Echilibrul


Atenta ma misc pe sarma. Cu grija pasesc fara a-mi pierde echilibrul.

-Respira! se aude o soapta.


Ma opresc. Cum as putea sa respir cand incordarea imi lasa loc doar pentru o singura miscare?

-Respira!!! Glasul se repeta poruncitor de data aceasta.


Nemiscata incep sa trag aer in piept. Racoros la inceput revine grabit inapoi gadilandu-mi caldut narile. Repet miscarea de cateva ori si simt cum incordarea se evapora. Respir!!! Zambet timid razbate la suprafata.Raset puternic fulgera atmosfera. Frica fuge speriata. Amorteala dispare. Picioarele sunt usoare.


Pasesc cu incredere. Sarma se transforma in poteca. Respir...Poteca devine carare. Privesc in jur. Verdele se joaca bucuros printre razele soarelui. Galbenul , rosul si albastrul s-au prins in dans. Maroniul isi arunca umbra din loc in loc. Albul aminteste luminii sa straluceasca mai puternic. Culorile se lasa amestecate in miresmele naturii din jurul meu.
Maresc pasul.


-Unde te grabesti? se aude glasul din nou.Respira!!!
-Dar respir, raspund uimita de vocea mea.
-Te grabesti. Unde anume?
-Nicaieri. Vreau doar sa vad mai multe, sa cunosc cat de mult pot.
-Crezi ca viteza te ajuta?
-Nu stiu. Acum totul este altfel. Echilibrul este natural si am libertatea de a face tot ce-mi doresc.
-Crezi ca graba te ajuta sa faci mai multe?
-Da, sa acopar mai multe intr-un timp mai scurt.
-Si daca pierzi anumite lucruri doar din dorinta de a cuprinde cat mai multe?


Cararea continua tacuta in fata mea. Raspunsul inca il caut.


Ce-am pierdut pana acum? Cate poti afla intr-o singura calatorie? Cat iti permit simturile sa cunosti? Alte intrebari se strang in jurul meu. Le dau la o parte cu un gest hotarat.


Voi lasa inima sa-mi sopteasca ce am de aflat in aceasta calatorie.

Coliviile


Singuratatea pare o colivie cand o traiesti timp indelungat. Te rascoleste prin adancimea tristetii ei. Iti doresti sa scapi, sa fugi. Iti doresti sa evadezi alaturi de altii si realizezi ca ramai singur in propria-ti colivie.


Cazi in colivia singuratatii din cauza fricii: frica de suferinta, de esec, frica de a lasa pe cineva sa te vada asa cum esti. Poate crezi ca nu-i adevarat. Aminteste-ti de cate ori ai intors privirea de la ceilalti. Aminteste-ti de cate ori te-ai speriat si ai inchis usa coliviei. Vei spune ca ceilalti nu te-au invitat sau la randul lor au fugit. I-ai ascultat cu atentie? I-ai urmat? In cele mai multe situatii esti responsabil pentru colivia in care te-ai ascuns.


Relatia pare o colivie cand iubirea s-a ascuns in spatele jocurilor de orgolii. Te zbati sa iesi si nu vezi nici o scapare. Te lovesti de altii in speranta ca ei sa-ti deschida usa. Nimeni nu vede lupta ta. Nici nu le-ar pasa daca ar vedea-o. Au propria lor colivie. Incerci sa-ti gasesti scaparea in diferite preocupari, in cautarea unei noi lumini care sa umbreasca colivia. Crezi ca daca arunci cortina peste ea si aprinzi o lumina artificiala in interior totul va disparea. Crezi ca ceva exterior te va ajuta sa nu-ti zaresti gratiile propriei colivii. Fii onest cu tine insuti. Esti singurul care poate razbate afara. Esti singurul care poate reaprinde lumina naturala si readuce colivia la viata.


Ne zbatem intre cele doua colivii. Invidiem pe ceilalti pentru ceea ce au. Speram ca intr-o zi vom avea si noi ce au ei. Si REUSIM!!! Reusim sa schimbam o colivie pentru alta. Si, apoi... ne dorim una noua...


Cum putem trece printre gratiile intunecate ale fricii care ne inchide in colivie?

Neincredere versus incredere


Cata incredere poti sa acorzi unui om?
Pana unde poti lasa pe cineva sa intre in casa inimii tale?
Cand ai lasat usa larg deschisa si l-ai invitat cum ii dovedesti ca ceea ce vede este real?
Cum poti sa schimbi imaginea pe care altii i-au oferit-o?
Cum poti sa-l faci sa inteleaga ca esti altfel decat restul lumii?


Este oare responsabilitatea ta sa-i arati care este adevarul?
Este corect fata de amandoi sa-l lasi sa descopere singur realitatea ta?
Pana unde merge increderea in necunoscut?
Pana unde opresti neincrederea in acelasi necunoscut?


Intodeauna ne este teama de necunoscut. Intotdeauna punem sub semnul intrebarii strainii care ne intra pe neasteptat in viata. Intotdeauna frica striga mai puternic decat iubirea. Intotdeauna ne ascundem speriati in spatele mastilor si judecam prin prisma experientelor trecute.
Acordam incredere dupa o vreme,dar ramanem in garda mereu. Nu stim niciodata cand acei strainii deveniti prieteni intre timp ne pot trada, rani.


Oare ne tradeaza pe noi sau se tradeaza pe ei?
Oare daca am lasa orgoliul deoparte vom descoperi o noua dimensiune?
Oare cum ar fi daca ne-am gandi la ranile trecutului ca la cele mai pretioase cadouri?


Sunt multe aspecte de luat in seama cand cunosti pe cineva nou. Sunt multe lucruri care vin sa umbreasca o noua relatie. Singurul lucru pe care-l pastrez in sufletul meu este ca acel om are aceleasi cicatrici ca si mine. Felul in care ne oglindim unii in altii este ceea ce transforma neincrederea in incredere.