Echilibrul

Atenta ma misc pe sarma. Cu grija pasesc fara a-mi pierde echilibrul.

-Respira! se aude o soapta.

Ma opresc. Cum as putea sa respir cand incordarea imi lasa loc doar pentru o singura miscare?

-Respira!!! Glasul se repeta poruncitor de data aceasta.

Nemiscata incep sa trag aer in piept. Racoros la inceput revine grabit inapoi gadilandu-mi caldut narile. Repet miscarea de cateva ori si simt cum incordarea se evapora. Respir!!! Zambet timid razbate la suprafata.Raset puternic fulgera atmosfera. Frica fuge speriata. Amorteala dispare. Picioarele sunt usoare.

Pasesc cu incredere. Sarma se transforma in poteca. Respir...Poteca devine carare. Privesc in jur. Verdele se joaca bucuros printre razele soarelui. Galbenul , rosul si albastrul s-au prins in dans. Maroniul isi arunca umbra din loc in loc. Albul aminteste luminii sa straluceasca mai puternic. Culorile se lasa amestecate in miresmele naturii din jurul meu.
Maresc pasul.

-Unde te grabesti? se aude glasul din nou.Respira!!!
-Dar respir, raspund uimita de vocea mea.
-Te grabesti. Unde anume?
-Nicaieri. Vreau doar sa vad mai multe, sa cunosc cat de mult pot.
-Crezi ca viteza te ajuta?
-Nu stiu. Acum totul este altfel. Echilibrul este natural si am libertatea de a face tot ce-mi doresc.
-Crezi ca graba te ajuta sa faci mai multe?
-Da, sa acopar mai multe intr-un timp mai scurt.
-Si daca pierzi anumite lucruri doar din dorinta de a cuprinde cat mai multe?


Cararea continua tacuta in fata mea. Raspunsul inca il caut.

Ce-am pierdut pana acum? Cate poti afla intr-o singura calatorie? Cat iti permit simturile sa cunosti? Alte intrebari se strang in jurul meu. Le dau la o parte cu un gest hotarat.

Voi lasa inima sa-mi sopteasca ce am de aflat in aceasta calatorie.

Coliviile

Singuratatea pare o colivie cand o traiesti timp indelungat. Te rascoleste prin adancimea tristetii ei. Iti doresti sa scapi, sa fugi. Iti doresti sa evadezi alaturi de altii si realizezi ca ramai singur in propria-ti colivie.

Cazi in colivia singuratatii din cauza fricii: frica de suferinta, de esec, frica de a lasa pe cineva sa te vada asa cum esti. Poate crezi ca nu-i adevarat. Aminteste-ti de cate ori ai intors privirea de la ceilalti. Aminteste-ti de cate ori te-ai speriat si ai inchis usa coliviei. Vei spune ca ceilalti nu te-au invitat sau la randul lor au fugit. I-ai ascultat cu atentie? I-ai urmat? In cele mai multe situatii esti responsabil pentru colivia in care te-ai ascuns.

Relatia pare o colivie cand iubirea s-a ascuns in spatele jocurilor de orgolii. Te zbati sa iesi si nu vezi nici o scapare. Te lovesti de altii in speranta ca ei sa-ti deschida usa. Nimeni nu vede lupta ta. Nici nu le-ar pasa daca ar vedea-o. Au propria lor colivie. Incerci sa-ti gasesti scaparea in diferite preocupari, in cautarea unei noi lumini care sa umbreasca colivia. Crezi ca daca arunci cortina peste ea si aprinzi o lumina artificiala in interior totul va disparea. Crezi ca ceva exterior te va ajuta sa nu-ti zaresti gratiile propriei colivii. Fii onest cu tine insuti. Esti singurul care poate razbate afara. Esti singurul care poate reaprinde lumina naturala si readuce colivia la viata.

Ne zbatem intre cele doua colivii. Invidiem pe ceilalti pentru ceea ce au. Speram ca intr-o zi vom avea si noi ce au ei. Si REUSIM!!! Reusim sa schimbam o colivie pentru alta. Si, apoi... ne dorim una noua...

Cum putem trece printre gratiile intunecate ale fricii care ne inchide in colivie?

Neincredere versus incredere

Cata incredere poti sa acorzi unui om?

Pana unde poti lasa pe cineva sa intre in casa inimii tale?

Cand ai lasat usa larg deschisa si l-ai invitat cum ii dovedesti ca ceea ce vede este real?

Cum poti sa schimbi imaginea pe care altii i-au oferit-o?

Cum poti sa-l faci sa inteleaga ca esti altfel decat restul lumii?

Este oare responsabilitatea ta sa-i arati care este adevarul?
Este corect fata de amandoi sa-l lasi sa descopere singur realitatea ta?
Pana unde merge increderea in necunoscut?
Pana unde opresti neincrederea in acelasi necunoscut?

Intodeauna ne este teama de necunoscut. Intotdeauna punem sub semnul intrebarii strainii care ne intra pe neasteptat in viata. Intotdeauna frica striga mai puternic decat iubirea. Intotdeauna ne ascundem speriati in spatele mastilor si judecam prin prisma experientelor trecute.
Acordam incredere dupa o vreme,dar ramanem in garda mereu. Nu stim niciodata cand acei strainii deveniti prieteni intre timp ne pot trada, rani.

Oare ne tradeaza pe noi sau se tradeaza pe ei?
Oare daca am lasa orgoliul deoparte vom descoperi o noua dimensiune?
Oare cum ar fi daca ne-am gandi la ranile trecutului ca la cele mai pretioase cadouri?

Sunt multe aspecte de luat in seama cand cunosti pe cineva nou. Sunt multe lucruri care vin sa umbreasca o noua relatie. Singurul lucru pe care-l pastrez in sufletul meu este ca acel om are aceleasi cicatrici ca si mine. Felul in care ne oglindim unii in altii este ceea ce transforma neincrederea in incredere.

Balance

I've retreated in my secret garden

The mirrors are sliding in front of my eyes

The memories are still standing

My heart is empty

My heart is full

I've run late to meet my life

I've waited for things to happen

I've chased the future

I've planned the happening

Balance...

A venit Toamna

"Capcana responsabilitatii"

Viata inseamna alegeri. Alegi la fiecare pas pe care-l faci. Alegi ce gandesti, alegi ce vorbesti, alegi cum actionezi. Ai impresia de cele mai multe ori ca altcineva hotaraste pentru tine sau ca circumstantele conduc in locul tau, cand de fapt esti singurul care decizi asupra propriei tale vieti. Si la fel de bine esti singurul care decizi sa-ti cauti scuze cand alegerile tale s-au dovedit a fi mai putin inspirate.

De cate ori te-ai gandit ca vina o poarta altcineva? De cate ori ai acuzat conditiile in care traiesti, oamenii din jurul tau, familia in care te-ai nascut, tara sau societatea cu regulile ei? De cate ori seful, partenerul de viata sau prietenii au fost vinovati pentru nereusitele tale? Toate situatiile au fost alegerile tale. Ai ales sa asculti ceea ce-ti spun altii, ai ales sa ramai intr-o situatie, ai ales sa actionezi intr-un anumit fel. Fiecare decizie a avut un rezultat, uneori mai putin dorit si in acest caz alegi sa cauti vinovati. Sa-ti spun un secret: este o capcana.

"Capcana responsabilitatii" este un mecanism de aparare invatat. L-am preluat si adaptat de la cei din jurul nostru inca de mici copii. Motivul: frica. Frica de pedeapsa, frica de judecata, frica de umilire, frica de esec. Orgoliul suporta cu greutate "esecul", asa cum "succesul" creste stima de sine. Astfel ca ajungem sa ne definim ca fiind suma de "succese" si "esecuri" pe care le-am acumulat in timp. Daca pentru "succese" este atat de minunat sa fim singurii resposabilli, pentru "esecuri" este mai usor sa impartim responsabilitatea.

Am numit acest sistem de aparare ca fiind o capcana pentru ca fiecare "esec" la care imparti responsabilitatea iti submineaza increderea in tine. Astfel, visele tale se micsoreaza pentru ca incepi sa crezi ca nu esti capabil sa le implinesti. Crezi ca intotdeauna vor exista circumstante si oameni care te vor impiedica sa ajungi acolo unde-ti doresti. Si pentru fiecare rezultat nedorit vei gasi alti responsabili.

Cum scapi de acesta capcana? In primul rand priveste fiecare rezultat al actiunilor tale ca pe un pas care te apropie de ceea ce-ti doresti. Daca esti multumit mergi mai departe, daca nu esti multumit invata ceea ce ai de invatat de acolo, schimba actiunea initiala, incearca ceva nou si vei avea un alt rezultat. Priveste atat "succesul" cat si "esecul" ca pe niste lectii de viata.

In al doilea rand aminteste-ti ca decizia a fost a ta, tu ai ales la un moment dat si rezultatul este urmarea acestui fapt. Asumati intreaga responsabilitate in ambele cazuri. Stiu ca este dificil sa te gandesti ca singurul responsabil de ceea ce se intampla in viata ta esti doar tu. Uneori intalnim situatii in care credem ca nu avem nici o iesire. Important este ca am facut ce stiam mai bine in acel moment, ca am luat o hotarare bazandu-ne pe ceea ce cunosteam atunci.

Vei spune ca este usor de vorbim si greu de realizat. Iti dau dreptate pentru ca am fost prinsa in "capcana responsabilitatii". Am gasit scuze, vinovati pana cand am realizat ca exista un singur responsabil pentru ceea ce se intampla in viata mea si acela eram eu. A fost dificil la inceput sa-mi asum responsabilitatea, a fost si mai greu sa realizez ca drumul de pana acum m-a adus unde sunt si sa fiu ceea ce sunt. Mi-am analizat viata, "succesele" si "esecurile", m-am descoperit pe mine si am reinceput sa visez mare. Acum stiu ca sunt 100% responsabila de viata mea.

Va urma...

Tomorrow versus Today

"Tomorrow is the first day of the rest of your life."

Initial am vazut in aceasta fraza multa profunzime. In timp si-a pierdut intelepciunea pentru ca restul vietii mele incepe ACUM nu maine. De ce sa astept pana maine ca sa incep sa traiesc?

Acum catva timp un taximetrist mi-a oferit o lectie importanta despre azi si maine. Fara a refuza clientii fumatori a pus un anunt care suna astfel: " Maine puteti fuma."

Intotdeauna exista un maine in care sa incepi. Intotdeauna va exista un maine in spatele caruia sa-ti arunci scuzele ca nu ai reusit. De cate ori ai amanat o actiune pe maine? De cate ori ti-ai pus speranta in maine? Ai impachetat prezentul, momentul de ACUM si ai deschis mainele, viitorul crezand in mai bine. Si daca maine dispare? Si daca sansa pe care crezi ca ti-o ofera viitorul se spulbera? Ce-ti ramane? Asa ca am modificat fraza.

"Today is the first day of the rest of your life."

YOU CAN BE GREAT

Dream Big

Ne-am nascut din vise pentru a visa "MARE".

Pe parcurs am fost invatati sa ne limitam visele. Ni s-a spus mereu sa fim cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri, sa fim realisti. Am crescut crezand ca ceea ce visam sunt doar vise si posibilitatea de a le indeplini este departe de noi. Am ajuns sa credem ca trebuie sa fim la fel ca ceilalti pentru a fi acceptati si iubiti. Ne-am limitat actiunile, atitudinea, visele si sperantele. Asteptam aprobarea si confirmarea celorlalti.

Vine un moment in viata fiecaruia in care drumul se intersecteaza cu cineva sau ceva care ne trezeste. Poate fi o carte, un film, o persoana, o intamplare, un gand. Si aflam ca...

Visele nostre pot deveni realitate.

Uneori ne place sa credem ca totul este o pacaleala. Uneori cautam si gasim cele mai plauzibile scuze pentru a ramane unde suntem. Alteori ne lovim de obstacole si ne miscoram visele. Alteori credem mai mult in altii decat in noi. De cele mai multe ori frica apasa pe frana.

Exista oameni care stiu ca au nevoie sa viseze mare, sa creada in visele lor si sa actioneze invatand din fiecare obstacol, din fiecare greseala, descoperind pas cu pas drumul spre visul. I-ai intalnit de multe ori, i-ai vazut traindu-si visul, le-ai simtit bucuria de a trai si ai fost inspirat de vietile lor. Aminteste-ti visul si traieste-l.

You can DREAM BIG!

Va urma...

Cedar Point

O zi "linistita" la Cedar Point.

Scheletul metalic al fricii.

Uneori sa te dai peste cap este un exercitiu bun,... doar pentru scurt timp.

Snoopy.

Distractia continua in marele parc Cedar Point.

Down Town

O mica excursie pana la Detroit mi-a aratat ca diferentele locuiesc in acelasi spatiu si timp. Uratul si frumosul, bogatul si saracul, fericitul si nefericitul convietuiesc pe aceeasi strada, in acelasi oras.

La picioarele opulentelor cladiri respirau greoi, adusi de spate, incarcati de ganduri, oamenii. Asteptau... Unii autobuzul, altii sa traverseze si marea majoritate... o minune. Tristetea si frica se strecurau printre umbrele aruncate pe asfalt. Soarele sclipea in geamurile lustruite dand impresia de veselie.

Pozele sunt doar o mica reprezentare a ceea ce am vazut si simtit.

Say what you need to say

Take all of your wasted honor.
Every little past frustration.
Take all of your so called problems,
Better put 'em in quotations.

Say what you need to say

Walkin' like a one man army,
Fightin' with the shadows in your head.
Livin' up the same old moment
Knowin' you'd be better off instead

If you could only...Say what you need to say

Have no fear for givin' in.
Have no fear for giving over.

You better know that in the end
It's better to say too much, than never to say what you need to say again.

Even if your hands are shaking,
And your faith is broken.
Even as the eyes are closin',
Do it with a heart wide open.



Say what you need to say

Say what you need to, Say what you need to...

Say what you need to say.

Viteza

Raman doar fotografiile

Am omis cu siguranta sa-ti zic ca urasca despartirile. Le urasc in special pe cele care par fara intoarcere, fara speranta de revedere. Momentele cand spui adio, imbratisarile si lacrimile care stau sa-ti cada pe obraji sunt dureroase. Incerci cu disperare sa te agati de fiecare clipa, realizand intr-un final ca uitarea este nemiloasa. Cate despartiri iti amintesti si cat de detaliat?

Nu stiu daca ti-am spus vreodata ca urasc fotografiile? Sentimentul este ridicol si infantil. Cumva, ceva ma indeamna sa le privesc. Odata si, inca odata, de nenumarate ori, pana imi dau seama ca sunt doar imagini moarte aruncate de timp. Zambete, priviri, gesturi adunate parca, sa-mi rada in fata pentru ca ele stapanesc eternitatea.

Despartirile si fotografiile. Incercam sa le pastram pe unele cu ajutorul celorlalte. Iluzii. Ce pot spune acele masti trunchiate despre cine este in spatele lor? Cat din acele imagini reprezinta adevarul si cat minciuna?

Pastram cu sfintenie imagini apuse. Amintiri, oameni, momente. Le clasificam, le impachetam cat mai frumos posibil si le aruncam intr-un sertar pe care-l deschidem rar, in timp, din ce in ce mai rar. La ocazii speciale prezentam trofeul trecutului. Praful cade greu in spatele mintilor noastre ingreunate de atatea amintiri.

Ce facem cand despartirile pline de sperante se transforma in adio? Raman doar fotografiile. Durerea imaginii lor este sfasietoare. Ceea ce pana atunci parea cliseu devine realitate. Sa pretuiesti si sa fii recunoscator pentru persoanele din viata ta sta scris cu litere de lumina pe pagina neagra a despartirilor fara ramas bun. O lectie pe care o rumegi greu si incerci cu disperare sa o inghiti. Pentru unii dintre noi este prea tarziu. Pentru altii poate insemna un nou inceput. Pentru cei plecati raman doar fotografiile.

Rezolvare

Multumesc celor care au transmis mai departe mesajul meu si celor care s-au gandit la cele 4 sufletele a caror soarta s-a decis astazi de dimineata. Sunt bine, au un nou stapan si o noua familie.

The Last Lecture

Povestiti-mi despre voi

M-am ascuns. M-am furisat tacuta departe de lume. Am fugit de privirile intrebatoare. Lumea doreste amanunte, detalii. Oamenii isi satisfac curiozitatea ascultand povesti. Prietenii asculta tacerea si simt povestea. M-am ascuns.

Oamenii se plictisesc repede de poveste. Odata aflat misterul pleaca mai departe in cautarea unei noi aventuri. Banalitatea coboara abrupt. Prietenii asculta aceeasi poveste de 100 de ori, de 1000 de ori, de cate ori doresti sa o spui. Stau langa tine pentru simplu motiv ca ai nevoie sa o spui si adeseori se regasesc in ea pentru ca faci parte din viata lor.

Oamenii judeca lacrima si zambetul in aceeasi masura. Interpretari, sabloane, pareri, concluzii bazate pe experienta proprie. Prietenii patrund dincolo de masti. Ei stiu ca in spatele unui zambet se poate ascunde durere, sau ca o lacrima acopera o bucurie. Dorinta lor de a fi prezenti acolo, pentru tine se intrepatrunde cu permisiunea ta de a-i lasa sa vada.

M-am ascuns. Masca dupa masca, zid dupa zid am ridicat in jurul meu incercand sa uit. Sunt intrebata ce fac. Incetati cu aceste intrebari care-mi amintesc ca ma prefac ca-mi este bine. Un joc absurd al amintirilor cu rare momente de uitare. Lasati-ma sa uit ca este doar o sceneta dintr-o piesa. Povestiti-mi despre voi.

Ploua in gradina

Cenusa isi desfasoara aripile peste petalele colorate ale norilor. Albul se amesteca cu negrul, iar gri-ul inlocuieste lumina. Intunericul aduce greutate si lacrimi. Ploua... Ploua in gradina. Picaturi mari, grele si cenusii ataca cu rautate pamantul infricosat. Florile isi ascund petalele sub frunze. Ropotul asurzitor zguduie intregul peisaj. Soarele a fugit, a luat luna si s-a ascuns. De ce s-ar intoarce?

Se strecoara in sufletul meu asemeni unei umbre. Simt cum se agata cu ghearele de gandurile mele nelasandu-ma sa respir. De ce as respira? Simt cum se tese in fiecare incercare de zambet. Amestecata cu regrete apasa cu greutate pulsul vietii care se zbate in fiecare clipa.

Vinovatia nascuta din fericirea trecutului este o haina grea de purtat. Poate mai grea si mai dureroasa decat durerea insasi. Regretele alegerilor sunt tardive. Viata imi spune ca totul este treacator. Inima imi sopteste ca totul este un vis. Ratiunea se ataseaza cu putere de gandurile care striga durerea.

Continua sa ploua. Pamantul biciuit de lacrimile ploii incearca sa-si incarce puterile. Oboseala adauga o noua provocare. Intunericul este straveziu. Transparenta lui coboara ca o mantie metalica peste umerii mei. Lasa-ma sa respir! Aerul se transforma in strigat. Gradina incremeneste. Picaturile raman suspendate in aer. O umbra pluteste printre ele. Aripile-i se zbat in treacat si loviturile tulbura tacerea.

Ploua in gradina.

Making Memories of Us

Pustiul

Adunate pe un raft stau pozele cu tine. Privesti tacut. Ai plecat fara sa-ti iei ramas bun. Ai plecat prea devreme. Visul tau s-a incheiat. Am inteles motivele plecarii tale. M-am impacat cu alegerea ta. O sa-mi fie greu sa nu te caut. Am atatea sa-ti spun, atatea sa-ti povestesc asa cum faceam mereu.

Undeva, candva ne vom revedea. Mereu ai spus ca ne leaga mult mai multe decat credem. Ce ne-a adus impreuna? Ce ne-a tinut alaturi atata vreme? Intrebari a caror raspuns il voi gasi doar alaturi de tine, atunci cand ne vom revedea.

Intr-o camera pustie plange suflet de mama. Sfasiata de durere incearca sa inteleaga cursul nefiresc al vietii. Are atatea intrebari la care nu gaseste raspunsuri. Cauta, cerceteaza, asculta... Singuratatea o inconjoara.

Pustiul pe care l-ai lasat in urma ta este infricosator. Pustiul care a venit odata cu plecarea ta este rece. Pustiul...tipa.