Poarta spre mine

Astazi mi-am dorit foarte mult sa scriu asa cum nu am facut demult. Despre ce? Despre mine si viata mea din ultima vreme? Despre faptul ca simt cum imi fuge pamantul de sub picioare sau ca tot ceea ce am invatat in ultimii ani acum imi foloseste?
S-a instalat in viata mea un vartej care ma poarta dincolo de limitele suportabilitatii. Adaptarea este un cuvant la ordinea zilei pentru mine. Adaptarea la schimbarile din interiorul meu. Adaptarea la ceea ce se intampla in realitatea mea. I-am spus unui prieten acum cateva luni ca sunt ca o frunza care pluteste in bataia vantului. Cand voi ateriza si unde este greu de precizat. Deocamdata sunt implicata in aceasta furtuna produsa de propriile mele alegeri, de propriile mele cautari.
Am invatat in aceasta perioada foarte multe lucruri noi despre mine. Am invatat ca increderea de sine este foarte importanta. Am invatat ce inseamna responsabilitatea propriei vieti. Am invatat ca poti sa fii tu insuti si atunci cand totul pare impotriva ta si, mai ales in acele clipe este nevoie de puterea de a fi tu. Am invatat ca implicarea si detasarea pot deveni prietene daca stii sa pastrezi un echilibru. Am invatat ca dincolo de toate normele si regulile societatii exista doar viata ta pe care o traiesti asa cum crezi ca este cel mai bine pastrand in acelasi timp ecologia alegerilor tale. Am invatat ca renuntarea este de fapt doar alegerea unei noi directii si vinovatia renuntarii exista doar daca ai ales impotriva vointei tale. Am invatat ca imi pot pastra independenta prin comunicare si intelegere.
Atat de multe lucruri pe care credeam ca le cunosc au venit in drumul pentru a-mi deschide o noua poarta spre mine. Credeam ca ma cunosc indeajuns de bine si ca surprizele vor fi mai putin surprinzatoare. Mi-am demonstrat ca propria transformare depaseste uneori propria putere de intelegere.