Oamenii...manunchi de suflete inflorite in copacul vietii. Aparent atat de diferiti unii de altii si, totodata atat de asemanatori in sufletele lor. Oamenii, orice limba ar vorbi, orice culoare ar avea, orice rol ar juca sunt prinsi in acelasi dans al emotiilor.
Valul aparentelor se ridica cand incepi sa-i cunosti. Selectivi in alegerile facute realizeaza mult mai tarziu ca traiesc acelasi vis. Evaluari facute pe moment, comparatii realizate intr-o clipa incercand sa se protejeze. Siguranta este o valoare cumparata scump.
Oamenii...calatori pe oceanul vietii. Valurile ii apropie sau ii indeparteaza unii de altii. Obstacolele ivite reprezinta propria incapacitate de a trece dincolo de limitarile sociale. Orice diferenta perceputa inseamna o incadrare rigida intr-un sablon. Orice asemanare recunoscuta inseamna o marginire a diferentelor deja existente. Inchisi in propriile roluri realizeaza mult mai tarziu ca hora este aceeasi.
Oamenii...cauta. Formeaza sisteme, creeaza tipare in speranta ca undeva in spatele lor, sau poate din combinatiile rezultate isi vor descoperi fiinta. Poate cineva, candva va afla reteta perfecta a omului. Poate cineva, candva va darui oamenilor raspunsul.
Oamenii...alearga. In diferite directii, rasfirati in mii si mii de locuri lupta pentru o viata mai buna. Grabiti in fuga lor cotidiana isi doresc adeseori un moment de respiro. Poate urmatorul o sa fie. Poate cel care a trecut a fost. Asteapta sau regreta linistea.
Oamenii...
Sunt recunoscatoare pentru prezenta ta in viata mea. Sunt recunoscatoare pentru forta pe care am gasit-o in tine. Sunt recunoscatoare pentru zambetul tau. Sunt recunoscatoare pentru ceea ce impartasesti cu mine. Sunt recunoascatoare pentru ca te pot numi prietena mea.
Stiu ca acum treci prin momente dificile si vreau doar sa stii ca sunt alaturi de tine.
Ce este iarba?
Covorul verde al naturii, popasul picaturilor de roua dimineata, pieptanul vantului, patul ploii, padurea micilor vietati, haina pamantului.
Mult mai mult decat putem cuprinde in cuvinte.
Sau pur si simplu...iarba.
Cand am plecat din Romania mi s-a spus ca sunt curajoasa. Las totul in urma si plec spre locuri necunoscute. De unde stiu daca voi reusi sau nu? De unde stiu daca sperantele mele se vor implini sau nu?
Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.
Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.
Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.
Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.
De cate ori le-ai auzit la altii? De cate ori le-ai auzit in mintea ta? De cate ori cuvintele pe care ti le rosteai clar in minte erau minciuni?
Este mai usor sa folosesti minciuna pentru a face fata realitatii prea covarsitoare. Te simti mai bine cand auzi ceea ce doresti sa auzi, desi stii ca sunt minciuni. Raspunsurile la intrebarile nerostite sunt minciuni. Raspunsurile la situatiile stanjenitoare sunt minciuni.
Ai dori sa stai drept si sa privesti in ochi realitatea. Alegi sa te ascunzi in spatele acestor minciuni pentru ca este mai usor sa mergi mai departe. Este mai usor sa accepti aceste minciuni decat sa suporti durerea adevarului. Mintea naste atatea minciuni, atatea cuvinte de care ai nevoie. Sunt scutul tau, sunt realitatea ta, sunt calea ta de adaptare.
Singura care are intr-adevar nevoie de minciuni este mintea, ego-ul. Minciunile sunt instrumentele cu care organizeaza realitatea protejandu-se de o cadere prea brusca. Minciunile sunt armele care o ajuta sa stapaneasca, sa domine, sa conduca. Ele iti spun ce este bine si ce este rau. Ele iti confirma sau infirma ceea ce ai simtit initial. Ele iti spun ca esti bine cand totul se darama in jurul tau. Ele iti spun ca poti trece peste asta chiar cand ai dori sa fii invizibil. Ele iti spun ca nu ti-e dor cand nu reusesti sa localizezi durerea.
Si, cladesti. Caldesti in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare clipa, cladesti ziduri de aparare. Te fortifici si cand vezi ceea ce ai construit ti se face rusine de tine, de gandurile tale. Maschezi totul cu alte minciuni: "Totul a fost o iluzie, doar niste ganduri trecatoare. Tu nu poti sa gandesti asa." Astfel vopsesti zidurile in culori vii si mergi mai departe.
Mintea gasesti scuze, neaga, alege ceea ce crede ca-i mai bine, limiteaza si aseaza totul in tipare. Asemeni unor carti in biblioteca aceste instrumente stau cuminti si asteapta sa fie descoperite. Stii ca exista, stii ce cuprind, stii cum sa le folosesti si cand. Orice nou aranjament transforma perspectiva. Stii ca sunt minciuni, stii ca-ti folosesc doar pentru o anumita perioada, stii cand totul se intoarce impotriva ta si continui sa le utilizezi devenind maestru in aceasta arta a negarii.
Pana cand crezi ca vei rezista astfel? Ce vei face cand zidurile tale se vor prabusi? Cum vei face fata situatiei? Stiu doar ca cel din spatele zidurilor este mai singur si mai speriat decat a fost inainte de a le inalta.
Cum iti dai seama cat de mari sunt zidurile tale? Simplu. Cat de puternic te aperi cand cineva te ataca? Cum gestionezi o situatie care nu-ti place sau o nereusita? Cat din ceea ce simti ascunzi sau exprimi? Cum faci fata noului?
Toti avem ziduri. Toti avem minciunile noastre. Toti avem instrumentele cu care reusim sa trecem peste diferite situatii. Cel mai important este sa cunosti aceste ziduri, sa realizezi cat de inalte sunt si cum sa le folosesti cand ai nevoie de ele.
