Increderea

Increderea pe care o acord celorlalti reprezinta pentru mine un test de rabdare si de autocunoastere. Cata incredere poti sa ai in cel de langa tine? Cat de mult lasi sa afle despre tine si despre viata ta? Si ce faci daca aceasta incredere iti este inselata?
Spunem ca avem incredere in celalalt si exista momente cand suspiciunea intervine in viata noastra si primim semnale ca asteptarile noastre ne-au fost inselate. Oare exista increderea totala? Daca uneori supraveghezi discret si verifici pe celalalt aceasta este o dovada de mai putina incredere sau de iubire? Unde este granita intre incredere si indiferenta?
Exista o vorba care spune ca oameni actioneaza asa cum te astepti tu sa o faca. Realitatea si experienta mi-au demonstrat ca increderea acordata se castiga in timp si prin consecventa. La fel de bine ceea ce ai castigat intr-un timp indelungat poti sa pierzi definitiv intr-o clipa. La fel de mult depinde si contextul in care acorzi aceasta incredere. Am intalnit oameni care in mediul profesional folosesc increderea in ceilalti ca un instrument de motivare. Este adevarat ca acestia sunt putini si rari pentru ca frica domina in cele mai multe cazuri. Frica de a pierde locul de munca, frica de tradare, frica de a pierde controlul. In mediul personal am intalnit astfel de persoane si mai rar. Cu cat ne apropiem mai mult de intimitate cu atat increderea este acordata cu mai mare precautie. Aici teama este mai mare si invers proportionala cu gradul de incredere acordat. Timpul petrecut impreuna si intamplari care intervin in viata fiecaruia determina cresterea sau scaderea increderii in celalalt.
M-am intrebat adeseori ce faci cand asteptarile sunt inselate de nenumarate ori, acorzi in continuare incredere sau devii mai precaut?

MULTUMESC PRIETENI DRAGI!

In ultima perioada am vorbit foarte mult despre mine, despre viata mea. Astazi vreau sa-ti amintesc de acei oameni care stau alaturi de mine si de tine in momentele grele ale vietii. O vorba spune ca iti recunosti prietenii in clipele dificile. Am avut parte in viata mea de astfel de oameni pretiosi care mi-au acordat suportul neconditionat, fie printr-o vorba, fie doar prin simpla prezenta, fie prin diferite gesturi.
Cuvantul Multumesc este prea limitat pentru ceea ce simt cand imi amintesc de prietenii mei dragi. Mi-as dori mult sa-i pot numi aici si singurul lucru care ma impiedica este faptul ca nu le-am cerut permisiunea.
MULTUMESC pentru faptul ca sunteti alaturi de mine, pentru ca ma ascultati, pentru ca stiu ca ma pot sprijini pe voi,pentru ca m-ati primit in viata voastra si m-ati acceptat asa cum sunt si cu bune si cu rele. MULTUMESC pentru tot ce mi-ati oferit si pentru ca prezenta voastra imi implineste existenta si imi confera in momentele dificile stabilitate si speranta.
MULTUMESC PRIETENI DRAGI!