate obstacole care fac parte din viata mea, din drumul meu.

Acest post este dedicat celor care au reusit cu ajutorul meu sa-mi insele increderea. Aleg sa va las sa plecati in drumul vostru si sa-mi iert naivitatea. Voi va iertati?

Cine?

Astazi ar trebui sa scriu asa: M-am intalnit ieri cu...
Cu cine?
Te las pe tine sa ghicesti.
Tu, care te regasesti sa stii ca a fost placut.

Autocontrolul - prieten sau dusman?

Astazi am avut o experienta interesanta legata de autocontrol si putere. Venite una dupa alta, in medii diferite si cu persoane tot la fel de diferite, discutiile despre putere si autocontrol au fost lait motivul acestei zile. Am invatat o lectie care mi-a deschis ochii in privinta vietii mele.
Unul dintre personaje, profesor universitar specialist in geopolitica m-a facut sa constientizez ca orice om oricat de mic si orice pozitie ar ocupa in societate isi doreste puterea. Primul impuls a fost de negare, de contrazicere. O evaluare a contextului a dus la constientizarea adevarului, aici incluzandu-ma si pe mine. Notiunea de putere este atat de generala incat in randurile care urmeaza voi face referire doar la o latura a acesteia, controlul.
A doua discutie a fost legata exact de acest subiect. Cele doua subiecte se intrepatrund strans si voi aborda doar controlul din prisma proprie, adica autocontrolul. Am avut in viata mea perioade in care autocontrolul a jucat un rol important, pot spune chiar principal. Simteam ca prin autocontrol detin puterea asupra mea si a celorlalti. Imi doream sa cresc, sa devin un alt om si am realizat ca autocontrolul actiona ca o piedica. Autocontrolul devenise o cutie in care depozitam emotii, instincte. Era o limita a propriilor manifestari. Scuze ale acestei reprimari existau si le gaseam in diferite situatii si persoane. Nu doream sa-i ranesc pe ceilalti, imi doream sa devin un exemplu de urmat si sa dovedesc ca sunt mai buna decat restul lumii. "Sunt mai buna pentru ca reusesc sa ma controlez." Detineam putere asupra mea si implicit asupra contextului si anturajului.
Armura pe care o imbracasem singura ma proteja de cei care doreau sa ma raneasca. Oare toti doreau asta? Oare nu am pierdut si oameni care-mi doreau binele si nu au reusit sa treaca dincolo de sistemul meu de aparare? Nu voi sti niciodata pentru ca drum de intors nu mai exista.
De unde provenea nevoia de autocontrol? Existau mai multe frici. Frica de judecata celorlalti, frica de suferinta, frica de regrete, frica de a pierde puterea. Autocontrolul devenise arma si aliatul meu in lupta cu viata si cu restul lumii. Eram apreciata pentru aceasta calitate, pentru calmul aparent, pentru ca reuseam sa-mi stapanesc nervii in situatii conflictuale. Castigam increderea celorlalti si puterea mea asupra lor crestea.
In timp au inceput sa apara si dezavantajele. Inchisa in armura mea simteam ca pierd multe minuni ale vietii, imi lipsea bucuria de a trai asa cum simteam si cum doream. Imi impuneam limitele societatii si anturajului. Eram un alt om. Unde eram eu? Ma pierdusem intre zidurile propriei mele aparari. Este greu sa traiesti in permanenta in frica, sa evaluezi, sa analizezi, sa respecti regulile altora, sa reprimi sentimente si sa te inchizi in tine. Simteam ca devenisem inflexibila. Atenta mereu la ceilalti reactionam conform sistemului meu de aparare intr-o modalitate rigida. Am ajuns la concluzia ca puterea era a celor care-mi apreciau acest autocontrol. Asa ca intr-o oarecare masura am renuntat la el. Il folosesc in contexte bine definite si reusesc sa pastrez un echilibru intre cele doua extreme.
A disparut astfel teama de parerea celorlalti, teama de a pierde puterea, frica de a pierde autocontrolul si am reusit sa traiesc asa cum imi doresc si cum simt dupa propriile mele reguli. Am devenit mai flexibila, mai increzatoare in mine, mai deschisa cu ceilalti si pot sa invat de la fiecare om si din fiecare situatie nou. TRAIESC!

Ingeras

Asculta aceasta voce de inger ascunsa intr-un copil de 6 ani.

Egoismul este adevarata noastra natura

Provocata de intrebarea Kolonelului am scris astazi un articol despre egoism pe care-l voi publica pe Realtraining. Articolul face referire la felul in care privesc eu acest subiect si la ce concluzie am ajuns in urma propriilor experiente. Poate viata imi va oferi sansa sa-mi schimb opiniile, pana atunci iata o parte din adevarata mea natura.

Articolul aici.

Aseara

Aseara, sufletul a plouat printre lacrimile cerului plumburiu

Aseara, zambetul s-a stins ingropat sub durerea trecutului

Aseara, umbra s-a strambat in oglinda sparta de tine

Aseara, visul s-a pierdut in realitatea tulbure

Aseara, cerul s-a plans pamantului negru de ciuda

Aseara, viata s-a topit in dorintele absurde ale gandurilor

Aseara... m-am oprit din visat

Doar aseara...

Prietenilor mei

Am mai discutat despre aceasta tema, dar ultimele evenimente ma determina sa revin. Subiectul: PRIETENII.

Dedic acestor randuri tuturor prietenilor mei, tuturor celor care ma suna deseori sa intrebe ce fac, celor care nu se supara ca-i sun cand simt nevoia. Dragii mei, ocupati in gradina sufletului meu un loc aparte in care pasesc atunci cand sunt trista si imi este dor de voi. Gandul la voi naste un zambet in mine si imi aminteste momentele petrecute impreuna. Am atatea amintiri datorita voua. Exista in inima mea atatea sentimente legate de fiecare dintre voi. Sunt constienta de valoarea pe care o dati vietii mele si de importanta pe care o aveti fiecare dintre voi in viata mea. Am invatat atatea lucruri de la voi si exista multe altele pe care le astept cu interes.

Multumesc ca m-ati primit in viata voastra, aproape de voi. Multumesc, ca acceptati felul meu de a fi si de a gandi. Multumesc, ca-mi vreti binele si ca-mi oferiti ocazia sa va fiu aproape cand aveti nevoie.

Va iubesc pe toti!

Putem schimba singuri lumea in care traim

Urmareste aceasta poveste animata si vei descoperi cum omul isi defineste singur propriile limite ale rabdarii si gaseste metode ingenioase de a le depasi.

EU

Liniste... Impacare...
Exista uneori in noi o usa pe care nu o deschidem. Ne este teama de ce anume vom descoperi in spatele ei. In istorie au fost oameni care si-au deschis propria usa si au spus ca dincolo este pacea, linistea si implinirea. Unii au spus ca dincolo este vidul, ca nu are o forma pe care sa o intelegem. Avem nevoie sa facem acest pas singuri.
Viata ne face sa uitam de aceasta usa. Suntem atat de ocupati cu ce se petrece in jurul nostru ca uitam de noi. Cand nu avem o preocupare, un scop, un tel pentru care sa traim ne temem pentru noi. Simtim cum lumea se indeparteaza si suntem singuri, fiecare in fata propriei usi.
De ce-ti spun de aceasta usa? Pentru ca astazi m-am aflat in fata ei. Lumea disparuse, era atata liniste si nu am avut curajul sa o deschid. Mi-a fost teama de reactia mea la ceea ce voi gasi acolo. Am fost in cel mai bun moment pentru a deschide usa si nu am facut-o.
Suntem invatati de mici sa cautam compania altora, sa traim in grup, sa formam o familie. Ne pierdem in multime, ne luptam sa pastram aparentele in fata celor cu care traim. Mama vrea sa realizezi ceva, tata vrea altceva, prietenii vor diferite manifestari, familia altele. Si fiecare pretentie ne face sa ne indepartam cat mai mult de noi. Fiecare cerere exterioara mai adauga o masca si simti cum te indepartezi de tine.
Astazi am realizat ca eu sunt altfel decat credeam. Ca pot fi altfel decat doresc ceilalti. Ca pot fi EU. Ca pot sa traiesc asa cum vreau si ca asta imi aduce liniste si pace in suflet si in minte. Sunt aproape de mine. Cred ca atunci cand voi deschide aceea usa ma voi descoperi cu adevarat. Atunci voi fi eu in fata mea si ma voi privi asa cum nu am facut-o niciodata.
Am realizat astazi ca sunt libera sa aleg pe cine vreau in jurul meu oferindu-le libertatea de care au nevoie. Am invatat ca linistea pe care ne-o dorim fiecare consta in detasare. Detasarea de lucruri, de obiecte, de fiinte. Dorintele noastre ne inlantuie si ne frang zborul catre noi. Astazi sunt libera si in echilibru cu mine.
Este inceputul unui drum catre mine. Catre aceea usa din mine. Lupta s-a incheiat. Sunt. Exist. Si ma bucur de fiecare clipa a vietii mele.

Amintiri

A fost o perioada din viata mea cand o petreceam pe jurnale.ro. Astazi citind postari mai vechi mi-am amintit de acele pagini in care-mi scriam gandurile ascunse de anonimatul unui nickname. Frumoase timpuri. Iata ce am gasit acolo:
"Va veni o zi cand tot ceea ce gandesc si ceea ce spun va disparea. Atunci vei ramane, tu, singura marturie a trecerii mele pe aici. O parte a sufletului meu ti-o voi da ca sa o imparti cu altii. Arata-le cum am fost. Spune-le ce-am gandit. Invata-i din experienta mea. Ai fost nestiutoare la inceput si acum cunosti atat de multe. Sa-i faci sa vada si sa inteleaga ca tot ceea ce vorbim este putin din ceea ce gandim. Sa le arati ca felul in care actionam reprezinta o parte din ceea ce vorbim. Gandurile ne guverneaza viata si faptele ne indica corectitudinea gandurilor."

"Vantul a inceput sa bata afara. Simt cum suiera la fereastra si incearca sa-mi transmita frigul pe care-l aduce cu el. Gandul meu zboara la zile calde de vara si privirea zareste lumina soarelui. Sufletul se inmoaie la amintirile placute care-si fac loc pe ecranul vietii.
O dimineata de vara tarzie in care soarele si luna strajuiesc albastrul cerului. Una se duce la culcare, celalalt isi mijeste ochii si ne spune buna dimineata. Natura ii raspunde prin multe glasuri."Buna dimineata!" canta si inima mea. Copacul din fata ferestrei imi spune povestea lui. Astazi imi este atat de usor sa-l inteleg. Vorbeste inimii mele. Raza de soare care patrunde in camera este cantecul naturii.
Deschid usa si pasesc. Soarele imi intuneca privirea si-mi incalzeste simturile. Atat de dureros si atat de placut. Zarile mi se dezvaluie incetul cu incetul. Nimic nu ma grabeste. Vreau sa vad, sa simt si sa aud totul. Inima mea este linistita, impacata si nerabdatoare. Ma bucura mangaierea vantului care-si trece mantia peste obrazul meu. Ma incanta glasurile vesele ale pasarilor si cantecul limpede al paraului. Este atat de usor astazi sa vad toate aceste daruri.
O intalnire importanta isi face aparitia prin surprindere. Inima isi ia zborul si respiratia o ajuta sa decoleze. Ochii o ajuta sa vada mai bine o realitate atunci atat de clara, acum atat de inselatoare. Imaginile imi vin pe rand si aduc cu ele sentimente diferite. Nu fac diferenta intre cele de atunci si cele care apar acum la amintirea acelor vremuri. Zile de vis ce-si scutura aripile prafuite pentru a-mi dezvalui lucruri nestiute atunci."
Acestea sunt doar o mica parte din ceea ce am adus de acolo. Amintiri si trairi uitate de vreme v-am descoperit stralucirea de altadata.

Blog, marketing si Realtraining

Am avut zilele trecute o discutie cu Ionut Ciurea legata de marketing si de proiectul in care sunt implicata Realtraining. Am realizat din acesta discutie ca ceea ce cunosc eu despre marketing, piata de training din Romania si modalitatile de promovare a unui produs cum sunt trainingurile de dezvoltare personala este egal cu ZERO.
Am pornit acest proiect cu foarte multe sperante, incredere in ceea ce fac si implicare de suta la suta. Ionut m-a facut sa realizez ca bunavointa mea reprezinta doar o mica parte din ceea ce am nevoie pentru a-l face sa functioneze si sa aiba efectele dorite.
In primul rand am realizat ca ceea ce vindem noi online prin blogul firmei este unul dintre cel mai dificil produs de vandut. Nu exista nimic palpabil, un obiect pe care cumparatorul sa-l vada si sa-l masoare pentru a se hotara. Produsul nostru este un serviciu pe care fiecare-l cumpara la un moment dat in viata. Eu de exemplu am cumparat anul trecut si de aceea am ajuns astazi sa-l vand. Cred in puterea care sta in aceste seminarii de dezvoltare personala. Cred in efectele pe care le pot avea asupra vietii tale atat personale cat si profesionale.
Un alt element asupra caruia mi-a fost atrasa atentia este dezechilibrul din piata actuala de training din Romania. In ultimul an au aparut ca ciupercile dupa ploaie o multime de firme de training, ca sa nu mai spun de cati traineri exista. Nu-mi doresc sa ating subiectul acreditarilor si diplomelor pentru ca nu sunt in masura sa vorbesc despre asa ceva, dar am auzit glasuri care se plang de diplomele acordate unor oameni care nu sunt traineri adevarati. Efectul acestor "traineri" este ca cei care cumpara aceste servicii isi pierd increderea in serviciile oferite de adevaratii traineri. Ii las pe cei avizati sa se ocupe de acest subiect.
Un capitol al proiectului meu este vizibilitatea pe care o are blogul si lipsa hook-urilor care exista pe el. In afara de unui test de personalitate simplu si fara explicatii complexe in urma rezolvarii lui, a catorva articole scrise de colaboratorii firmei si de un newsletter altceva nu exista care sa atraga.
Acestea sunt motivele pentru care am inceput sa studiez tot ce inseamna marketing si in special cel online, promovare si vanzare. De aceea daca citesti aceste randuri si ajungi si pe realtraining si doresti sa ma ajuti cu idei esti binevenit sa comentezi fie aici, fie acolo. Multumesc!

Credinta in Dumnezeu sau in biserica?

Aseara pe messenger am purtat o discutie interesanta cu o amica. La aflarea vestii ca sunt nasa a avut remarca: "este minunat sa aduci un copil in randurile crestinatatii." Atata a fost nevoie pentru a declansa in mine un adevarat val de cuvinte si de opinii legate de crestinatate, biserica si Dumnezeu.
Nasii sunt parintii spirituali ai copilului. Am ales sa fiu nasa la o saptamana de la aflarea vestii ca prietena mea este insarcinata. Alegerea mea m-a facut nasa lui Cristian si nicidecum biserica sau crestinatatea. Cred in Dumnezeu la fel de mult cum cred ca el nu ne-a impartit pe religii. Cred ca Dumnezeu este unul singur si ca orice denumire i-ar da omul, El este unic.
Nu cunosc povestea botezului si nici nu m-am interesat de ea vreodata. Stiu ca am facut acest gest pentru parintii finutului meu care cred in biserica si sunt crestini. Si eu sunt botezata, dar nu intru in biserica pentru ca acolo nu gasesc ceea ce caut. Linistea si pacea pe care o cautam fiecare este in noi, si nu in acel spatiu inchis. Prefer sa-l caut pe Dumnezeu in fiecare om cu care ma intalnesc, in natura, in arta, in frumusetea care ne inconjoara si in intunericul care ne cuprinde uneori.
Una dintre intrebarile care mi-au fost puse aseara a facut referire la eventualitatea crestinarii copiilor mei. Totul la timpul lor. Si daca voi hotari singura in aceasta problema as lasa copilul sa-si aleaga religia. Este o individualitate si botezul nu face altceva decat sa-l integreze intr-un grup. Daca mai tarziu va dori o va face singur si pe deplin constient de ceea ce face.
Stiu ca traditia spune ca un copil nebotezat poate avea diferite probleme sau nu este iubit de Dumnezeu. Oare chiar asa sa fie? Oare Dumnezeu reneaga pe cei care nu urmeaza caile impuse de ceilalti oameni? Oare liberul arbitru nu se manifesta si in aceasta chestiune?
In cine credeti cand mergeti la biserica? Cui va rugati atunci cand este mai greu? Cine va asculta cand va rugati? Lui Dumnezeu sau bisericii?

La ceas de seara

La ceas de seara

Am privit lumina cerului

Ivindu-se din lacrima ploii

Curcubee coborate pe pamant

Vise traite aievea

La ceas de seara

O noua preocupare

Din motive subiective am nevoie sa cunosc din ce in ce mai multe despre marketing si felul in care se vinde un produs sau serviciu. De aceea am alcatuit o lista de link-uri spre bloguri de unde pot invata. Astept si alte propuneri. Pana atunci ma pun cu burta pe carte si citesc tot ce prind legat de acest subiect. Daca voi scrie despre acest subiect aici sa stii ca este doar o impartasire a proprie experiente si a lectiilor invatate pe parcurs.

Scrisoare pentru tine!

Traind in umbra vietii mele am inteles ca nu voi putea creste. Am pasit increzatoare cu bratele larg intinse spre lumea care se deschide in fata mea. Privesc uimita cum umbra dispare luminata de stralucirea proprie morti.
Un suflet dornic sa-si traiasca destinul a scris randurile de mai jos.

Scrisoare pentru tine

Exista atatea reguli de urmat intr-o lume plina de teama. Unele spun sa avem rabdare, sa fim prudenti. Altele ne spun sa actionam asa cum simtim. Cautam echilibrul intr-o lume dezechilibrata de propriile-i reguli. Uneori realizam ca echilibrul este mai aproape decat credem. Exista in noi.
Echilibrul din mine isi cere drepturile, isi doreste sa revina la viata, sa-si foloseasca energia acumulata intr-o perioada de repaus. Aceasta scrisoare este dedicata sentimentului de implinire prin echilibru.
Imi doresc sa fiu eu insumi si sa trec peste limitele impuse de experienta mea sau a celor din jur. Vreau sa fiu sincera cu mine si implicit cu tine. Vreau sa-ti pot spune ca mi-e dor de tine fara sa ma tem de reactia ta. Vreau sa-ti pot spune ca te doresc fara a te face sa fugi.
Voi continua sa fiu sincera cu tine si-ti voi marturisi ca am ales ca merg alaturi de tine din prima clipa. Intuitia a vorbit in acele momente. Ratiunea a venit ulterior pentru a evalua la rece consecintele. Vreau sa traiesc fara sa ma gandesc la consecinte, fara sa fac o lista de avantaje si dezavantaje.
De ce noi femeile nu putem gandi precum o faceti voi barbatii? Simplu, rapid, fara emotii, fara complicatii, fara vise. Daca am ajuns sa visez este din vina mea. Daca am ajuns sa ma indragostesc de tine sunt singura vinovata. Daca am hotarat sa te accept asa cum esti si sa te urmez unde imi ceri este responsabilitatea mea.
Putem trai fara sa simtim? Putem simti fara sa traim? Nu vreau sa raspund la aceste intrebari. Vreau sa-ti pot vorbi deschis despre ceea ce simt. Vreau sa te caut atunci cand simt nevoia de tine fara sa te ascunzi. Vreau sa-ti fiu alaturi atunci cand doresti tu fara sa-mi gasesc scuze. Vreau sa comunicam chiar si atunci cand credem ca nu putem. Vreau sinceritate, respect, independenta, incredere, onestitate, intelegere.
Si iata cum din nou femeia vorbeste despre ce anume doreste ea fara a intreba ce doresti TU. Acum iti ofer sansa de a-ti spune dorintele. Unele dintre ele le cunosc, pe altele le banuiesc si ceea ce-i ascuns ramane la alegerea ta sa le dezvalui.
Orice ne rezerva viitorul si viata vreau sa stii ca vei ramane in sufletul meu ca o raza de lumina. Multumesc dragul meu!

Aceasta scrisoare face parte din evadarea unui suflet, din zborul timid al unei pasari inchise intr-o colivie, din transformarea unui prizonier intr-un om liber.

A trai

Viata... Atat de ciudat.
A trai... Ce inseamna?
Uneori simt ca intalnirile cu viata si destinul sunt cele care ma fac sa traiesc cu adevarat. Desprinse dintr-o poveste ele aduc savoare vietii mele.
Cand l-a vazut parea un alt barbat obisnuit sa priveasca o femeie ca pe un trofeu, ca pe o prada. Prima atingere a fost ca o trezire. A zambit strengareste si a inceput sa o studieze cu atentie. O intalnire stranie intr-o dimineata de miercuri. Privea cu uimire la cel care incerca sa afle mai multe despre ea fara a realiza ca fiecare intrebare dezvaluia mai multe despre el. Ii placea felul in care se simtea in prezenta lui. Ii placea atentia pe care i-o oferea. Este o greseala sa te indragostesti atat de repede? Este gresit sa-ti doresti atat de multe intr-un timp atat de scurt?
Stia ca nu va obtine de la el ceea ce-si dorea. Stia ca el vrea de la ea un lucru uman si firesc pentru un barbat. A intrat intr-un joc nebunesc al vorbelor pline de subtilitati. Cuvinte aruncate drept momeala, priviri intense ale ochilor lui caprui, toate urmate de o despartire abrupta.
O reintalnire spre seara cand speranta a revenit in sufletul unei femei nascute dintr-o atingere. Fara scenarii, fara jocuri, doar sinceritate. O sinceritate venita dintr-o viata inchisa intr-o colivie. O trezire la realitatea vietii pline de suspiciune in fata unei sinceritati atat de directe, atat de rar intalnita. O conversatie care a schimbat credinte si a adus o noua lumina in viata lor. Doua suflete in cautarea a ceva demult disparut s-au regasit dintr-o joaca a destinului. Uimire, nedumerire, intelegere, compasiune, dragoste timida si sfioasa. Un intreg amalgam de sentimente au traversat in acele clipe vietile implicate in marele dans la vietii. Vor merge impreuna?
Continuarea si raspunsul la aceasta intrebare o va da viata insasi. Capata verbul a trai o noua conotatie?

Puterea de a alege

Este dificil sa accepti anumite schimbari in viata ta atunci cand valorile si credintele pe care le ai sunt date peste cap. Este atat de dificil sa lasi totul in urma si sa pornesti pe un drum cu multa nesiguranta si necunoscut. Este periculos. Iti este teama. Ai vrea sa ai alte solutii si nu le gasesti pentru ca inima iti indica ca acesta este cel mai bun in acest moment.
Ai analizat optiunile si cea mai plauzibila este acest nou drum. Este nevoie de schimbari, de transformari intense si puternice in constiinta ta. Iti doresti ca totul sa fie bine si speri ca in timp vei prinde curaj sa mergi pana la capat. Iti doresti sa vina soarele si pe strada ta si sa risipeasca norii limitelor impuse de societate, de altii, de experienta si chiar de tine. Uneori ne facem rau fara sa constientizam asta decat mult mai tarziu, prea tarziu adeseori. Uneori viata ne ofera sansa de a putea rezolva ceea ce parea fara solutie. Depinde de fiecare dintre noi sa acceptam aceste provocari. Le numesc astfel pentru ca nu-i usor sa treci peste ceea ce crezi ca este corect, onest si bine din punctul de vedere al celorlalti. In aceste momente este bine sa te intrebi ce anume este bine pentru tine. Si sa accepti primul raspuns pe care ti-l sopteste intuitia.
Este foarte dificil sa actionezi intr-o directie pe care toata viata ai condamnat-o. Iti doresti libertatea de a hotari si alege ceea ce simti ca este bine si apoi ce faci cu aceasta libertate? O arunci ca pe ceva stricat de frica judecatii umane. Pentru cine faci asta? Pentru tine sau pentru ceilalti? Oare altii pot trai viata ta? Oare ei se pot transpune in pielea ta? Oare ceilalti sunt langa tine atunci cand suferi pentru ca ai procedat asa cum ti-au dictat ei? Oare ceilalti inteleg prin ceea ce treci?
Din nou atat de multe intrebari. Din nou framantari care insotesc transformarea din mine. O transformare constientizata si ceruta de ceva care-mi depaseste puterea de intelegere in aceste clipe. Ceva sau cineva imi spune ca este nevoie de aceste schimbari pentru a putea merge mai departe. Imagineaza-ti ca esti pe un pod deasupra un prapastii si nu poti pasi mai departe pentru ca ceata a coborat peste munte si tu nu vezi nimic in fata ochilor. Simti cum cineva iti sopteste pasii pe care trebuie sa-i faci pentru a ajunge la capatul podului in siguranta. Este dificil de urmat pentru ca simturile tale nu identifica nici o forma cunoscuta. Necunoscutul este cel care are putere asupra ta. Necunoscutul stapaneste incetul cu incetul drumul pe care sa-l urmezi. Cu greu reusesti sa ai incredere in intuitia ta ca acel ceva este bine pentru tine. Ceva trebuie sa se schimbe in mintea ta. Increderea in tine este importanta. Crede in tine si vei trece mai departe cu bine.
Vreau sa las puterea intuitiei sa-mi stapaneasca gandurile. Vreau sa las necunoscutul sa patrunda in viata mea. Fac bine? Imi traiesc viata asa cum simt si-mi asum responsabilitatea actelor mele. Sunt singura raspunzatoare de ceea ce mi se intampla. Sunt singura capabila sa hotarasc ce-i corect pentru mine.
Exista ceva mai puternic decat aceasta constientizare a responsabilitatii alegerilor facute? Este aceasta libertatea pe care o dorim cu totii?

Cand, cum, unde, cine?

Nu am mai scris aici de multa vreme. Astazi cand am deschis calculatorul mi-am propus sa-mi fac timp sa scriu. Am recitit multitudinea de posturi salvate in draft si le-am sters pe toate.
De ce am lasat atata timp sa treaca pana sa revin in acest loc drag mie? De ce tot ceea ce am scris pana acum nu mi-a placut? De ce nici in acest moment nu ma simt pe deplin sigura de ceea ce scriu?
Anul trecul am simtit nevoia sa fac o schimbare in viata profesionala. A venit si am primit ceea ce mi-am dorit. Am hotarat singura directia pe care sa merg si acum sunt pe deplin multumita si fericita de alegerea facuta.
Acum trec printr-o perioada in care-mi doresc si simt nevoia unei schimbari in plan familial. Vreau ceva nou, vreau ceva incitant, vreau ceva diferit. Stiam ca va veni, dar credeam ca vor trece cativa ani. Sunt derutata, confuza, tematoare. Vad aceasta dorinta de schimbare si nou ca pe o consultatie la dentist. Stii ca ai o masea cu probleme si amani lucrurile pana in ultimul moment. Astazi folosesti un medicament, maine nu mananci pe partea dureroasa, poimaine mai apelezi la o pastila. Si asa cu fiecare zi care trece te gandesti ca poate cade singura si nu te mai duci la stomatolog. Analizezi situatia si te rogi sa se rezolve de la sine fara sa te doara, fara sa platesti scump, fara eforturi mari. Oare se poate asa ceva?
Uneori am senzatia ca sunt o pasare prizoniera intr-o colivie. O colivie pe care si-a construit-o singura in timp si acum nu gaseste usita ca sa poata zbura din nou libera. Uneori simt cum ziduri de piatra se inalta in jurul meu nelansandu-ma sa vad nimic dincolo de ele. Nu reusesc sa-mi zaresc viitorul, nu reusesc sa-mi gasesc drumul. Lupt cu puterea obisnuintei si cu teama de nou. Imi doresc sa fiu singura, mi-e teama sa fiu singura. Cine sa ma inteleaga cand nici eu nu ma inteleg. Stiu ce doresc, vad ceea ce vreau si o parte din aceste lucruri le detin in acest moment. Vreau mai mult decat ceea ce am acum. Cum si cand toate acestea se vor rezolva? Cand imi voi regasi linistea? Unde voi gasi ceea ce caut? Cine imi poate oferi o solutie?