Candva...
Stiai ca ceea ce spunem acum nu tinem minte? Anii si uitarea ne acopera, iar visele, gandurile si emotiile noastre vor trai intr-o alta lume. Scriu aceste randuri pentru uitarea din noi. Scriu aceste randuri pentru timpul care vine.
Peste ani cand timpul isi va intinde aripa peste mine voi citi aceste randuri cu alti ochi. Voi rasfoi aceste pagini ca pe un simplu roman al unei vieti apuse. Cine sunt personajele? Cine a trait tot ce citesc acum? Intrebari care vor exista in mintea mea atunci. Nu voi crede cuvantul acelora care-mi vor spune cine am fost. Dovezi! Aduceti-mi dovezi, voi spune. Ce dovezi mai importante sunt aceste randuri scrise de propria-ti mana si rasarite din inima-ti tanara?
Atunci cand voi ramane singura, ganduri razlete reveniti la mine si reamintiti-mi clipele minunate traite. Mai este pana atunci. Nu atat de mult pe cat pare. Clipa viitoare apropie cu fiecare pas vremurile uitarii.
Sa-mi amintesc vise, trairi, emotii, framantari, regrete, imagini, oameni care s-au oglindit in privirile si-n sufletul meu. Peste ani cand toate acestea vor disparea si vor fi doar randuri pe o pagina imi doresc ca cineva sa invete din ele. Sa invete ca visele se pot implini si sa lupti pentru ele. Sa invete ca iubirea are multe fete si conteaza mai mult interiorul decat exteriorul. Sa invete ca zambetul, bucuria, natura si oamenii de langa noi sunt mai importanti decat banii, averile sau slujbele. Sa invete ca ceea ce lasa pe maine se va transforma in regrete. Sa invete ca un refuz te aduce mai aproape cu un pas de un raspuns afirmativ. Sa invete ca orice iti ofera viata are o parte buna si una rea, depinde cum privesti. Sa invete… tot ce pot cuprinde cuvintele.
Peste ani cand timpul isi va intinde aripa peste mine voi citi aceste randuri cu alti ochi. Voi rasfoi aceste pagini ca pe un simplu roman al unei vieti apuse. Cine sunt personajele? Cine a trait tot ce citesc acum? Intrebari care vor exista in mintea mea atunci. Nu voi crede cuvantul acelora care-mi vor spune cine am fost. Dovezi! Aduceti-mi dovezi, voi spune. Ce dovezi mai importante sunt aceste randuri scrise de propria-ti mana si rasarite din inima-ti tanara?
Atunci cand voi ramane singura, ganduri razlete reveniti la mine si reamintiti-mi clipele minunate traite. Mai este pana atunci. Nu atat de mult pe cat pare. Clipa viitoare apropie cu fiecare pas vremurile uitarii.
Sa-mi amintesc vise, trairi, emotii, framantari, regrete, imagini, oameni care s-au oglindit in privirile si-n sufletul meu. Peste ani cand toate acestea vor disparea si vor fi doar randuri pe o pagina imi doresc ca cineva sa invete din ele. Sa invete ca visele se pot implini si sa lupti pentru ele. Sa invete ca iubirea are multe fete si conteaza mai mult interiorul decat exteriorul. Sa invete ca zambetul, bucuria, natura si oamenii de langa noi sunt mai importanti decat banii, averile sau slujbele. Sa invete ca ceea ce lasa pe maine se va transforma in regrete. Sa invete ca un refuz te aduce mai aproape cu un pas de un raspuns afirmativ. Sa invete ca orice iti ofera viata are o parte buna si una rea, depinde cum privesti. Sa invete… tot ce pot cuprinde cuvintele.
2 comentarii:
Cum sa nu stiu ca uitama. Ma gandeam ca sunt singurul, pentru ca unii isi aduc aminte niste lucruri de cand erau prin scoala generala, ca sa nu mai zic si mai dinainte. Din pacate eu nu prea mai imi aduc aminte decat lucrurile la modul foarte general, adica un am facut scoala si cativa colegi, dar nu chestii de genul ce facem, cum eram eu atunci. E cam ciudat, poate ca nu vreau sa imi amintesc. Te pune pe ganduri, cel putin pe mine.
Amintirile sunt un lucru care poate sa-ti aduca zambetul pe buze, si sa zici ca n-ai trecut ca ratza prin apa, nu-i asa?
Trimiteți un comentariu