Locul de joaca

Cuvintele sunt locul nostru de joaca. Jonglam cu ele, le aruncam unul de la altul, facem scamatorii cu ele. Asteptam raspunsuri sub aceeasi forma si realizam mult mai tarziu ca ele au forma si continut diferit. Continuam joaca in speranta ca intr-o zi vom reusi sa descoperim secretul acestui joc si-l vom practica cu succes. Cautam castigatori si invinsi, credem ca succesul ne apropie de ceea ce dorim, dorim sa fim castigatori ai acestui joc de cuvinte.

Realizam ca le-am aruncat la intamplare, chiar si atunci cand tinta parea precisa, si am lovit fara sa vrem locuri ascunse, misterioase, ranite. Folosim cuvintele ca pe niste drepturi clar stabilite, ca pe niste proprietati, ca pe niste posesii proprii. Lipseste cu desavarsire responsabilitatea aruncarii lor, a jocului, a raspunsurilor. Stiu ca unii imi vor spune ca nu am cum sa fiu raspunzatoare pentru ceea ce simte celalalt. Asa este, ai dreptate. Responsabilitatea apare in momentul in care folosesti aceste instrumente, mai ales verbal. Uneori tacerea este atat de salvatoare. Depinde de noi sa alegem momentul oportun.

In spatele cuvintelor stau ascunse sentimentele pe care le limitam prin exprimarea verbala si scrisa. Le folosim pentru a ne intelege mai bine, spunem noi. Oare? Cate certuri s-au iscat din cauza cuvintelor aruncate aiurea? Cate sentimente nu s-au exprimat pe deplin pentru ca nu au putut fi transformate in cuvinte? Exista oare si o alta modalitate de a trece dincolo de cuvinte, de a parasi acest loc de joaca?

Nemurire

Intr-o noapte senina de toamna,
Norii trageau caleasca lunara
Raze argintii ii cantau venirea
Iata! Soseste a noastra regina.

Stam pe banca din parcul tomnatec
Uitate erau ale noastre ganduri,
Luna aparu printre crengile negre
Iar noi ii cantam nemurirea.

Valul

Te-ai nascut din spuma marii
Mi-ai vorbit cu glas usor
Te-am zarit in coltul verii
Vantul mi-a trimis fiori
Ingerii te-au sarutat
Cand la mine te-am chemat
M-ai privit neincrezator
Si-am ramas privind in gol

7 luni?!!!

Trec printr-o perioada de minima spre zero inspiratie. Si pentru ca prietenii la nevoie se cunosc, Ionut mi-a trimis o provocare. Cine mi-a transmis microbul bloggingului si care a fost primul blog citit?
Cine ma cunoaste stie ca aceasta pasiune de a scrie pe pagini electronice a inceput in decembrie, de fapt lansarea blogului a avut loc de ziua mea pe 18 decembrie, adica acum 7 luni. Cochetam cu platforma blogspot cam de la inceputul lunii. Reprezentand pentru mine o provocare serioasa, ideea de a intretine permanent un blog nu a fost luata in serios de la inceput. Mi-a placut foarte mult ceea ce facea Ionut pe blogul lui si din cand in cand il stresam cu ceea ce scriam. Dupa repetate raspunsuri incurajatoare m-am decis sa pasesc intr-o lume pe care nu o credeam atat de bogata. Fara studii, fara analize a aparut "In spatele aparentelor". Un joc, o distractie, o eliberare din cotidian, o obisnuita mult mai tarziu, o placere si o dorinta.
Primul blog citit a fost cel dedicat Bootcamp 2006, o poveste de o saptamana care ne-a cuprins sufletele pentru totdeauna. Poate asa se explica de ce am prins drag de blogspot, pentru ca asteptam cu nerabdare mail-urile de la Dan care anuntau o noua postare. Ultimul post a insemnat si ultima fila dintr-o carte pe care acum s-a depus praful.
Intrebarea fireasca este cui i-am transmis microbul bloggingului si care a fost primul blog citit. Am o urma de banuiala in directia Andreei si sunt curioasa ce vor raspunde Crista si Cami.

Exista asa ceva sau este un trucaj?

Dialoguri

R: Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...

A: Dragostea este ca natura pe vremea secetei, daca nu o saruta ploaia moare incetul cu incetul. O lasi sa moara?

R: Nu sunt cum sunt cand tu ma vezi, ci sunt cum sunt cand ma visezi. Deci dormi mai mult ca sa visezi, sa vezi cum sunt cand nu ma vezi.

A: Oricum visam, oricum dormim, de ce m-as trezi ca sa te vad asa cum esti cand te iubesc asa cum te visez ?

Amintiri intr-o stare de duminica

Ce am mai facut zilele acestea?

Joi am petrecut o dupa amiaza placuta la Cafeneaua Erotica si am savurat momente din cartea lui Michael Haulica interpretate/citite de Lorena Lupu si Ionel Barac. De Lorena stiti mai multe si ma bucur ca am avut ocazia sa o cunosc. Intalnirea care m-a bucurat nespus de mult a fost cu Ionel. Pe Ionel il cunosc de la fostul loc de munca unde i-am fost "colega/sefa". Cand l-am reintalnit joi dupa cativa ani, amintirile au revenit greu pentru ca schimbarea lui (in bine, cred eu) m-a uimit. Privindu-l, incetul cu incetul mi-am amintit scenele in care isi demonstra revolta fata de autoritate, in care ne punea uneori in situatii dificile. Acum, cand imi amintesc zambesc si realizez ca noi eram prea inchisi, rigizi si inchistati in propriile regulamente si credinte pentru a aprecia individualitatea lui puternica. Ma bucur ca te-am reintalnit!
De cateva zile a disparut din mine si cea mai mica umbra de inspiratie, de placere de a scrie. Subiectele exista in permanenta pentru ca viata are grija sa mi le ofere. Ceea ce lipseste este forma in care sa exprim aceste evenimente si trairile aferente. Ma sperie aceasta incapacitate de moment, desi am mai trecut prin astfel de momente si stiu ca este trecatoare.
Am citit in fiecare zi cate o carte. Fiecare rand imi radea in fata si, cu cat radeau mai tare cu atat imi placea cartea mai mult. Imi doream sa pot scrie asa cum au facut fiecare dintre autori, imi doream sa pot exprima la fel de bine, de clar trairile pe care le citeam cu nesat si randurile scrise sa aiba un efect cel putin apropiat de cel pe care-l simteam la mine. Perfectionistul isi arata coltii si l-am lasat sa se manifeste pana a tacut. Acum este liniste.
Apoi a venit Demaio care anunta clar si cu hotarare ca inchide blogul. Acest anunt a necesitat o iesire la inghetata. Zis si facut. Asa ca ieri pe la pranz fug de la munca (da, munceam :( ) si impreuna cu Andreea incercam sa-l scoatem din toanele de shut down pe Bogdan. Cat am reusit nu pot spune (astept feedback) pentru ca am fugit dupa vreo ora inapoi la munca. Prezenta mea era imperios necesara pe campul dezorganizat al organizarii (cine stie pricepe).
Asa ca astazi, intr-o alta duminica "placuta" stau si depan amintirile dupa o saptamana extraordinara.

I Hope You Dance!

Sper sa poti dansa si cand viata te poarta pe ale ei valuri. Cand sus, cand jos, in special cand esti jos iti doresc sa poti dansa.

Rondo de dimineata

Astazi m-am trezit cu gandul de a citi Rondo Capriccioso. De unde aceasta nevoie? Terminasem seara "Trup scris" si doream sa mentin atmosfera de fuga de lume, de adapostire in realitati alternative. In fata canii mari de cafea cu lapte am deschis nehotarata cartea si am pornit in calatoria care speram sa o inchei joi. Urasc sa citesc o carte despre care toata lumea are numai cuvinte de lauda. Urasc sa citesc o carte pentru simplu fapt ca este la moda. De aceea astept rabdatoare vremea cand vine singura si-mi spune ca pot sa o citesc linistita. Acum este timpul Rondo Capriccioso.
Daca astazi in drumul tau ai intalnit o fata cu priviri ratacite, cu un zambet larg pe buze, absorbita de paginile unei carti sa stii ca ai avut in fata ta o victima. Da!!! Recunosc cu mandrie ca sunt o victima ratacita printre randuri, printre pagini, printre imagini, printre trairi. Intr-o goana spre locul de munca, spre treburile zilnice, astazi am zis PAS. Multumesc pentru aceste momente orasului supraaglomerat, traficului incarcat de masini si oameni, cozilor de la banci, culorii rosii de la semafor si miracolului de a merge pe jos. Am uitat pentru cateva ore ca exista si altceva decat cartea din mana mea, am uitat de cafeaua care se racea singura in cana, am uitat de oamenii care treceau pe langa mine, am uitat uneori ca trebuie sa respir. Am urat clipele in care mediul m-a obligat sa fiu atenta la drum, la traversat, la omul din fata mea. Am iubit momentele in care povestea se contura in spatele privirii mele nerabdatoare sa o urmeze.
Intr-un joc al metaforelor, al sinceritatii, al gandurilor ascunse sub priviri inselatoare Lorena Lupu ne dezvaluie lumea unei tinere viitoare actrite care-si intalneste idolulul, o intalneste pe EA. Marturisesc ca am retrait aceasta valtoare sentimentala, acest amalgam de admiratie si iubire presarat cu rani lasate de dor si dorinte. Oare sunt eu cea despre care a scris sau este altcineva? Cata modestie?! Singurele cuvinte pe care le pot adauga sunt doar:
Multumesc Lorena!

Edit later: Avertisment pentru cititori: A se incepe cartea intr-o zi libera cand ai timp sa o termini pentru a nu fi nevoit sa ceri concediu de odihna sau medical sau sa lipsesti nemotivat de la munca (bine, motiv exista, dar nu-i acceptat de catre sefi).

Exteriorul

Ai facut vreodata un experiment in care tu esti cobai si observator? Zilele trecute am realizat un astfel de experiment cand am ales felul in care m-am imbracat de dimineata. Cand iesim pe strada marea majoritate ne dorim sa fim admirati si apreciati pentru felul in care ne imbracam si aratam. Ne alegem hainele asortate, frumoase, cele care ne vin bine si care sa apartina unui gen (sport, business, casual).
Curiozitatea mea de a observa natura umana ma indeamna la diverse experiente. Si cine este cel care poate observa cel mai bine ce se intampla in jurul meu decat mine? Asa ca am ales ieri de dimineata sa verific aparentele care stau in spatele mastilor pe care le afisam pe strada. Ca sa intelegi reactia oamenilor voi descrie felul in care eram imbracata. Bluza sport de culoare bleu venea in completarea unei perechi de pantaloni cu dunga, la care se adauga o pereche de adidasi albi. Pantaloni aveau culoarea visinie si pe sub ea se zareau ciorapii negri. Eram haioasa, ciudata? Dupa parerea mea, da eram. Lumea care trecea prin fata mea imi dadea dreptate. Le priveam figurile uimite, mirate, uneori dispretuitoare. Ii priveam direct in ochii si lasau privirea in pamant. Daca tot gandesti ceea ce se vede pe fata ta de ce nu ai curajul sa infrunti privirea celui pe care-l dispretuiesti si-l desconsideri?
Fara sa fac nimic am dat peste o domnisoara foarte plina de ea pentru simplu fapt ca arata bine, atat ea cat si hainele pe care le purta. M-a calcat din greseala pe picior in masina si cand si-a cerut scuze nici nu a intors capul spre mine. Avea aceea atitudine de ”de ce ai stat in calea mea, tu esti de vina!”. Am ramas calma observand-o. Era machiata puternic si nu cred ca avea mai mult de 20 de ani, fata fiindu-i acoperita de o ochelari de soare. Pentru o perioada scurta i-a dat jos si am vazut pe obraz sub ochi o pata mare de creion. Prima reactie a fost sa o las in pace si sa-mi vad de treaba mea. Apoi m-am gandit sa-i atrag atentia. Asta am si facut. Ai vazut vreodata un balon care se dezumfla si zboara prin toata camera in timp ce aerul iese din el? Imagineaza-ti totul la viteza mult mai mare. Cam asa a reactionat ea. Crezi ca mi-a multumit? Nu doream multumiri si nici nu am auzit asa ceva. S-a sters usor cu mana si privindu-ma sfidator si-a infipt ochelarii pe nas. Mi-a intors spatele si a coborat la urmatoarea statie. Am privit-o zambind si am ras usor in sinea mea.
Povestea de mai sus nu face parte din experimentul la care ma gandisem. Doream sa vad reactia oamenilor la ceva diferit de normele general acceptate. In acele clipe am trait ceea ce cred ca traiesc actorii de la circ cu singura diferenta ca ei aleg sa fie in lumina reflectoarelor. Lumea rade si se distreaza cand ii vede. Daca as fi intors capul sigur vedeam zambete. Am intalnit in drumul meu un grup de adolescenti care au ras de felul in care aratam. Atunci mi-am amintit de toata bataia de joc pe care o faceam si noi cand intalneam persoane care nu corespundeau criteriilor noastre.
Astfel pentru a cata oara am realizat cat de mult pret pun oamenii pe imaginea lor exterioara.

Carturesti si Pizza Hut

Intr-o dupa amiaza de sambata istovitoare ne-am intalnit la Carturesti. Povestirile tale despre calatoriile din ultima perioada mi-au provocat imaginatia si dorinta de a vedea alte taramuri este din ce in ce mai puternica. Carturesti este locul intalnirilor noastre. Printre muzica si carti intamplarile traite de tine sunt mai vii pentru mine. Privirea imi fugea adeseori pe titlurile din jurul meu. Am ales in sambata aceasta 3 carti. Mai tarziu, mult mai tarziu am remarcat ca autorii erau femei.
Aglagia Veteranyi cu "De ce fierbe copilul in mamaliga" mi-a fost recomandata de un prieten. A pus atata pasiune in cuvintele cu care o lauda incat m-am intrebat ce putea sa fie atat de deosebit. Am terminat-o noaptea tarziu si finalul mi-a adus un gol plin in gandurile mele.
Jeanette Winterson cu "Scris pe trup" este ultima aparitie pe Raftul Denisei la editura Humanitas. "E marturisirea cuiva fara nume, fara chip si sex, care tanjeste aproape maladiv dupa iubire." Duminica mi-a incantat mintea, simturile si gandurile cu minunata poveste dintre doi oameni prinsi in capcana vietii.
Despre Lorena Lupu cu "Rondo Capriccioso" s-au scris multe randuri. Zilele urmatoare ii sunt dedicate. Daca voi scrie aici despre amprentele pe care le va lasa in mine, nu stiu. Poate.
Calatoria prin lumea ceaiului s-a incheiat in fata pastelor la cuptor si a unei pizza servite la Pizza Hut in Romana. Servire impecabila, atmosfera reamrcabila si povestirile au continuat sa-mi incite imaginatia. O dupa amiaza minunata! Multumesc!

Rasete

Cand ai ras ultima oara cu adevarat?
Eu am facut-o cand am citit povestirile de mai jos:

"Un baietel si-a spus rugaciunea de seara si a incheiat cu urmatoare remarca:
- Draga Doamne, ai grija de mama, de tata, de surioara mea, de tusa Emma, de unchiul John, de bunica, de bunicul - si, te rog, Doamne, ai grija de tine, caci daca ti se intampla ceva, aia suntem!..."

"Micutul Johnny era fiul preotului local. Cand invatatorul i-a intrebat pe copii ce doresc sa devina cand vor fi mari, el a asteptat sa-i vina randul, dupa care a raspuns:
-Eu vreau sa devin preot, la fel ca tata.
Invatatorul a fost impresionat de aceasta decizie, asa ca l-a intrebat de ce doreste sa devina preot.
- Ei bine, a raspuns micutul, ganditor, oricum trebuie sa ma duc la slujba duminica, asa ca m-am gandit ca este mai interesant sa fiu cel care sta in picioare si tipa decat cei care trebuie sa stea jos, sa taca si sa asculte."

Statuia

Pasind in camera goala
Te zaresc in colt stinghera
Privirea-ti de marmura ma infioara
Incerc sa-nteleg ce gandesti!

Zambetul incremenit ti-e pe fata
Ochii privesc spre o lume trecuta
Parul mimeaza o briza de vara
Glasu-ti puternic de mult a apus

Ma plimb prin camera goala
Gandurile-mi zboara spre tine mereu
Glasul meu n-ajunge la tine
Oare cum poti sa stii ce-mi doresc!

Spre tine ma-ndrept zi dupa zi
Distanta dintre noi se mareste.
Camera goala se umple de lume
Sufletul meu nu te mai vede.

Glasul meu zboara spre tine
Seara de seara te strig in zadar.
Pasii mei se-nfioara de umbre
Aripile usor mi le-am strans.

Te voi gasi in camera goala
Stinghera si singura cum ai ramas
Privirea-ti o sa ma cheme,
Dar voi trece ca si cum n-ai fi fost.

Intalniri

Cu trabucul intr-un colt al gurii, Monoloage a aruncat asupra mea intrebarile dintr-o leapsa.

Ce i-ai spune lui Dumnezeu daca l-ai intalni?
De ce daca? De unde stii ca nu m-am intalnit cu el? Intrebarile sunt doar pentru el asa ca daca vrei sa afli intreaba-l.
Ce ti-ar spune el?
Depinde de intrebari.
Ce i-ai spune lui Lucifer daca l-ai intalni?
Cand ne mai vedem?
Ce ti-ar raspunde el?
Cand doresti.
Arunc mai departe la Andreea, Kolonelul, Alexandra, Extatic si Alma.

Si daca...

Si daca lumea ar fi cu susul in jos, cum ar fi viata noastra?

Si daca tot ce astazi pare normal si firesc, maine ar fi nonconformist?

Si daca ura de astazi s-ar transforma in iubirea de maine?

Si daca razboiul ar deveni maine pace?

Si daca incruntarile s-ar topi in zambete?

Si daca ...

Cum ar fi?

Urasc Duminica!

Duminica imi pare intotdeauna prinsa intr-un vid al timpului. Parca revad un film cu incetinitorul. Este un vartej care nu se mai incheie, o spirala pe care cobor usor, incet, cu teama de a nu pierde ceva si cu speranta ca maine tavalugul va fi mai iute. Simt in aceasta zi cum plictiseala coboara asupra mea ca o ceata, anihilandu-mi simturile. O stare de lehamite, de dor de duca cuprinde intreaga-mi fiinta.
Uneori o simpla linie de creion mi-as dori sa fie de ajuns pentru a sterge duminica din calendar. Poate m-am obisnuit cu o viata mai alerta, poate aceasta incetineala ma sperie prin propriai-i oglindire in mine. Stiu, vei spune ca avem nevoie de odihna, ca pana si Dumnezeu s-a odihnit duminica. Oare o alta zi este mai putin indicata pentru odihna?
Chiar si in momentele cand am muncit am avut aceeasi dorinta de a trece mai repede, aceeasi senzatie de cernere a timpului prin sita unei singure zi. Nerabdarea din timpul saptamanii isi cere duminica dreptul la odihna. Imi este dificil sa-l acord. Aleg alta zi pentru odihna.
Astfel duminica se imparte pentru mine in doua. Una inca traieste in saptamana care a trecut si nu doreste sa se desparta de ea, iar cealalta deja respira aerul saptamanii viitoare si spera ca va veni cu evenimente incitante. Cea mai dificila perioada este miezul zilei, intre orele 12-16. Atunci am cea mai puternica senzatie de static, de incremenire, de imobilitate. O amorteala se instaleaza in mine, paralizandu-mi mintea si corpul. Simt cum miscarile imi sunt incetinite de ceva care-mi depaseste puterea de intelegere. Parca ceva se desprinde din mine cu dificultate si altceva se naste intr-un mod dureros. Apoi totul isi reia cursul normal.
Pentru a concluziona: Urasc Duminica!