Raman doar fotografiile
Am omis cu siguranta sa-ti zic ca urasca despartirile. Le urasc in special pe cele care par fara intoarcere, fara speranta de revedere. Momentele cand spui adio, imbratisarile si lacrimile care stau sa-ti cada pe obraji sunt dureroase. Incerci cu disperare sa te agati de fiecare clipa, realizand intr-un final ca uitarea este nemiloasa. Cate despartiri iti amintesti si cat de detaliat?
Nu stiu daca ti-am spus vreodata ca urasc fotografiile? Sentimentul este ridicol si infantil. Cumva, ceva ma indeamna sa le privesc. Odata si, inca odata, de nenumarate ori, pana imi dau seama ca sunt doar imagini moarte aruncate de timp. Zambete, priviri, gesturi adunate parca, sa-mi rada in fata pentru ca ele stapanesc eternitatea.
Despartirile si fotografiile. Incercam sa le pastram pe unele cu ajutorul celorlalte. Iluzii. Ce pot spune acele masti trunchiate despre cine este in spatele lor? Cat din acele imagini reprezinta adevarul si cat minciuna?
Pastram cu sfintenie imagini apuse. Amintiri, oameni, momente. Le clasificam, le impachetam cat mai frumos posibil si le aruncam intr-un sertar pe care-l deschidem rar, in timp, din ce in ce mai rar. La ocazii speciale prezentam trofeul trecutului. Praful cade greu in spatele mintilor noastre ingreunate de atatea amintiri.
Ce facem cand despartirile pline de sperante se transforma in adio? Raman doar fotografiile. Durerea imaginii lor este sfasietoare. Ceea ce pana atunci parea cliseu devine realitate. Sa pretuiesti si sa fii recunoscator pentru persoanele din viata ta sta scris cu litere de lumina pe pagina neagra a despartirilor fara ramas bun. O lectie pe care o rumegi greu si incerci cu disperare sa o inghiti. Pentru unii dintre noi este prea tarziu. Pentru altii poate insemna un nou inceput. Pentru cei plecati raman doar fotografiile.
2 comentarii:
Uneori, nu raman nici macar fotografiile. Uneori , raman doar regretele de a nu fi pretuit momentele frumoase petrecute impreuna cu acea persoana.
Insa , de cele mai multe ori, ramane o durere - asa cum ai spus si tu- sfasietoare care nu-ti da pace si care , in ciuda noului inceput, te sacaie si iti aduce aminte.( mie, mi-a facut sufletul ferfenita !!!)
e frumos ca vorbiti despre despartirile care nu lasa cale de intoarcere.Insa si ele fac parte din viata,si ne ajuta sa pretuim mai mult viata!
Nu credeti?
Si apoi , oare acolo sus nu avem toti acelasi punct de legatura ,nu provenim noi din acelasi Izvor de Viata,care e unic pentru noi toti. Nu este oare Cel Etern sursa a tot ce e viu? Prin ceea ce este acolo sus,noi toti suntem uniti si de nedespartit! Suntem uniti si de nedespartit prin El si Vointa Sa...Si uneori reintalnirile se petrec cand ne asteptam mai putin...Chiar daca va dura ani multi sau chiar daca va dura mule secole pentru aceasta..Oare nu exista si in lumea de dincolo natura si suflete umane care poarta un corp asemanator cu cel de pe pamant?Tineti cont de faptul ca cu cat ne apropiem mai mult de Creator cu atat viata devine mai fireasca,mai naturala.Iar cei buni de pe pamant se duc mai aproape de Creator,atunci cand parasesc corpul lor de pe pamant.Credeti ca nu se petrec reintalniri si in lumea cealalta?Si de asemenea si pe pamant,chiar daca dupa un timp indelungat,gratie faptului ca nici un om nu traieste numai o
singura data pe pamant.Eu cred ca prieteniile adevarate sunt vesnice!Cu conditia sa fie adevarate...Si deci noi insine sa fim adevarati in modul nostru de a fi !
Trimiteți un comentariu