A venit Toamna

"Capcana responsabilitatii"

Viata inseamna alegeri. Alegi la fiecare pas pe care-l faci. Alegi ce gandesti, alegi ce vorbesti, alegi cum actionezi. Ai impresia de cele mai multe ori ca altcineva hotaraste pentru tine sau ca circumstantele conduc in locul tau, cand de fapt esti singurul care decizi asupra propriei tale vieti. Si la fel de bine esti singurul care decizi sa-ti cauti scuze cand alegerile tale s-au dovedit a fi mai putin inspirate.

De cate ori te-ai gandit ca vina o poarta altcineva? De cate ori ai acuzat conditiile in care traiesti, oamenii din jurul tau, familia in care te-ai nascut, tara sau societatea cu regulile ei? De cate ori seful, partenerul de viata sau prietenii au fost vinovati pentru nereusitele tale? Toate situatiile au fost alegerile tale. Ai ales sa asculti ceea ce-ti spun altii, ai ales sa ramai intr-o situatie, ai ales sa actionezi intr-un anumit fel. Fiecare decizie a avut un rezultat, uneori mai putin dorit si in acest caz alegi sa cauti vinovati. Sa-ti spun un secret: este o capcana.

"Capcana responsabilitatii" este un mecanism de aparare invatat. L-am preluat si adaptat de la cei din jurul nostru inca de mici copii. Motivul: frica. Frica de pedeapsa, frica de judecata, frica de umilire, frica de esec. Orgoliul suporta cu greutate "esecul", asa cum "succesul" creste stima de sine. Astfel ca ajungem sa ne definim ca fiind suma de "succese" si "esecuri" pe care le-am acumulat in timp. Daca pentru "succese" este atat de minunat sa fim singurii resposabilli, pentru "esecuri" este mai usor sa impartim responsabilitatea.

Am numit acest sistem de aparare ca fiind o capcana pentru ca fiecare "esec" la care imparti responsabilitatea iti submineaza increderea in tine. Astfel, visele tale se micsoreaza pentru ca incepi sa crezi ca nu esti capabil sa le implinesti. Crezi ca intotdeauna vor exista circumstante si oameni care te vor impiedica sa ajungi acolo unde-ti doresti. Si pentru fiecare rezultat nedorit vei gasi alti responsabili.

Cum scapi de acesta capcana? In primul rand priveste fiecare rezultat al actiunilor tale ca pe un pas care te apropie de ceea ce-ti doresti. Daca esti multumit mergi mai departe, daca nu esti multumit invata ceea ce ai de invatat de acolo, schimba actiunea initiala, incearca ceva nou si vei avea un alt rezultat. Priveste atat "succesul" cat si "esecul" ca pe niste lectii de viata.

In al doilea rand aminteste-ti ca decizia a fost a ta, tu ai ales la un moment dat si rezultatul este urmarea acestui fapt. Asumati intreaga responsabilitate in ambele cazuri. Stiu ca este dificil sa te gandesti ca singurul responsabil de ceea ce se intampla in viata ta esti doar tu. Uneori intalnim situatii in care credem ca nu avem nici o iesire. Important este ca am facut ce stiam mai bine in acel moment, ca am luat o hotarare bazandu-ne pe ceea ce cunosteam atunci.

Vei spune ca este usor de vorbim si greu de realizat. Iti dau dreptate pentru ca am fost prinsa in "capcana responsabilitatii". Am gasit scuze, vinovati pana cand am realizat ca exista un singur responsabil pentru ceea ce se intampla in viata mea si acela eram eu. A fost dificil la inceput sa-mi asum responsabilitatea, a fost si mai greu sa realizez ca drumul de pana acum m-a adus unde sunt si sa fiu ceea ce sunt. Mi-am analizat viata, "succesele" si "esecurile", m-am descoperit pe mine si am reinceput sa visez mare. Acum stiu ca sunt 100% responsabila de viata mea.

Va urma...

Tomorrow versus Today

"Tomorrow is the first day of the rest of your life."

Initial am vazut in aceasta fraza multa profunzime. In timp si-a pierdut intelepciunea pentru ca restul vietii mele incepe ACUM nu maine. De ce sa astept pana maine ca sa incep sa traiesc?

Acum catva timp un taximetrist mi-a oferit o lectie importanta despre azi si maine. Fara a refuza clientii fumatori a pus un anunt care suna astfel: " Maine puteti fuma."

Intotdeauna exista un maine in care sa incepi. Intotdeauna va exista un maine in spatele caruia sa-ti arunci scuzele ca nu ai reusit. De cate ori ai amanat o actiune pe maine? De cate ori ti-ai pus speranta in maine? Ai impachetat prezentul, momentul de ACUM si ai deschis mainele, viitorul crezand in mai bine. Si daca maine dispare? Si daca sansa pe care crezi ca ti-o ofera viitorul se spulbera? Ce-ti ramane? Asa ca am modificat fraza.

"Today is the first day of the rest of your life."

YOU CAN BE GREAT

Dream Big

Ne-am nascut din vise pentru a visa "MARE".

Pe parcurs am fost invatati sa ne limitam visele. Ni s-a spus mereu sa fim cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri, sa fim realisti. Am crescut crezand ca ceea ce visam sunt doar vise si posibilitatea de a le indeplini este departe de noi. Am ajuns sa credem ca trebuie sa fim la fel ca ceilalti pentru a fi acceptati si iubiti. Ne-am limitat actiunile, atitudinea, visele si sperantele. Asteptam aprobarea si confirmarea celorlalti.

Vine un moment in viata fiecaruia in care drumul se intersecteaza cu cineva sau ceva care ne trezeste. Poate fi o carte, un film, o persoana, o intamplare, un gand. Si aflam ca...

Visele nostre pot deveni realitate.

Uneori ne place sa credem ca totul este o pacaleala. Uneori cautam si gasim cele mai plauzibile scuze pentru a ramane unde suntem. Alteori ne lovim de obstacole si ne miscoram visele. Alteori credem mai mult in altii decat in noi. De cele mai multe ori frica apasa pe frana.

Exista oameni care stiu ca au nevoie sa viseze mare, sa creada in visele lor si sa actioneze invatand din fiecare obstacol, din fiecare greseala, descoperind pas cu pas drumul spre visul. I-ai intalnit de multe ori, i-ai vazut traindu-si visul, le-ai simtit bucuria de a trai si ai fost inspirat de vietile lor. Aminteste-ti visul si traieste-l.

You can DREAM BIG!

Va urma...

Cedar Point

O zi "linistita" la Cedar Point.

Scheletul metalic al fricii.

Uneori sa te dai peste cap este un exercitiu bun,... doar pentru scurt timp.

Snoopy.

Distractia continua in marele parc Cedar Point.

Down Town

O mica excursie pana la Detroit mi-a aratat ca diferentele locuiesc in acelasi spatiu si timp. Uratul si frumosul, bogatul si saracul, fericitul si nefericitul convietuiesc pe aceeasi strada, in acelasi oras.

La picioarele opulentelor cladiri respirau greoi, adusi de spate, incarcati de ganduri, oamenii. Asteptau... Unii autobuzul, altii sa traverseze si marea majoritate... o minune. Tristetea si frica se strecurau printre umbrele aruncate pe asfalt. Soarele sclipea in geamurile lustruite dand impresia de veselie.

Pozele sunt doar o mica reprezentare a ceea ce am vazut si simtit.

Say what you need to say

Take all of your wasted honor.
Every little past frustration.
Take all of your so called problems,
Better put 'em in quotations.

Say what you need to say

Walkin' like a one man army,
Fightin' with the shadows in your head.
Livin' up the same old moment
Knowin' you'd be better off instead

If you could only...Say what you need to say

Have no fear for givin' in.
Have no fear for giving over.

You better know that in the end
It's better to say too much, than never to say what you need to say again.

Even if your hands are shaking,
And your faith is broken.
Even as the eyes are closin',
Do it with a heart wide open.



Say what you need to say

Say what you need to, Say what you need to...

Say what you need to say.

Viteza

Raman doar fotografiile

Am omis cu siguranta sa-ti zic ca urasca despartirile. Le urasc in special pe cele care par fara intoarcere, fara speranta de revedere. Momentele cand spui adio, imbratisarile si lacrimile care stau sa-ti cada pe obraji sunt dureroase. Incerci cu disperare sa te agati de fiecare clipa, realizand intr-un final ca uitarea este nemiloasa. Cate despartiri iti amintesti si cat de detaliat?

Nu stiu daca ti-am spus vreodata ca urasc fotografiile? Sentimentul este ridicol si infantil. Cumva, ceva ma indeamna sa le privesc. Odata si, inca odata, de nenumarate ori, pana imi dau seama ca sunt doar imagini moarte aruncate de timp. Zambete, priviri, gesturi adunate parca, sa-mi rada in fata pentru ca ele stapanesc eternitatea.

Despartirile si fotografiile. Incercam sa le pastram pe unele cu ajutorul celorlalte. Iluzii. Ce pot spune acele masti trunchiate despre cine este in spatele lor? Cat din acele imagini reprezinta adevarul si cat minciuna?

Pastram cu sfintenie imagini apuse. Amintiri, oameni, momente. Le clasificam, le impachetam cat mai frumos posibil si le aruncam intr-un sertar pe care-l deschidem rar, in timp, din ce in ce mai rar. La ocazii speciale prezentam trofeul trecutului. Praful cade greu in spatele mintilor noastre ingreunate de atatea amintiri.

Ce facem cand despartirile pline de sperante se transforma in adio? Raman doar fotografiile. Durerea imaginii lor este sfasietoare. Ceea ce pana atunci parea cliseu devine realitate. Sa pretuiesti si sa fii recunoscator pentru persoanele din viata ta sta scris cu litere de lumina pe pagina neagra a despartirilor fara ramas bun. O lectie pe care o rumegi greu si incerci cu disperare sa o inghiti. Pentru unii dintre noi este prea tarziu. Pentru altii poate insemna un nou inceput. Pentru cei plecati raman doar fotografiile.

Rezolvare

Multumesc celor care au transmis mai departe mesajul meu si celor care s-au gandit la cele 4 sufletele a caror soarta s-a decis astazi de dimineata. Sunt bine, au un nou stapan si o noua familie.

The Last Lecture

Povestiti-mi despre voi

M-am ascuns. M-am furisat tacuta departe de lume. Am fugit de privirile intrebatoare. Lumea doreste amanunte, detalii. Oamenii isi satisfac curiozitatea ascultand povesti. Prietenii asculta tacerea si simt povestea. M-am ascuns.

Oamenii se plictisesc repede de poveste. Odata aflat misterul pleaca mai departe in cautarea unei noi aventuri. Banalitatea coboara abrupt. Prietenii asculta aceeasi poveste de 100 de ori, de 1000 de ori, de cate ori doresti sa o spui. Stau langa tine pentru simplu motiv ca ai nevoie sa o spui si adeseori se regasesc in ea pentru ca faci parte din viata lor.

Oamenii judeca lacrima si zambetul in aceeasi masura. Interpretari, sabloane, pareri, concluzii bazate pe experienta proprie. Prietenii patrund dincolo de masti. Ei stiu ca in spatele unui zambet se poate ascunde durere, sau ca o lacrima acopera o bucurie. Dorinta lor de a fi prezenti acolo, pentru tine se intrepatrunde cu permisiunea ta de a-i lasa sa vada.

M-am ascuns. Masca dupa masca, zid dupa zid am ridicat in jurul meu incercand sa uit. Sunt intrebata ce fac. Incetati cu aceste intrebari care-mi amintesc ca ma prefac ca-mi este bine. Un joc absurd al amintirilor cu rare momente de uitare. Lasati-ma sa uit ca este doar o sceneta dintr-o piesa. Povestiti-mi despre voi.

Ploua in gradina

Cenusa isi desfasoara aripile peste petalele colorate ale norilor. Albul se amesteca cu negrul, iar gri-ul inlocuieste lumina. Intunericul aduce greutate si lacrimi. Ploua... Ploua in gradina. Picaturi mari, grele si cenusii ataca cu rautate pamantul infricosat. Florile isi ascund petalele sub frunze. Ropotul asurzitor zguduie intregul peisaj. Soarele a fugit, a luat luna si s-a ascuns. De ce s-ar intoarce?

Se strecoara in sufletul meu asemeni unei umbre. Simt cum se agata cu ghearele de gandurile mele nelasandu-ma sa respir. De ce as respira? Simt cum se tese in fiecare incercare de zambet. Amestecata cu regrete apasa cu greutate pulsul vietii care se zbate in fiecare clipa.

Vinovatia nascuta din fericirea trecutului este o haina grea de purtat. Poate mai grea si mai dureroasa decat durerea insasi. Regretele alegerilor sunt tardive. Viata imi spune ca totul este treacator. Inima imi sopteste ca totul este un vis. Ratiunea se ataseaza cu putere de gandurile care striga durerea.

Continua sa ploua. Pamantul biciuit de lacrimile ploii incearca sa-si incarce puterile. Oboseala adauga o noua provocare. Intunericul este straveziu. Transparenta lui coboara ca o mantie metalica peste umerii mei. Lasa-ma sa respir! Aerul se transforma in strigat. Gradina incremeneste. Picaturile raman suspendate in aer. O umbra pluteste printre ele. Aripile-i se zbat in treacat si loviturile tulbura tacerea.

Ploua in gradina.

Making Memories of Us

Pustiul

Adunate pe un raft stau pozele cu tine. Privesti tacut. Ai plecat fara sa-ti iei ramas bun. Ai plecat prea devreme. Visul tau s-a incheiat. Am inteles motivele plecarii tale. M-am impacat cu alegerea ta. O sa-mi fie greu sa nu te caut. Am atatea sa-ti spun, atatea sa-ti povestesc asa cum faceam mereu.

Undeva, candva ne vom revedea. Mereu ai spus ca ne leaga mult mai multe decat credem. Ce ne-a adus impreuna? Ce ne-a tinut alaturi atata vreme? Intrebari a caror raspuns il voi gasi doar alaturi de tine, atunci cand ne vom revedea.

Intr-o camera pustie plange suflet de mama. Sfasiata de durere incearca sa inteleaga cursul nefiresc al vietii. Are atatea intrebari la care nu gaseste raspunsuri. Cauta, cerceteaza, asculta... Singuratatea o inconjoara.

Pustiul pe care l-ai lasat in urma ta este infricosator. Pustiul care a venit odata cu plecarea ta este rece. Pustiul...tipa.

Avem nevoie de stapani

Sunt o pisicuta neagra, blanda, dragastoasa si cuminte. Ma numesc Simun.

Sunt o pisicuta de 5 ani cu caracter de catel. Ma numesc Felix.

Sunt o catelusa simpatica de 6 ani si ma cheama Samy.

Numele meu este Labus si am 10 ani. Stapanii mei zic ca sunt cel mai cuminte dintre toti.

Avem nevoie de stapani si o noua casa. Stapanilor nostri actuali le este peste puteri sa ne mai tina si pentru ca ne iubesc asa de mult ar dori ceea ce este mai bun pentru noi. Detaliile despre fiecare dintre noi le gasesti la stapana noastra pe adresa de yahoo : adela_low@yahoo.com sau id-ul de messenger: adela_low.

Daca stii pe cineva care doreste sa adopte te rugam sa trimiti aceasta informatie mai departe.

Multumim mult de tot!

Labus, Samy, Felix si Simun.

Edit later: Pentru ca multa lume a intrebat sa stii ca suntem din Bucuresti.

Strainul

"-Buna ziua! Ce faceti?"
"-Hm!"
Raspunsul insotit de privirea goala aruncata pe langa fata care-i zambea spunea totul. Mana se ridica intr-o miscare de lehamite. Tristetea isi gasise locul ideal.

Barbatul se indeparta cu miscari lente, adus de spate, purtand in mana stanga produsele cumparate.

"-Cata impolitete din partea lui", se auzi un glas.
Privirea ii cazu pe cea care vorbise. Sentimentele se amestecau pe figura ei si repulsia castiga lupta.
"-Poate este suparat, poate este trist, poate are probleme. Impolitetea lui vine din suparare si este adresata cu totul altcuiva."
"-Si cine sunt eu sa-i suport toanele? Sau tu? I-am facut noi ceva?"
"-Pentru el reprezentam doar niste necunoscuti, niste straini. Ce reprezinta el pentru tine de ti-a influentat asa de tare starea de spirit?"
"-Nimeni, un strain, un necunoscut"
"-Si atunci de ce nu-l lasi sa plece?"

Intrebarile si uimirea se citeau clar pe figura ei. Privirea s-a golit pentru o clipa. Zambetul isi relua locul de drept.
"-Ai dreptate."

Tacerea se lasa grea taind aerul dintre cele doua. Fiecare isi continua treaba. Cuvintele nerostite zumzaiau ca niste albinute ocupate.

Cel care intra pentru scurt timp in viata ta este un simplu strain?

"Strainii sunt familia pe care n-ai cunoscut-o inca." Mitch Albom

Marturisire

Zilele trecute spuneam unui prieten ca renunt la blog.

Renuntarea venea din dorinta de a imi linisti mintea. Toate cuvintele scrise aici sunt parte a trecutului. Simteam cumva ca exista aici un atasament puternic care continua sa-mi modifice starea de fiecare data cand reveneam. Atasament fata de ceea ce scrisesem, de reactiile pe care le trezisem, de sentimentele pe care le impartasisem. Am devenit constienta de el intr-o noapte cand mintea framanta in cautarea de noi subiecte. Am realizat atunci ca-mi hraneam ego-ul. Am vazut cum se adunau cuvintele, cum retraiam momente placute sau neplacute in speranta ca voi gasi ceva. A fost exact ca atunci cand raul si binele convietuiesc in acelasi loc si in acelasi moment. Cautam un vinovat pentru nelinistea mea. Il gasisem.

Decizia era luata. Hotarasem sa tac, sa ascund ca voi parasi definitiv blogul. Doream sa-l las sa moara. Singur, in tacere, in intrebari, in mirare, in uitare. Este prima oara cand aceasta decizie este luata intr-o stare de liniste si calm. Problema era cautarea continua si dorinta care nu-mi dadea pace.

Dupa cum bine vezi am revenit asupra deciziei initiale. Am realizat ca voi continua sa scriu. Rezistenta, lupta si tensiune sunt elementele care vor indeparta linistea. Gandurile mele vor zbura adeseori aici. Acesta este locul in care mintea mea se refugiaza. Am facut cateva modificari. Am adaugat aceasta marturisire si voi continua sa desenez realitatea asa cum o vad, in spatele aparentelor.

Dorinta

Dorintele se nasc din speranta intr-un viitor mai bun.

Care dorinta ilustreaza cel mai bine speranta din tine?

Poti sa notezi aceasta dorinta aici, sa o scrii pe blogul tau, sa o asterni pe o foaie de hartie, sa o ascunzi intr-un jurnal sau sa o pastrezi pentru tine. Orice ai alege este bine, important este sa o descoperi in tine.

Oamenii...

Oamenii...manunchi de suflete inflorite in copacul vietii. Aparent atat de diferiti unii de altii si, totodata atat de asemanatori in sufletele lor. Oamenii, orice limba ar vorbi, orice culoare ar avea, orice rol ar juca sunt prinsi in acelasi dans al emotiilor.




Valul aparentelor se ridica cand incepi sa-i cunosti. Selectivi in alegerile facute realizeaza mult mai tarziu ca traiesc acelasi vis. Evaluari facute pe moment, comparatii realizate intr-o clipa incercand sa se protejeze. Siguranta este o valoare cumparata scump.




Oamenii...calatori pe oceanul vietii. Valurile ii apropie sau ii indeparteaza unii de altii. Obstacolele ivite reprezinta propria incapacitate de a trece dincolo de limitarile sociale. Orice diferenta perceputa inseamna o incadrare rigida intr-un sablon. Orice asemanare recunoscuta inseamna o marginire a diferentelor deja existente. Inchisi in propriile roluri realizeaza mult mai tarziu ca hora este aceeasi.




Oamenii...cauta. Formeaza sisteme, creeaza tipare in speranta ca undeva in spatele lor, sau poate din combinatiile rezultate isi vor descoperi fiinta. Poate cineva, candva va afla reteta perfecta a omului. Poate cineva, candva va darui oamenilor raspunsul.




Oamenii...alearga. In diferite directii, rasfirati in mii si mii de locuri lupta pentru o viata mai buna. Grabiti in fuga lor cotidiana isi doresc adeseori un moment de respiro. Poate urmatorul o sa fie. Poate cel care a trecut a fost. Asteapta sau regreta linistea.




Oamenii...

Pentru tine, draga mea prietena

Sunt recunoscatoare pentru prezenta ta in viata mea. Sunt recunoscatoare pentru forta pe care am gasit-o in tine. Sunt recunoscatoare pentru zambetul tau. Sunt recunoscatoare pentru ceea ce impartasesti cu mine. Sunt recunoascatoare pentru ca te pot numi prietena mea.
Stiu ca acum treci prin momente dificile si vreau doar sa stii ca sunt alaturi de tine.

Invitatie

Pentru?

Schimb de carti

Cand?

Duminica, 1 iunie, ora 15:00.

Unde?

Bucuresti, Lucky13, Stada Selari la nr.9-11 in Curtea Sticlarilor.

Motive?

Ultima editie care se desfasoara in Bucuresti inainte de vacanta de vara, precum si invitatii de marca adusi de echipa bookblog.ro

Rani

Atasamentul...il intalnim sub multe forme, sub multe masti. Ranile trecutului sunt chipul cel mai cunoscut sub care atasamentul isi face simtita prezenta. Devenim prizonierii ranilor, inchisi in povestea noastra retraim intern acelasi pasaj de nenumarate ori. Durerea curge prin venele mintii nostre si simtim ca existam.

Cicatricile facute de altii sangereaza la o simpla aducere aminte. Dorim sa scapam din capcana atasamentului. Putem ierta? Putem uita? Putem trece mai departe? Simtim nevoia sa aruncam totul in coltul cel mai indepartat al mintii. Preferam sa indepartam persoana care a provocat rana. Uneori solutia aleasa este lovirea celuilalt. Credem ca rana lui vindeca rana noastra. Reusim sa cream noi povesti victorioase de aceasta data despre superioritatea noastra in fata dusmanului.

Povestea ranilor noastre, a obstacolelor pe care le-am depasit este cea cu care ne identificam. Definitia noastra ca fiinte este data de durerea regasita in ranile trecutului. Orgoliul este satisfacut de suferintele indurate si ne este atat de greu sa renuntam la ele. Oare ce am deveni fara trecut? Ce poveste am prezenta celorlalti? Ce poveste ne-am repeta mereu, in special in momentele dificile?

Atasamentul...de oameni, de obiecte, de povesti, de sentimente, de "eu". Traim iluzia calatoriei noastre tinand cu dintii de ranile trecutului. Iertarea devine marfa pe taraba vietii. Iubirea este jucata la bursa relatiilor. Compasiunea doarme prafuita sub tejghea.

Este aproape imposibil sa lepezi haina resentimentelor. Este dificil sa treci prin durerea provocata de celalalt. Este umilitor sa faci primul pas spre impacare. Unde ai ajunge?

Uneori reusim. Important este sa o facem in adancul nostru, cu sinceritate, fara a transforma totul intr-o noua poveste. Minunea iertarii si a iubirii este ascunsa spectacolului cotidian. Tacerea coboara peste povestea ranilor noastre eliberandu-ne de atasament.

Poem

Ce este iarba?

Covorul verde al naturii, popasul picaturilor de roua dimineata, pieptanul vantului, patul ploii, padurea micilor vietati, haina pamantului.

Mult mai mult decat putem cuprinde in cuvinte.
Sau pur si simplu...iarba.

Sperante

Cand am plecat din Romania mi s-a spus ca sunt curajoasa. Las totul in urma si plec spre locuri necunoscute. De unde stiu daca voi reusi sau nu? De unde stiu daca sperantele mele se vor implini sau nu?

Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.

Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.

Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.

Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.

Minciuni

De cate ori le-ai auzit la altii? De cate ori le-ai auzit in mintea ta? De cate ori cuvintele pe care ti le rosteai clar in minte erau minciuni?

Este mai usor sa folosesti minciuna pentru a face fata realitatii prea covarsitoare. Te simti mai bine cand auzi ceea ce doresti sa auzi, desi stii ca sunt minciuni. Raspunsurile la intrebarile nerostite sunt minciuni. Raspunsurile la situatiile stanjenitoare sunt minciuni.

Ai dori sa stai drept si sa privesti in ochi realitatea. Alegi sa te ascunzi in spatele acestor minciuni pentru ca este mai usor sa mergi mai departe. Este mai usor sa accepti aceste minciuni decat sa suporti durerea adevarului. Mintea naste atatea minciuni, atatea cuvinte de care ai nevoie. Sunt scutul tau, sunt realitatea ta, sunt calea ta de adaptare.

Singura care are intr-adevar nevoie de minciuni este mintea, ego-ul. Minciunile sunt instrumentele cu care organizeaza realitatea protejandu-se de o cadere prea brusca. Minciunile sunt armele care o ajuta sa stapaneasca, sa domine, sa conduca. Ele iti spun ce este bine si ce este rau. Ele iti confirma sau infirma ceea ce ai simtit initial. Ele iti spun ca esti bine cand totul se darama in jurul tau. Ele iti spun ca poti trece peste asta chiar cand ai dori sa fii invizibil. Ele iti spun ca nu ti-e dor cand nu reusesti sa localizezi durerea.

Si, cladesti. Caldesti in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare clipa, cladesti ziduri de aparare. Te fortifici si cand vezi ceea ce ai construit ti se face rusine de tine, de gandurile tale. Maschezi totul cu alte minciuni: "Totul a fost o iluzie, doar niste ganduri trecatoare. Tu nu poti sa gandesti asa." Astfel vopsesti zidurile in culori vii si mergi mai departe.

Mintea gasesti scuze, neaga, alege ceea ce crede ca-i mai bine, limiteaza si aseaza totul in tipare. Asemeni unor carti in biblioteca aceste instrumente stau cuminti si asteapta sa fie descoperite. Stii ca exista, stii ce cuprind, stii cum sa le folosesti si cand. Orice nou aranjament transforma perspectiva. Stii ca sunt minciuni, stii ca-ti folosesc doar pentru o anumita perioada, stii cand totul se intoarce impotriva ta si continui sa le utilizezi devenind maestru in aceasta arta a negarii.
Pana cand crezi ca vei rezista astfel? Ce vei face cand zidurile tale se vor prabusi? Cum vei face fata situatiei? Stiu doar ca cel din spatele zidurilor este mai singur si mai speriat decat a fost inainte de a le inalta.

Cum iti dai seama cat de mari sunt zidurile tale? Simplu. Cat de puternic te aperi cand cineva te ataca? Cum gestionezi o situatie care nu-ti place sau o nereusita? Cat din ceea ce simti ascunzi sau exprimi? Cum faci fata noului?

Toti avem ziduri. Toti avem minciunile noastre. Toti avem instrumentele cu care reusim sa trecem peste diferite situatii. Cel mai important este sa cunosti aceste ziduri, sa realizezi cat de inalte sunt si cum sa le folosesti cand ai nevoie de ele.

Conteaza cum te simti

In ultima perioada plimbarile mele zilnice sunt facute cu bicicleta. Pedalez in viteza, energic, dornica sa alerg repede, tot mai repede de-a lungul strazilor. Obosesc cand dealul este prea inclinat sau prea mult de urcat. Obosesc cand depasesc perioada cu care ma obisnuisem pana atunci. Obosesc cand mai am putin si ajung acasa.

Aceste perioade de oboseala alterneaza cu momentele cand relaxarea isi face simtita prezenta. Momente cand dupa fiecare urcare urmeaza o coborare. Momente cand energia mea pare inepuizabila. Momente cand ma opresc la un stop sau doar pentru a privi peisajul.

Urcare - coborare, oboseala - odihna, stres - relaxare, deal - vale...calatorie, aventura, viata. Cu fiecare urcare ajungi intr-un alt varf pentru a zari urmatoarea destinatie. La fiecare coborare dealul din fata ta pare mai mare si mai greu de urcat. Ai nevoie de rabdare, putere si vointa.

Uneori renuntarea este o dulce alinare in drumul anevoios. Uneori ceea ce pare a fi un stop este de fapt o inaintare. Uneori schimbarea vitezei este benefica. Uneori o intoarcere este o noua cale. Uneori o alegere intr-o intersectie aduce surprize placute. Uneori un zambet iti creste energia si dorinta de a merge mai departe. Uneori o raza de soare sau o picatura de ploaie schimba ceva in drumul tau. Uneori urcarea este buna si coborarea se transforma intr-o lectie grea. Uneori varful este diferit de ceea ce ai presupus. Uneori valea iti aduce linistea de care ai nevoie si crezi ca este mai bine sa ramai. Doar putin...de fapt nici nu realizezi cand incepi sa urci.

Conteaza unde esti? Conteaza daca este urcare sau coborare? Conteaza daca stai sau mergi?

Conteaza cum te simti. Si daca nu te simti bine gaseste in tine capacitatea de a privi partea pozitiva a calatoriei tale. Intotdeauna exista ceva pentru care sa fii recunoscator. Intodeauna exista ceva care sa te faca sa zambesti. Intotdeauna exista ceva care sa te faca sa mergi mai departe. Ai incredere in tine.

Niciodata nu e "prea tarziu"

Textul de mai jos l-am primit de la o prietena careia ii lipseste curajul sa impartaseasca ceea ce sufletul ii dicteaza sa astearna pe hartie. Se primesc doar feedback-urile pozitive si incurajarile.


"Intotdeauna mi-a fost teama de aceste doua cuvinte "prea tarziu". Au o insemnatate profunda. Nu mi-a placut sa le aud nici macar atunci cand imi spunea mama "este prea tarziu, este timpul sa dormi". Ori intri prea tarziu in viata cuiva, ori ajungi in gara prea tarziu cand trenul deja s-a pus in miscare, ori este prea tarziu pentru a mai face ceva sa indrepti lucrurile. In fata acestor doua cuvinte aproape in orice situatie, interventia noastra devine zadarnica. Cand este prea tarziu, nu mai putem face nimic, decat sa inchidem ochii, sa inspiram adanc si sa trecem mai departe. Dar ce ne facem cand nu putem trece mai departe asa usor? Trebuie doar sa fim siguri pe noi, pe instinctele noastre, sa avem incredere in noi, sa fim siguri ca decizia pe care o luam ne poate face sa depasim momentul "prea tarziu". Nu ai cum sa nu fii marcat cand auzi…a fost prea tarziu, nu s-a mai putut face nimic…Ideea ar fii ca….niciodata sa nu fie prea tarziu.."

Am uitat sa-ti spun ca nu i-am cerut aprobarea. Astept parerea ta.

Life and Dead

I died as a mineral and became a plant,

I died as plant and rose to animal,

I died as animal and I was Man.

Why should I fear? When was I less by dying?

Yet once more I shall die as Man, to soar

With angels blest; but even from angelhood

I must pass on: all except God doth perish.

When I have sacrificed my angel-soul,

I shall become what no mind e'er conceived.

Oh, let me not exist! for Non-existence

Proclaims in organ tones,

'To Him we shall return.

Rumi

A doua primavara

In ultima vreme constat cu uimire cat de norocoasa sunt. Si in acelasi timp sunt recunoscatoare pentru oamenii de langa mine, pentru oportunitatile ivite, pentru tot ceea ce am sau mi se ofera. Este minunat sa constati ca uneori ti se daruieste posibilitatea sa retraiesti aceeasi minune de doua ori.

Mi-am inceput noua viata sosind odata cu primavara. Traiesc o a doua primavara, putin diferita de prima prin prezenta intensa a naturii oriunde intorci privirea. Magnolia isi scutura florile si parfumul lor reinvie amintirile. Verdele canta sufletului meu aceeasi melodie. Natura intreaga isi desfasoara mantia de frumusete peste orasul de langa lacuri.

Am crezut ca mi-am luat ramas bun, dar exista ceva care imi arata continuare si nu finalul sau inceputul. Am crezut ca undeva s-a rupt si ca este un nod facut in graba de viata, dar am realizat ca de fapt ruptura am perceput-o doar eu.

Privesc cu uimire in jur si de oriunde ar veni soarele umbra mea te cauta pe asfalt. Un alt spatiu, o a doua primavara, un alt timp, aceleasi emotii. Amintirile se amesteca cu realitatea. Magnolia isi scutura petalele. Narcisele zambesc galben, iar zambilele sclipesc in soare. Vantul canta in bradul de alaturi. Doi ochi privesc speriati si pasii micuti se termina cu o coada stufoasa. Un falfait de aripi rosiatice atrage atentia pentru a continua cu un tril prelung de chemare. Natura...doar natura si emotiile mele.

Multumesc! ly

Te provoc sa dansam in lumina!

Pandeste in fiecare clipa traita, respira in fiecare noua experienta, murmura in fiecare vorba rostita. Umbra i-o zaresc in lumina. Curiozitatea este puternica. Curajul exista acolo unde pasesti in intuneric cu credinta ca esti in siguranta.

O simt cum isi roteste aripile-i in jurul meu. O simt cum imi urmareste atenta fiecare gand. O simt cum isi invaluie faptura in jurul inimii. O simt in oamenii de langa mine si din ce in ce mai des in mine.

O vad in pasii plini de prudenta. O vad in dansul luminii si al vietii. O vad scrisa in cuvintele rostite de mine si de tine. O vad in ochii celorlalti, in gesturile lor. O vad printre randurile scrise in miez de noapte. O vad printre ramuri.

Uneori glasul ei se aude puternic in inima mea. Imi coordonez pasii cu dansul ei nebunatic si patrund din ce in ce mai adanc in realitate ei. Noutatea este cea care atrage ca un magnet si necunoscutul imi pune sangele in miscare. Jocul ei imi aminteste de alte clipe asemanatoare si de faptul ca totul devine cunoscut. Imi aminteste de clipele cand m-am lasat coondusa si am descoperit lucruri minunate in spatele ei. Imi aminteste ca este normal sa existe.

Are mai multe nume si ai intalnit-o in diferite contexte. Este prezenta in viata ta asa cum este si in a mea. Este in toti si poate sa dispara doar dupa ce ii constientizezi prezenta. Am descoperit ca a venit momentul sa-i fac jocul si sa o las sa conduca pentru a putea trece mai departe. A sosit momentul sa-i zic pe nume si sa o privesc in ochi pentru a trece mai departe.

FRICA, te provoc sa dansam in lumina!

In timp

In timp ai invatat:

• sa-ti acoperi ranile din ce in ce mai bine;


• sa inlocuiesti durerea cu preocuparea continua pentru altceva;


• ca in toate exista limite;


• sa ignori frica crezand ca acesta este un act de curaj;


• ca indiferenta ucide;
• ca oamenii vin si pleaca din viata ta;


• sa-ti uiti trecutul;
• sa fugi atunci cand totul este prea mult decat poti suporta.

In timp iti vei aminti:

• ca ranile sunt experiente de care ai ramas atasat;


• ca durerea se dizolva odata ce este traita;


• ca limitele sunt doar acolo unde le vezi tu;


• ca frica este umbra iubirii si curajul inseamna sa-ti deschizi inima;


• ca indiferenta este doar un joc;
• ca suntem legati unii de altii prin fire invizibile mintii;


• ca prezentul este mereu aici;
• ca fuga este buna pentru o perioada scurta.

In timp echilibrul revine. Il regasesti acolo unde a fost mereu, in tine. Il redescoperi in inima. Il respiri cu fiecare noua experienta.

In timp linistea revine. A stat tacuta si a privit zbuciumul din tine. O regasesti ascunsa sub stratul de frica in care ti-ai invelit sufletul.

Traieste-ti viata, depaseste-ti frica, uita-ti mintea, treci prin durere, aminteste-ti de tine, redescopera-ti inima si simte iubirea.

In timp...

10 Trandafiri

Am primit aceasta felicitare de la cea mai draga fiinta si doresc sa o impartasesc cu tine. Multumesc mama!!

Primavara!!!!

"Vecini" in asteptarea alunelor.

Cateva imagini specifice "zonei" in care locuiesc

Primavara vine!!!!!!!!!!

Live to be 150?...Can you do it

Aseara am urmarit pe ABC emisiunea The View intitulata "Live to be 150?...Can you do it?" realizata de Barbara Walters. Intr-o prima parte a fost prezentata posibilitatea readucerii la viata intr-un viitor imaginat de multi dintre noi. Continuarea emisiunii s-a oprit asupra diferitelor metode prin care putem sa traim pana la 100 de ani cel putin. A adus in discutie celulele stem si studiile medicale in aceasta directie, alimentatia bazata pe legume si fructe, sportul si, bineinteles sexul. A prezentat cateva personalitati care au ajuns la o varsta inaintata, printre care Paul Newman si un model care la 76 de ani inca urca pe scena si apare in reviste.

Finalul emisiunii a fost dedicat unui grup de batrani care au depasit venerabila varsta de 100 de ani. Fiecare cu povestea si filosofia lui despre viata. Unul dintre ei a zis ca viata incepe la 80 de ani, merita traita de la 90 si este minunata de la 100 in sus.

Aceasta mi-a amintit de ceea ce spunea Octavian Paler legat de faptul ca a iubi viata implica si posibilitatea de a o n-o mai suporta. Oare chiar ne dorim sa traim atat de mult sau depinde starea in care ajungem la aceea varsta?

Urmarind cele doua directii ale emisiunii m-am intrebat de ce luptam sa traim mai mult in loc sa luam fiecare pas asa cum este el la acel moment. Avem in ziua de astazi posibilitatea pentru copiii nostri sa le "inghetam" corpurile in speranta unui viitor mai bun. Oare acele corpuri chiar vor putea vreodata sa fie ceea ce au fost? Oare nu cumva reparam doar masina fara sa ne intereseze cine o conduce? Odata cu resuscitarea oraganismului putem reinvia si spiritul?

Prima impresie

Cand m-am gandit sa scriu despre impresia pe care mi-au facut-o primele zile petrecute pe teritoriul american m-am gandit initial la ceea ce simt. Am constat cu uimire ca emotiile sunt putine si ca ceea ce voi scrie este o simpla constatare rationala si realista a ceea ce am observat eu pana acum.
Intai de toate drumul a fost linistit, placut si lung. Amsterdam-ul era in plina primavara si verdele crud era acoperit doar de eolienele albe care-si invarteau aripile in vant. Am trecut oceanul in Alaska care arata ca o batrana plina de riduri, linistita, impacata cu sine si luminoasa. Aterizarea si vama au fost "rapide".
Calatoria spre noua casa ne-a intersectat cu multe sosele suspendate si o trecere prin suburbiile orasului. Casute mai mari sau mai mici, magazine la sosea, parcuri, scoli, biserici, toate au ramas doar imagini fugind prin fata ochilor.
In zilele urmatoare am reusit sa adun mai multe impresii despre noua mea casa. Intr-o prezentare scurta iti ofer ceea ce am observat pana acum.

Mai putin bune:

• strazile au gropi - explicatia este alta decat in romania, si anume sarea folosita iarna pentru zapada, traficul intens si vechimea.
• exista cersetori de diferite culori, varste si cu diverse probleme.
• aglomeratie in trafic la orele cand se iese de la munca.

Lucruri bune:

• amabilitatea oamenilor, inclusiv a functionarilor publici, te intampina cu zambet si chiar doresc sa te ajute. Sunt constienti ca esti mai mult decat un simplu om care-i deranjeaza.
• mult spatiu si din aceasta cauza cerul pare mai aproape.
• timpul se scurge cu o viteza mai mica, poate din cauza linistii, a lipsei aglomeratiei sau pur si simplu este doar senzatia mea.
• magazinele sunt putin "aglomerate", daca pot sa numesc asa acele imensitati pline cu produse de orice fel.
• verandele acelea ingrijite pe care le-am vazut de atatea ori in filme exista intr-adevar si de abia astept sa le vad inverzite.
• veverite oriunde intorci capul te privesc curioase si rabdatoare.

Sunt multe alte lucruri care deocamdata mi-au scapat sau nu le-am observat. Adaptarea se realizeaza incet si sigur. Pana la o noua "revedere" sper sa vina primavara.

romanica

Romanica cu "r" mic, cum zice un prieten, se incapataneaza sa-mi ofere amintiri din cele mai diverse inainte de plecare. Astfel, astazi in drumul cel lung spre locul de munca am avut una dintre cele mai interesante momente pe plaiurile mioritice bucurestene.

Inghesuiala din statiile RATB a devenit obisnuita si am suportat cu eroism coatele impartite si privirile disperate in goana dupa un loc pe scaun. Rabdatoare si intelegatoare, nu stiu de unde am avut atata, am reusit sa patrund in tramvaiul supraaglomerat. Devin in cel mai scurt timp fericita posesoare a unui colt de balustrada din dreptul scarilor si ridic privirea pentru a savura victoria. Am fost uimita sa zaresc in dreptul meu un barbat intre 30-40 ani cu o vioara in mana pregatindu-se sa ne imbie urechile. Foarte fericit ca si-a gasit un loc bine pozitionat in mijlocul "salonului" omul isi incepe partitura.

"La munca nu se duce, dar de cantat canta", se aude glasul unui domn indignat. Aprobarile au venit din toate partile si curioasa am incercat sa zaresc vreo urma de jena in ochii celui bombardat cu ocara. Nimic nu cred ca ar fi putut sa-l scoata din transa lui. Amestecata cu sunetul abrupt al rotilor de tramvai melodia a plutit nestingherita peste noi.

Prima statie. Odata cu inchiderea usilor aerul s-a cutremurat la glasul unui cersetor: "Dumnezeu sa va dea sanatate. Miluiti-va de un biet suflet". Incerc sa-l gasesc pe domnul care comentase mai devreme si ii zaresc privirea. Tacea pentru ca, presupun eu, ajunsese la concluzia ca nu avea rost sa mai zica ceva. Tarandu-si picioarele cersetorul si-a continuat "jobul".

Urmatoarea statie. Muzica ridica totul la rang de opereta. Intre timp tramvaiul se eliberase pregatind intrarea noului personaj. Acesta a sosit cu un miros imbietor care a gonit pasagerii in colturile si asa mici ale "scenei". Cei ramasi reuseau cu greu sa ajunga la ferestrele intredeschise pentru a respira. Melodia, glasul puternic si zgomotul tramvaiului se amestecau intr-un joc rautacios si crud.

Am coborat cu "regret" si razand la gandul ca voi avea ce sa povestesc, oare chiar voi spune asa ceva, celor de peste ocean. Ceea ce mi-a placut din toata aceasta calatorie a fost alternanta dintre rolul principal si rolul de spectator. Totul era interactiv.

Viata este minunata in diversitatea ei.

Tabloul

Adun in mine atatea amintiri pentru maine, pentru zilele care vor veni. Adun fiecare bucatica din emotiile care-mi misca sufletul primavara.

Strang verdele crud si iarba nou nascuta. Prind albul florilor proaspat rasarite. Zambesc razelor care saruta luciul lacului. Astfaltul se amesteca intr-un dans tulburator cu verdele naturii. Bancile plutesc in mijlocul copacilor renascuti. Asteapta cu nerabdare sa se joace v-ati ascunselea cu frunzele.

Dorinta amintirilor imi spulbera linistea si uitarea fuge speriata. Vreau sa-mi amintesc aceasta primavara. Vreau sa-mi amintesc mereu ceea ce sufletul meu canta: " Flori primavaratice prinse intr-un sarut de adio."

Stiu ca este doar o amintire cuprinsa intr-un tablou. Aleg rama si o asez in galeria amintirilor. Voi trece pe aici deseori la inceput, apoi, din ce in mai rar. In cele din urma praful se va asterne tacut peste acest peisaj. Va ramane doar sentimentul odihnitor de siguranta. Imi voi aminti in fiecare primavara de acest ultim tablou. Si, atunci voi zambi tacuta si recunoscatoare pentru ceea ce am primit.

Acum, plec acasa.

Tacere

Judecam sau ii apreciem pe cei din jurul nostru dupa nivelul si diversitatea cunostintelor acumulate. Si in functie de modalitatea in care-si expun aceste cunostinte, precum si domeniile din care provin.

Avem nevoie sa stim si sa cunoastem. Avem nevoie pentru a reusi sa functionam intr-o societate bombardata de informatii. Avem nevoie pentru a conversa cu usurinta si la nivelul interlocutorului. Avem nevoie pentru a creste performanta profesionala. Avem nevoie pentru a fi apreciati cand furnizam ceea ce cunoastem. Avem nevoie... si pentru fiecare dintre noi informatia satisface anumite nevoi.

Am intrat in situatii in care am tacut, in care cunostintele mele nu se ridicau la nivelul conversatiei sau le stiam deja. Am tacut si am ascultat invatand. Am tacut si am stiut ca sunt judecata sau apreciata pentru aceasta tacere. Am tacut si am privit dincolo de cuvinte. Am dat la o parte perdeaua verbala pentru a descoperi...tacere.

Am intrebat acesta tacere si mi-a raspuns prin tacere. Am simtit vijelia cuvintelor care-si cereau dreptul si am lasat perdeaua sa cada. M-am retras infiorata de propria-mi furtuna si am asteptat... tacere. Descopar cu uimire ca uit atat de multe si-mi amintesc si mai putine. Sunt intr-o realitate in care dorim sa cunoastem din ce in ce mai multe si adesea ma intreb la ce imi folosesc aceste cunostinte. Au fost vremuri cand adunam informatia, o stocam cu multa grija si o foloseam la momentul potrivit. Descoperind tacerea am realizat ca tot ceea ce credeam ca stiu era atat de putin important pentru mine.

Am cunoscut oameni pentru care tacerea reprezinta principala modalitate de comunicare. Aceasta este completata de inteligenta si educatie. Initial, in copilaria mea ii etichetam pentru ca mai tarziu sa descopar secretul tacerii. Am ajuns sa-i apreciez si sa le accept tacerea cand am calmat furtuna din mine. Am realizat ca echilibrul este sustinut de flexibilitate si de capacitatea de a evalua momentul potrivit cand sa taci sau cand sa vorbesti. Un echilibru atat de usor de pierdut si la fel de usor de recapatat. Si contrar a ceea ce a-i crede, nu-i o lupta, ci doar o curgere lina in directia curentului.
Tacere...

Asemanari

Sunt asemeni unui fulg ce-asteapta reintalnirea cu pamantul, iarna
Sunt asemeni primului ghiocel ce rasare timid, primavara
Sunt asemeni brizei de la malul marii, vara
Sunt asemeni unei frunze purtate de vant, toamna
Sunt atat de schimbatoare precum anotimpurile.

Sunt asemeni unei raze de soare care bate in geam, dimineata
Sunt asemeni unei salcii care se indoaie in vant, la amiaza
Sunt asemeni unei pisici care toarce pe soba, seara
Sunt asemeni unui vis care zboara prin camera, noaptea
Sunt atat de statornica precum succesiunea zi-noapte.

Primavara

Ieri, in drum spre casa oboseala si-a aratat coltii si am urcat intr-un taxi. M-am cufundat in scaun si in ganduri. Oamenii si peisajul de dincolo de geam se miscau cu incetinitorul. Gandurile mele erau departe cand glasul soferului m-a surprins cu o intrebare:
"Vine primavara, domnisoara? Ce credeti?"
Zambind la privirea din oglinda retrovizoare am raspuns:
"Sigur ca vine. A venit de fiecare data si apoi vine vara, si apoi toamna si in curand iarna."
Putin surprins de tonul meu sec si obosit de clientii cu toane s-a intors la traseul lui.

Fara sa vrea mi-a indreptat gandurile spre trecerea timpului si spre faptul ca primavara a sosit atat in oras cat si in sufletul meu. Acum cateva luni ma luptam cu vartejurile din sufletul meu si cu furtunile din viata mea. Dintr-o data totul a devenit limpede, totul s-a clarificat, intreaga iarna se topise si singurele ramasite erau amintirile.

Am realizat ca dupa fiecare furtuna vine si soarele, ca dupa fiecare nor se ascunde o raza, ca dupa fiecare suparare vine o bucurie. Amintirile au inceput sa vina fulgerator si am inteles lectiile pe care le-am primit in aceasta furtuna prin care trecusem. Am inteles ca ceea ce cred ca stiu este mai putin important decat ceea ce simt. Am inteles ca sunt cu mult mai puternica decat cred si ca sub naivitatea mea aparenta se ascunde o rationalitate frapanta. Am inteles ca oamenii din viata mea sunt acolo cu un anumit scop si nu neaparat cel pe care l-am identificat la un moment dat. Am inteles ca increderea este un bun de care fiecare are nevoie si depinde de mine cat de intelegatoare sunt in primul rand cu mine si apoi cu ceilalti. Am inteles ca intunericul este la fel de importat precum lumina si ca raul este o prezenta necesara pentru a evidentia binele. Am inteles ca minciuna si adevarul traiesc in mine si doar eu aleg pe care o folosesc.

Mi-am amintit temerile, sovaielile si fricile de a ma lasa purtata de curentul vietii. Am inteles ca singura nevoie este libertatea si ca orice forma de control duce la pierderea ei. Am inteles ca viata este fiecare moment, fie bun sau rau si tot ceea ce vad, aud sau simt reprezinta viata mea, experienta mea.

Mi-am amintit ca ne influentam reciproc fara ca macar sa o stim.
Multumesc celor care m-au influentat si care au adus primavara in viata mea.

Jocul mastilor

Te trezesti uneori in fata unor sentimente covarsitoare. Le vizualizezi atat de clar si daca intinzi mana le poti atinge. Oare sunt realitate sau doar vis? Ceata deasa te cuprinde din toate partile si odata ajuns in interiorul ei nu-ti mai pare atat de periculoasa. Da, arunca-te si traieste-te ceea ce simti. Si daca odata traite aceste sentimente dispar si intrebare de mai sus persista: vis sau realitate?

Intri in joc obosit de atatea jocuri. Ai dori ca macar odata in viata sa renunti la joaca. Iti este teama ca ai ales cel mai nepotrivit moment si cea mai nepotrivita persoana. Astfel pentru scurt, foarte scurt timp arunci mastile si apoi le cauti disperat sperand ca nimeni sa nu fi observat. Nu recunosti nimic si continui jocurile cu regret ca nu-ti permiti sa fii tu insuti.

Increderea si sinceritatea au devenit periculoase intr-o realitate in care minciunile si jocurile sunt la ordinea zilei. Chiar daca ti-ar da un pumn in fata nu le-ai recunoaste. Ai crede ca este un alt joc al vietii. Inchis intre zidurile neincrederii traiesti cu speranta ca undeva, candva cineva va auzi glasul inimii tale.

Unde ai pierdut cheia? Intre atatea jucarii este greu sa descoperi care-i adevaratul drum spre tine. Daca astepti de la altii sa-l descopere vei rataci cararea spre casa.

Am renuntat la jocuri stiind ca insasi viata este o joaca. Am reusit sa gasesc adevarata cheie. Greu de crezut pentru cel care inca se joaca. Sunt doar eu. Si cine sunt eu, vei intreba. Eu stiu cine sunt. Tu stii cine esti?

Durerea

Apare uneori ca o muzica surda in inima mea. Valsez prinsa in bratele-i puternice si o las sa se joace cu mine. O chem si o arunc in vazduh. O iubesc si o urasc. Infasurata in jurul inimii toarce blanda ca o pisica. O mangai usor, ridica ochii stralucitori spre mine si zambesc impacata. Adoarme la loc. Ascult cantecul ei si stiu ca sunt singura capabila sa o fac sa taca. Oare vreau asta?

Se invarte spirala timpului in durerea din mine. Calca peste lacrimi, peste regrete, peste ganduri si ajunge in acel loc ascuns, secret. Se aseaza confortabil si asteapta. Tacerea ma ajuta sa inteleg ca totul trece, ca totul vine, ca singura stabilitate sunt chiar eu. Asezata in fotoliu privesc spectacolul vietii mele. Durerea face parte din mine.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramâi la toate rece.

Cartea vietii

Unul dintre visele mele este sa scriu o carte. Astazi imi priveam colegii si am realizat ca aceasta carte exista. Voi, toti cei care ma cunoasteti, toti cei care ati pasit in viata mea, ati scris aceasta carte. Fiecare dintre voi si-a depanat povestea in paginile cartii mele.
Este o carte despre viata privita din perspectiva mea. Este o carte in care fiecare om ocupa un loc special. Este o carte creata din experiente. Este o carte printre randurile careia identific partile altor carti. Este o carte nemuritoare. Este o carte care se va sfarsi odata cu mine.
Am zis astazi unui prieten ca distanta fizica aduce cu ea si uitarea. Cartea pe care am scris-o impreuna este antidotul uitarii. Mintea uita, sufletul isi aminteste. Mintea judeca faptele ca fiind bune sau rele, inima accepta. Mintea respinge, sufletul primeste.
Aceasta carte este scrisa cu sufletul.
Fiecare cuvant este o emotie. Fiecare fraza este o scena pe care danseaza sentimentele imprimate. Fiecare pagina este un adevarat spectacol emotional. Intreaga carte este un festival, un ocean plin de viata.
Avem tendinta de a imparti lumea in bine si rau. Luam decizia de a categorisi oamenii in buni si rai. In aceasta carte pe care am scris-o impreuna exista doar viata in plinatatea ei, neintinata de judecata. Experientele traite au reprezentat adevarata motivatie de a merge mai departe. A fost durere, au fost bucurii, au fost implinirii, au fost tristeti. Toate m-au slefuit si creatia nu s-a incheiat inca. Astept cu interes noi experiente si noi intalniri.
Am inceput sa-mi iau ramas bun de la unii dintre voi. Zambesc, sunt fericita si vad in spatele acestei bucurii cum se aduna lacrimi grele. O sa-mi fie dor. O sa-mi fie dor de parintii mei, de familia mea, de prietenii mei, de colegii mei, de dusmanii mei. O sa-mi fie de dor de o multime de lucruri. O sa-mi fie dor de momentele cand suna telefonul doar ca sa fiu intrebata ce mai fac. O sa-mi fie dor de iesirile in oras. O sa-mi fie dor de librariile in care pierdeam notiunea timpului. O sa-mi fie dor de o vorba romaneasca. O sa-mi fie dor de mare si de munte. O sa-mi fie dor...
Si, astfel inchei un nou capitol din cartea vietii si deschid altul.

Vise

Ma trezesc uneori dimineata atat de naucita de visele mele incat nu sunt sigura daca ceea ce am simtit este adevarat sau doar un vis. Descopar mult mai tarziu ca ceea ce visez, oamenii, situatiile, emotiile pe care le simt se intampla. Oare sunt vise? Oare sunt premonitii? Oare sunt ganduri care atrag?


Uneori cred ca detin puterea de a prevede ceea ce mi se intampla. Cel mai adesea cred ca detin puterea de a-mi influenta viata prin propriile-mi ganduri. Visele sunt doar prelungiri ale acestor ganduri la nivel inconstient. In timpul zilei sunt atat de inchisa in gandurile mele incat am nevoie de somn si vise pentru a gasi solutii sau iesiri din anumite contexte. Alteori, visele imi ofera emotii cu care ma voi confrunta mai tarziu.

Am vise care se repeta, a caror intensitate imi ofera o intreaga poveste.
Unul dintre ele s-a implinit astazi. Un nou drum se deschide si pasesc increzatoare in mine.

Regrete

Am descoperit in mine ascunsa dorinta de a nu avea regrete. Fiecare decizie este analizata pentru evitarea oricarui regret. Inevitabil, uneori regretele apar, sub diferite forme. Regret ca am prea multa incredere sau prea putina; regret ca sunt prea sincera sau ascund anumite lucruri. Regret ca am reactii in loc de raspunsuri. Regret ca pierd clipe din viata mea gandindu-ma la parerea celorlalti despre mine sau la imperfectiunile pe care mi le gasesc singura. Regret ca ma supar atunci cand stiu ca problemele ivite sunt de fapt miracole. Regret chiar ca am ales un drum care in acel moment parea extraordinar.

Fug de regrete si in acelasi timp, stiu ca ele exista. De ce? Pentru ca ma judec, pentru ca ma critic, pentru ca exista in mine parti pe care nu le-am acceptat deloc sau complet. Am avut perioade in care le-am negat, in care le-am respins din gandurile mele. Au venit mai tarziu in momente in care zidurile cazusera. Atunci am simtit ca dorinta de a scap de ele nu este de ajutor si am luat hotararea de a trece prin ele, de a ma impaca cu situatia, cu ele, cu... mine.

Astfel astazi gasesc in experientele din viata mea bucuria de a fi libera, de a trai cu gandul la minunile din viata mea. Astazi ma bucur ca te-am cunoscut, ca am mers impreuna o bucata de drum. Astazi sunt recunoscatoare pentru ceea ce mi-ai oferit, pentru lectiile invatate de la tine. Astazi m-am iertat pe mine pentru ca am ales asa si sunt pe deplin responsabila de acest lucru.
Daca te simti vinovat intr-un fel gaseste in tine impacarea. Cine sunt eu sa-ti judec faptele?

Te iubesc!

Inger si demon

Nascuti in aceeasi clipa.
Unul zambeste cald, iubeste viata si oamenii, celalalt se ascunde in spatele unui zambet fals. Primul glasuieste cu calm si blandete. Te adaposteste sub aripa-i ocrotitoare, iar cuvintele sunt pline de incurajari si intelegere. Privirea-i te invaluie si cauta in intunericul din tine. Te accepta asa cum esti. Pentru el egalitatea exista dincolo de forme, dincolo de fapte si reactii. Stie ca toate fiintele sunt binecuvantate si le iubeste asa cum sunt.
Celalalt vine pentru a-l completa pe primul, pentru a demonstra ce nu este. Rautate, invidie, manie, neincredere toate se aduna intr-un simplu zambet. Uneori este atat de frumos, alteori intrezaresti in spatele lui ascutisul cutitului care te injunghie. Uneori iti apare ca un inger, alteori demonul isi arata prezenta. Poarta diferite nume, aceeasi masca. Este oprimat, aruncat, negat.
Inger si demon, uniti prin aceeasi misiune, au ales drumuri diferite. Traiesc in acelasi corp, facandu-si simtita pe rand prezenta in diferite contexte. Unul iubit, celalalt neinteles. Unul acceptat, celalalt respins. Primim lumina ingerului, respingand intunericul demonului. Judecam lumea prin prisma celor doua perspective, alegand una dintre ele. Experimentam viata si alegem de care parte suntem.
Si daca totul este un intreg? Si daca ingerul si demonul formeaza o singura fiinta si doar noi ii despartim? Si daca acceptand intunericul din noi pasim spre lumina? Si daca moartea unuia reprezinta uciderea celuilalat?
Esti intreg doar cand ii accepti si odata cu ei te accepti pe tine.

Esti creatorul propriilor experiente

Am primit o noua leapsa. Conform mamei mele viata mea este un adevarat film. Eu sunt si actorul principal, si regizorul, si scenaristul. De ce mi-as dori un alt film cand acesta este minunat si-l transform in ce imi doresc?
Dau mai departe oricui simte nevoia si placerea sa-si imagineze viata altfel decat este in acest moment.

Un inceput...

Ce mi-am dorit in acest weekend:

• Sa mut blogul pe wordpress;
• Sa sterg blogul;
• Sa termin cartea pe care o citeam;
• Sa ma cert cu cineva.

Ce am reusit:

• Sa fac curat in blogroll;
• Sa pastrez blogul;
• Sa incep o noua carte fara a o termina pe cealalta;
• Cearta a fost de scurta durata si a dus la o apropiere mai mare.

Ce am invatat:

• Rautatea este gratuita si o poti elimina usor din viata ta;
• Oamenii care te iubesc o fac si atunci cand esti uracios;
• Presupunerile ingroapa comunicarea sub un morman de gunoi;
• Linistea mintii reprezinta impacarea cu sinele;

A fost un sfarsit de saptamana plin de evenimente si un inceput...

Amintiri dintr-o vara

Ce faci cand in viata ta intra pe nepregatite si lin o persoana deosebita ? Cum raspunzi la privirile intense, la zambetele ascunse, la semnele simtite doar de tine ? Ce faci daca este langa tine pentru putin timp si apoi va despartiti ? Drumul voastre se intersecteaza. Drumurile voastre se transforma pentru scurt timp intr-un singur drum. Oare fiecare constientizeaza ce inseamna pentru celalalt ? Ce faci daca intr-o zi realizezi ca ti-a daruit inima si sufletul; ca privirea si zambetul lui sunt ale tale ? Te trezesti facand gesturi cunoscute si stii ale cui sunt. Ajungi sa zambesti intr-un anume fel, drag sufletului tau. Visezi la acele momente atat de fericite. Ti-amintesti acele atingeri usoare si atat de tulburatoare. Nu stii daca si el simte sau vede aceleasi lucruri. Oare este pacat sa-i marturisesti ca i-ai dat inima neconditionat ?
Stai in fata portii inimii tale si nu stii daca sa pasesti dincolo. Privesti cele doua coloane ce se inalta de o parte si de alta a portii. Una se numeste Frica, cealalta se numeste Dorinta. Pui atatea in balanta, simti atat de mult si gandesti si mai mult. Stai in fata portii, primesti in sufletul tau acel diamant stralucitor al privirii lui cand se uita la tine, adaugi o lacrima a despartiri, invelesti totul intr-un ambalaj obisnuit cu teama pentru ca nimeni sa nu descopere secretul tau. Gandurile-ti zboara spre el si sufletul tau doreste sa va intalniti, inca odata, poate pentru ultima data.
Oare el simte coarda subtire care leaga inimile noastre? Oare aude glasul care-si striga dorul? Oare simte privirea luminoasa care-l cauta in fiecare? Oare respiratia, lacrimile si linistea ta ii sunt suficiente ? Ti-a furat inima, visele, sufletul si viata. Oare el stie asta ?
Inca auzi pasii lui langa ai tai. Umbra lui o insoteste pe a ta. Parfumul lui te intampina la fiecare respiratie. Glasul lui este muzica sufletului tau. Oare te cauta sau s-a resemnat ? Oare te striga si crede ca nu-l auzi ? Oare te simte asa cum il simti tu in sufletul tau ? Noaptea a devenit alba si luna-i soarele tau. Stele-ti lumineaza drumul spre el. In fiecare seara il vizitezi. Nu te vede, dar tu-l cauti. Nu te simte, dar tu-l visezi. Culoare ochilor lui este culoarea vietii tale. Intreaga ta fiinta traieste si respira pentru a rememora clipele dragi petrecute cu el.
Cum rezolvi aceste dileme ? Cum raspunzi la ceea ce ti se intampla ? Cum afli daca cealalta inima este linistita sau tulburata ca a ta ? Cum intrebi daca are grija de inima pe care i-ai dat-o ? CUM ?

Dialog

EL: Te iubesc!

EA: Si eu te iubesc!

EL: De ce ma iubesti?

EA: Nu stiu. Te iubesc. Tu ai motive pentru care ma iubesti?

EL: Te iubesc pentru ca esti frumoasa, pentru atentia si grija oferita, pentru ca ma iubesti.

EA: Si cand toate aceste motive nu vor exista, ma vei mai iubi?

Tu pentru ce iubesti?

Aminteste-ti!

Vreau sa scriu. Despre ce sa scriu? Poate despre ultimele carti pe care le-am citit? Interesante, socante, uimitoare, binefacatoare. Poate despre oamenii de care m-am despartit in ultima perioada? Poate despre cei care mi-au daruit minunatiile pe care le detin? Sau despre emotiile pe care le-am trait in prima luna a acestui an?

Stiu ca vreau sa scriu. Stiu ca vreau sa-ti spun tie ca, orice ai face, oriunde te-ai duce, pe oricine ai intalni, lucrurile importante le vei simti. Inima iti sopteste cuvintele care te elibereaza, cuvintele care exprima ceea ce simti, cuvintele care deschid portile altor inimi. Vreau sa-ti spun ca increderea in sine este darul cel mai de pret pe care-l ai.

Privesc in tine si vad cum te lupti. Lupti cu viata, lupti cu ceilalti, lupti cu tine. Doresti sa fii mai bun(a), sa fii fericit(a), sa fii iubit(a). Lupti pentru ceea ce deja ai pentru ca... ai uitat. Ai uitat ca esti iubit(a), ai uitat ca esti perfect(a), ai uitat pentru ce ai venit aici.

Astazi scriu pentru tine, suflet ratacit in propria realitate. Astazi scriu pentru a-ti spune sa te opresti pentru o clipa, sa respiri adanc si sa privesti in tine. Ce vezi? Ce simti? Cine esti? Atata experienta, atatea amintiri, atatea emotii. Cine esti de fapt?

M-am oprit pentru cateva momente si amintirile au navalit fulgerator, rascolind linistea mintii mele. Emotii intense si ametitoare ale neincrederii, nesigurantei si descurajarii. Raman doar amintirile acum cand timpul lor s-a dus.

Astazi gandurile mele se indreapta spre tine si trimit o raza de lumina in drumul tau. Speranta, optimism, bucurie, apreciere, iubire. Toate acestea exista deja in sufletul tau. Aminteste-ti!

ACASA

Am ajuns acasa. Am descuiat usa cu unica cheie. Metalul rece imi aminteste de noptile in care am cautat drumul spre casa. Clipe pline de indoiala in mine, in viata. Atatea carari batatorite, atatia oameni intalniti, atata durere, atata experienta. Toate pentru aceasta liniste binecuvantata, pentru aceasta bucurie care mi-a cuprins fiinta. Am descoperit minunatia de A fi, de a trai, de a experimenta, de a iubi. Am inteles...am inteles ca viata mea este asa cum o creez eu, am inteles ca bucuria de a trai este in puterea mea, am inteles ca voi oamenii din viata mea reprezentati adevarata bogatie.
Am ajuns acasa. Atata liniste si pace. Vino si tu, daca ai ratacit drumul spre casa ta. Odihneste-te si speranta reinvie. Am incredere ca vietile noastre se impletesc cu un scop anume. Cand vom descoperi care este? Conteaza asa de mult? Opreste-te pentru cateva clipe din goana ta si ai rabdare. Lasa-te purtat de bucuria de a trai, de a fi si totul va deveni atat de limpede, atat de simplu.

Leapsa

A venit si momentul pentru o leapsa pe care am ignorat-o pana acum. Astazi am hotarat sa raspund la ea.

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseste a 5-a propozitie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Cartea care se odihnea pe birou: Uluitoarea Putere a Emotiilor - Esther si Jerry Hicks.
Pagina 123: (nu am citit pana acolo) si: "In hotararea de divort am convenit ca fiica noastra sa ramana la mine in timpul saptamanii si sa se duca la tatal ei in majoritatea weekend-urilor. (Petrece cateva weekend-uri cu mine, insa majoritatea cu tatal ei; participam cu randul al zilele ei de nastere si de sarbatori, indiferent daca acestea cad in mijlocul saptamanii sau in weekend.) Ea este o fetita gozava si pare sa se impace bine cu toate acestea, desi cand vine acasa dupa ce a fost la tatal ei, mi se pare de cele mai multe ori intoarsa pe dos."

Eu nu am inteles mare lucru si sunt curioasa cine a inteles.
Punctul 6 il las cui doreste sa scrie, sa preia. Decizia iti apartine, cititorule.

Trebuie

Astazi "trebuie" sa merg la un botez. Trebuie pentru ca am promis.
Astazi "trebuie" sa fiu la o anumita ora la biserica si la restaurant. Trebuie pentru ca asa scrie in invitatie.
Astazi "trebuie" sa scot cainii in parc. Trebuie pentru ca au nevoie.
Astazi "trebuie" sa fac curat in casa. Trebuie pentru ca in timpul saptamanii timpul este alocat altor activitati.
"Trebuie" sa ajung la munca la o anumita ora. Trebuie pentru ca sefii sunt cu ochii pe mine.
"Trebuie" sa-mi stabilesc scopuri in viata. Trebuie pentru ca fara ele viata nu are sens.
"Trebuie" sa traiesc dupa anumite standarde si sa ma supun unor reguli si norme sociale. Trebuie pentru ca...
Astazi "trebuie"... Maine "trebuie"...

Acest "trebuie" atat de prezent, atat de viu, atat de puternic care imi apasa umerii, gandurile, mintea, sufletul, viata. Fiinta mea unde este? Viata dominata de acest "trebuie" este adevarata viata sau doar o umbra? Cat de mult ajuta si cat de mult limiteaza?

Astazi VREAU sa renunt la "trebuie". Astazi incetinesc ritmul. Astazi actiunile mele sunt libere de orice incatusare.
Si maine?

Gradina cu flori

Astazi o colega mi-a pus urmatoarea intrebare: cum vezi viata din 2-3 cuvinte pt tine personal nu in general?

Dupa cateva clipe de gandire am raspuns: ca pe o gradina plina de flori.

Noi suntem florile din aceasta gradina. Uneori ploua sau vine furtuna, alteori iese soarele. Suntem flori frumoase, pline de viata si singura noastra menire este sa vedem si sa descoperim aceasta frumusete. Daca nu ne vedem asa este pentru ca incepem sa ne comparam si sa ne gasim imperfectiuni in raport cu ceilalti. Daca ploaia ne supara este pentru ca simtim doar bataia stropilor fara sa vedem multumirea pamantului in care stam. Daca soarele se ascunde dupa nori este pentru ca gandurile noastre negre acopera cerul vietii. Timpul trece peste gradina vietii noastre si noi ne luptam cu el, ne luptam sa devenim asemeni celorlalte flori, ne luptam sa adunam, sa fim altfel decat niste flori frumoase.

Si apoi m-a intrebat: dar suferintele pe care le-ai avut unde sunt???tot in gradina?

Sunt ingrasamantul care m-a ajutat sa cresc, sunt vantul care mi-a suflat petalele, sunt picaturile care m-au udat pana la piele, sunt lectiile care m-au ajutat sa vad gradina din jurul meu.

Cand uit ca sunt o floare privesc in gradina, cand furtuna este puternica privesc in gradina, cand soarele straluceste privesc in gradina.

Poate te intrebi unde-i aceasta gradina pentru ca nu o poti gasi. Cauta adanc in sufletul tau si vei simti minunatia care esti. Cauta in privirea celui de langa tine, dincolo de aparente, si vei observa frumusetea care exista.