Prima impresie

Cand m-am gandit sa scriu despre impresia pe care mi-au facut-o primele zile petrecute pe teritoriul american m-am gandit initial la ceea ce simt. Am constat cu uimire ca emotiile sunt putine si ca ceea ce voi scrie este o simpla constatare rationala si realista a ceea ce am observat eu pana acum.
Intai de toate drumul a fost linistit, placut si lung. Amsterdam-ul era in plina primavara si verdele crud era acoperit doar de eolienele albe care-si invarteau aripile in vant. Am trecut oceanul in Alaska care arata ca o batrana plina de riduri, linistita, impacata cu sine si luminoasa. Aterizarea si vama au fost "rapide".
Calatoria spre noua casa ne-a intersectat cu multe sosele suspendate si o trecere prin suburbiile orasului. Casute mai mari sau mai mici, magazine la sosea, parcuri, scoli, biserici, toate au ramas doar imagini fugind prin fata ochilor.
In zilele urmatoare am reusit sa adun mai multe impresii despre noua mea casa. Intr-o prezentare scurta iti ofer ceea ce am observat pana acum.

Mai putin bune:

• strazile au gropi - explicatia este alta decat in romania, si anume sarea folosita iarna pentru zapada, traficul intens si vechimea.
• exista cersetori de diferite culori, varste si cu diverse probleme.
• aglomeratie in trafic la orele cand se iese de la munca.

Lucruri bune:

• amabilitatea oamenilor, inclusiv a functionarilor publici, te intampina cu zambet si chiar doresc sa te ajute. Sunt constienti ca esti mai mult decat un simplu om care-i deranjeaza.
• mult spatiu si din aceasta cauza cerul pare mai aproape.
• timpul se scurge cu o viteza mai mica, poate din cauza linistii, a lipsei aglomeratiei sau pur si simplu este doar senzatia mea.
• magazinele sunt putin "aglomerate", daca pot sa numesc asa acele imensitati pline cu produse de orice fel.
• verandele acelea ingrijite pe care le-am vazut de atatea ori in filme exista intr-adevar si de abia astept sa le vad inverzite.
• veverite oriunde intorci capul te privesc curioase si rabdatoare.

Sunt multe alte lucruri care deocamdata mi-au scapat sau nu le-am observat. Adaptarea se realizeaza incet si sigur. Pana la o noua "revedere" sper sa vina primavara.

romanica

Romanica cu "r" mic, cum zice un prieten, se incapataneaza sa-mi ofere amintiri din cele mai diverse inainte de plecare. Astfel, astazi in drumul cel lung spre locul de munca am avut una dintre cele mai interesante momente pe plaiurile mioritice bucurestene.

Inghesuiala din statiile RATB a devenit obisnuita si am suportat cu eroism coatele impartite si privirile disperate in goana dupa un loc pe scaun. Rabdatoare si intelegatoare, nu stiu de unde am avut atata, am reusit sa patrund in tramvaiul supraaglomerat. Devin in cel mai scurt timp fericita posesoare a unui colt de balustrada din dreptul scarilor si ridic privirea pentru a savura victoria. Am fost uimita sa zaresc in dreptul meu un barbat intre 30-40 ani cu o vioara in mana pregatindu-se sa ne imbie urechile. Foarte fericit ca si-a gasit un loc bine pozitionat in mijlocul "salonului" omul isi incepe partitura.

"La munca nu se duce, dar de cantat canta", se aude glasul unui domn indignat. Aprobarile au venit din toate partile si curioasa am incercat sa zaresc vreo urma de jena in ochii celui bombardat cu ocara. Nimic nu cred ca ar fi putut sa-l scoata din transa lui. Amestecata cu sunetul abrupt al rotilor de tramvai melodia a plutit nestingherita peste noi.

Prima statie. Odata cu inchiderea usilor aerul s-a cutremurat la glasul unui cersetor: "Dumnezeu sa va dea sanatate. Miluiti-va de un biet suflet". Incerc sa-l gasesc pe domnul care comentase mai devreme si ii zaresc privirea. Tacea pentru ca, presupun eu, ajunsese la concluzia ca nu avea rost sa mai zica ceva. Tarandu-si picioarele cersetorul si-a continuat "jobul".

Urmatoarea statie. Muzica ridica totul la rang de opereta. Intre timp tramvaiul se eliberase pregatind intrarea noului personaj. Acesta a sosit cu un miros imbietor care a gonit pasagerii in colturile si asa mici ale "scenei". Cei ramasi reuseau cu greu sa ajunga la ferestrele intredeschise pentru a respira. Melodia, glasul puternic si zgomotul tramvaiului se amestecau intr-un joc rautacios si crud.

Am coborat cu "regret" si razand la gandul ca voi avea ce sa povestesc, oare chiar voi spune asa ceva, celor de peste ocean. Ceea ce mi-a placut din toata aceasta calatorie a fost alternanta dintre rolul principal si rolul de spectator. Totul era interactiv.

Viata este minunata in diversitatea ei.

Tabloul

Adun in mine atatea amintiri pentru maine, pentru zilele care vor veni. Adun fiecare bucatica din emotiile care-mi misca sufletul primavara.

Strang verdele crud si iarba nou nascuta. Prind albul florilor proaspat rasarite. Zambesc razelor care saruta luciul lacului. Astfaltul se amesteca intr-un dans tulburator cu verdele naturii. Bancile plutesc in mijlocul copacilor renascuti. Asteapta cu nerabdare sa se joace v-ati ascunselea cu frunzele.

Dorinta amintirilor imi spulbera linistea si uitarea fuge speriata. Vreau sa-mi amintesc aceasta primavara. Vreau sa-mi amintesc mereu ceea ce sufletul meu canta: " Flori primavaratice prinse intr-un sarut de adio."

Stiu ca este doar o amintire cuprinsa intr-un tablou. Aleg rama si o asez in galeria amintirilor. Voi trece pe aici deseori la inceput, apoi, din ce in mai rar. In cele din urma praful se va asterne tacut peste acest peisaj. Va ramane doar sentimentul odihnitor de siguranta. Imi voi aminti in fiecare primavara de acest ultim tablou. Si, atunci voi zambi tacuta si recunoscatoare pentru ceea ce am primit.

Acum, plec acasa.

Tacere

Judecam sau ii apreciem pe cei din jurul nostru dupa nivelul si diversitatea cunostintelor acumulate. Si in functie de modalitatea in care-si expun aceste cunostinte, precum si domeniile din care provin.

Avem nevoie sa stim si sa cunoastem. Avem nevoie pentru a reusi sa functionam intr-o societate bombardata de informatii. Avem nevoie pentru a conversa cu usurinta si la nivelul interlocutorului. Avem nevoie pentru a creste performanta profesionala. Avem nevoie pentru a fi apreciati cand furnizam ceea ce cunoastem. Avem nevoie... si pentru fiecare dintre noi informatia satisface anumite nevoi.

Am intrat in situatii in care am tacut, in care cunostintele mele nu se ridicau la nivelul conversatiei sau le stiam deja. Am tacut si am ascultat invatand. Am tacut si am stiut ca sunt judecata sau apreciata pentru aceasta tacere. Am tacut si am privit dincolo de cuvinte. Am dat la o parte perdeaua verbala pentru a descoperi...tacere.

Am intrebat acesta tacere si mi-a raspuns prin tacere. Am simtit vijelia cuvintelor care-si cereau dreptul si am lasat perdeaua sa cada. M-am retras infiorata de propria-mi furtuna si am asteptat... tacere. Descopar cu uimire ca uit atat de multe si-mi amintesc si mai putine. Sunt intr-o realitate in care dorim sa cunoastem din ce in ce mai multe si adesea ma intreb la ce imi folosesc aceste cunostinte. Au fost vremuri cand adunam informatia, o stocam cu multa grija si o foloseam la momentul potrivit. Descoperind tacerea am realizat ca tot ceea ce credeam ca stiu era atat de putin important pentru mine.

Am cunoscut oameni pentru care tacerea reprezinta principala modalitate de comunicare. Aceasta este completata de inteligenta si educatie. Initial, in copilaria mea ii etichetam pentru ca mai tarziu sa descopar secretul tacerii. Am ajuns sa-i apreciez si sa le accept tacerea cand am calmat furtuna din mine. Am realizat ca echilibrul este sustinut de flexibilitate si de capacitatea de a evalua momentul potrivit cand sa taci sau cand sa vorbesti. Un echilibru atat de usor de pierdut si la fel de usor de recapatat. Si contrar a ceea ce a-i crede, nu-i o lupta, ci doar o curgere lina in directia curentului.
Tacere...

Asemanari

Sunt asemeni unui fulg ce-asteapta reintalnirea cu pamantul, iarna
Sunt asemeni primului ghiocel ce rasare timid, primavara
Sunt asemeni brizei de la malul marii, vara
Sunt asemeni unei frunze purtate de vant, toamna
Sunt atat de schimbatoare precum anotimpurile.

Sunt asemeni unei raze de soare care bate in geam, dimineata
Sunt asemeni unei salcii care se indoaie in vant, la amiaza
Sunt asemeni unei pisici care toarce pe soba, seara
Sunt asemeni unui vis care zboara prin camera, noaptea
Sunt atat de statornica precum succesiunea zi-noapte.

Primavara

Ieri, in drum spre casa oboseala si-a aratat coltii si am urcat intr-un taxi. M-am cufundat in scaun si in ganduri. Oamenii si peisajul de dincolo de geam se miscau cu incetinitorul. Gandurile mele erau departe cand glasul soferului m-a surprins cu o intrebare:
"Vine primavara, domnisoara? Ce credeti?"
Zambind la privirea din oglinda retrovizoare am raspuns:
"Sigur ca vine. A venit de fiecare data si apoi vine vara, si apoi toamna si in curand iarna."
Putin surprins de tonul meu sec si obosit de clientii cu toane s-a intors la traseul lui.

Fara sa vrea mi-a indreptat gandurile spre trecerea timpului si spre faptul ca primavara a sosit atat in oras cat si in sufletul meu. Acum cateva luni ma luptam cu vartejurile din sufletul meu si cu furtunile din viata mea. Dintr-o data totul a devenit limpede, totul s-a clarificat, intreaga iarna se topise si singurele ramasite erau amintirile.

Am realizat ca dupa fiecare furtuna vine si soarele, ca dupa fiecare nor se ascunde o raza, ca dupa fiecare suparare vine o bucurie. Amintirile au inceput sa vina fulgerator si am inteles lectiile pe care le-am primit in aceasta furtuna prin care trecusem. Am inteles ca ceea ce cred ca stiu este mai putin important decat ceea ce simt. Am inteles ca sunt cu mult mai puternica decat cred si ca sub naivitatea mea aparenta se ascunde o rationalitate frapanta. Am inteles ca oamenii din viata mea sunt acolo cu un anumit scop si nu neaparat cel pe care l-am identificat la un moment dat. Am inteles ca increderea este un bun de care fiecare are nevoie si depinde de mine cat de intelegatoare sunt in primul rand cu mine si apoi cu ceilalti. Am inteles ca intunericul este la fel de importat precum lumina si ca raul este o prezenta necesara pentru a evidentia binele. Am inteles ca minciuna si adevarul traiesc in mine si doar eu aleg pe care o folosesc.

Mi-am amintit temerile, sovaielile si fricile de a ma lasa purtata de curentul vietii. Am inteles ca singura nevoie este libertatea si ca orice forma de control duce la pierderea ei. Am inteles ca viata este fiecare moment, fie bun sau rau si tot ceea ce vad, aud sau simt reprezinta viata mea, experienta mea.

Mi-am amintit ca ne influentam reciproc fara ca macar sa o stim.
Multumesc celor care m-au influentat si care au adus primavara in viata mea.

Jocul mastilor

Te trezesti uneori in fata unor sentimente covarsitoare. Le vizualizezi atat de clar si daca intinzi mana le poti atinge. Oare sunt realitate sau doar vis? Ceata deasa te cuprinde din toate partile si odata ajuns in interiorul ei nu-ti mai pare atat de periculoasa. Da, arunca-te si traieste-te ceea ce simti. Si daca odata traite aceste sentimente dispar si intrebare de mai sus persista: vis sau realitate?

Intri in joc obosit de atatea jocuri. Ai dori ca macar odata in viata sa renunti la joaca. Iti este teama ca ai ales cel mai nepotrivit moment si cea mai nepotrivita persoana. Astfel pentru scurt, foarte scurt timp arunci mastile si apoi le cauti disperat sperand ca nimeni sa nu fi observat. Nu recunosti nimic si continui jocurile cu regret ca nu-ti permiti sa fii tu insuti.

Increderea si sinceritatea au devenit periculoase intr-o realitate in care minciunile si jocurile sunt la ordinea zilei. Chiar daca ti-ar da un pumn in fata nu le-ai recunoaste. Ai crede ca este un alt joc al vietii. Inchis intre zidurile neincrederii traiesti cu speranta ca undeva, candva cineva va auzi glasul inimii tale.

Unde ai pierdut cheia? Intre atatea jucarii este greu sa descoperi care-i adevaratul drum spre tine. Daca astepti de la altii sa-l descopere vei rataci cararea spre casa.

Am renuntat la jocuri stiind ca insasi viata este o joaca. Am reusit sa gasesc adevarata cheie. Greu de crezut pentru cel care inca se joaca. Sunt doar eu. Si cine sunt eu, vei intreba. Eu stiu cine sunt. Tu stii cine esti?

Durerea

Apare uneori ca o muzica surda in inima mea. Valsez prinsa in bratele-i puternice si o las sa se joace cu mine. O chem si o arunc in vazduh. O iubesc si o urasc. Infasurata in jurul inimii toarce blanda ca o pisica. O mangai usor, ridica ochii stralucitori spre mine si zambesc impacata. Adoarme la loc. Ascult cantecul ei si stiu ca sunt singura capabila sa o fac sa taca. Oare vreau asta?

Se invarte spirala timpului in durerea din mine. Calca peste lacrimi, peste regrete, peste ganduri si ajunge in acel loc ascuns, secret. Se aseaza confortabil si asteapta. Tacerea ma ajuta sa inteleg ca totul trece, ca totul vine, ca singura stabilitate sunt chiar eu. Asezata in fotoliu privesc spectacolul vietii mele. Durerea face parte din mine.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramâi la toate rece.