TRAIESTE CLIPA!

Acum cateva zile un colaborator a vazut la mine pe birou cartea "Cuvinte care schimba minti".
"Care sunt cuvintele care schimba minti, domnisoara?"
"Sunt multe. Este o carte interesanta."
"Traieste clipa este printre ele?"
"Nu. In carte este vorba despre motivatie."
"Cuvintele acestea au distrus viata copiilor mei pentru ca si-au trait clipa si nu s-au tinut de scoala."
Simteam in vocea lui supararea parintelui nemultumit de copii. N-am stiut ce sa-i raspund.
Mai tarziu am realizat ca exista o intreaga discutie pe aceasta tema. A devenit o moda. Cei mai multi au luat aceasta sintagma asa cum suna si traiesc prezentul ca si cum viitorul nu conteaza. Ei cred ca asta reprezinta trairea clipei. Sa nu-ti pese de trecut si nici de viitor. Este alegerea lor.
Cand am auzit-o prima oara am fost tentata sa urmez aceasta cale. Apoi m-am oprit o clipa si am aprofundat. Substraturile sunt mult mai adanci decat pare la prima vedere. Oricat te-ai lupta trecutul nu ai cum sa-l uiti. El este cu tine mereu si intra in componenta prezentului. Cat de important este pentru tine si cat de atasat esti de el asta-i alta poveste. Sa nu-ti pese de viitor este o prostie. Tot ce faci aici si acum construieste viitorul tau si de asemenea trecutul. Asa cum iti traiesti clipa asa o sa fie intreaga ta viata.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cel mai trist este sa regreti continuu trecutul, sa traiesti in umbra acestui timp, sa neglijezi prezentul si sa finalizezi fara un viitor frumos.
Abuzand de "Carpe diem" nu poti trai fericit nici acum, nici in anii ce vor urma, pentru ca timpul viitor va fi suma trailor din prezent, devenite atunci trecut.

adelaida spunea...

O interpretare ad literam aduce rezultate dezamagitoare si un prezent fara viitor.