Minciuna si sinceritate

De ce mintim? De la ce varsta incepem sa mintim? Ce mecanisme sunt in spatele minciuni?
Aceste intrebari revin in mintea mea cu putere atunci cand in jurul meu si in mine apar semne de minciuna. Urasc minciuna!!! Judec oamenii care mint si pe mine cand recurg la acest mecanism de aparare.
De ce apelez la minciuna? In spatele ei stau diferite temeri a caror unic scop este sa ne limiteze, sa ne arunce intr-o lume a fricii. Am experimentat minciuna si la o analiza profunda asupra motivelor pentru care am mintit am descoperit ca-mi era frica de respingere. Ceea ce ascundeam era diferit de tiparele cu care eram obisnuita. Doream sa fiu acceptata si de aceea am ascuns anumite aspecte. M-am judecat aspru pentru ceea ce facusem si mult mai tarziu am inteles ca nevoia mea de sinceritate se naste din fuga de minciuna. Uneori echilibrul isi cere drepturile si intervin diferite situatii in care am de ales. De mine depinde pe ce drum merg, al sinceritatii sau al minciunii.
Copil fiind, am mintit adeseori ca sa nu fiu pedepsita. Frica de pedeapsa si-a pus amprenta asupra adultului de mai tarziu care s-a luptat in permanenta cu minciunile care zaceau latente in el. Am ingropat sub un morman de convingeri aceasta nevoie de a minti, de a ascunde anumite aspecte ale vietii mele. Astazi am ajuns sa realizez ca frica este cea care imi sopteste in ce directie sa o iau. Fie ca este minciuna sau sinceritate, frica tine un echilibru fragil intre cele doua. Mint de frica, sunt sincera tot de frica. Ce este bine? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi o generalizare limitativa pentru ca fiecare situatie este atat de unica si suntem singurii care putem sa alegem ce este bine sau rau.
La ce varsta incepem sa mintim? Despre mine nu-mi amintesc cand anume am inceput sa folosesc acest sistem de aparare. Am descoperit frica din spatele minciunii la doi copii, frati. Temeri diferite: de respingere si de pedeapsa duc la acelasi rezultat: minciuna. Daca unul dintre ei alege sa minta pentru a nu fi respins de persoanele iubite, celalalt minte pentru a nu fi pedepsit tot de aceleasi persoane.
Minciuna si sinceritatea fac parte din viata noastra si experienta generata de aceste sisteme de aparare ne determina sa alegem drumul pe care stam. Ceea ce este nevoie sa stim este ca la noi este capacitatea de a schimba imaginea pe care o avem despre noi. Fie ca minti sau esti sincer cu ceilalti de tine cel mai importat este cum te privesti.

5 comentarii:

BĂNĂŢEANU spunea...

minciuna are picioare scurte. Dar depinde de situatie, cateodata e mai bine sa nu spui adevarul

Anonim spunea...

Obisnuiam sa mint pentru a-mi infrumuseta viata, a o face mai palpitanta, in sensul ca povesteam intamplari ireala, uneori exagerate. Poate frica de a nu fi recunoscut sau bagat in seama, nu stiu ce m-a determinat sa fac asta.

Cateodata e mai bine sa nu spui adevarul, dar nu e bine sa minti.

adelaida spunea...

Uneori este bine sa experimentezi si minciuna. Doar uneori!!!

Anonim spunea...

Consider ca mai bine sa spui o minciuna "protectoare/linistitoare" care ascunde un adevar dureros .. in anumite momente .

Anonim spunea...

prietena-mea mereu ma minte, si nu numai pe mine, si pe restul familiei... deja am inceput sa cred ca sufera de vreo boala... orice se intampla, oricat de mica ar fi fapta pe care n-ar vrea s-o recunoasca, chiar si fara motiv, minte... is impreuna cu ea de 2 ani si jumatate acush... si m-am saturat de minciunile ei... deja ma gandesc sa imi caut "drum" in alta parte...