MOARTEA

Aduc in discutie un mai vechi subiect, drag mie. Moartea.
Zilele trecute m-am gandit adeseori la acest subiect, fiind influentata de tatal meu care trece printr-o perioada mai dificila. Are o varsta inaintata si a inceput sa o simta mai acut. Intunericul este in viziunea noastra alaturat mortii. A inceput sa-l afecteze intunericul, sa dea atentie gandurilor negative si sa nu mai simta viata. Este un om activ, care la 70 de ani avea inca un loc de munca si acum cand a zis ca vrea sa se odihneasca, de fapt incepe sa simta lipsa acelei activitati.
Aceste lucruri m-au facut sa realizez ca traim in frica. Ne este frica de moarte, de intuneric si in special, de noi. Ne este frica sa ramane singuri, doar cu gandurile noastre. Atunci cand se intampla asta credem ca suntem mai aproape de moarte.
Pentru multi dintre noi, moartea reprezinta capatul drumului, este sfarsitul a ceea ce suntem. Asa am fost educati sa vedem lucrurile. Nimeni nu ne-a spus ca ne punem limite singuri. Ne-am limitat viata intre nastere si moarte. Ne-am ingradit sufletul intre doua capete si ne temem de aceste limite.
Pentru mine, moartea este o etapa a vietii mele. Moare acest corp in care sunt acum si ma nasc in altul. De aceea la moartea mea nu vreau inmormantare, nu vreau preoti, nu vreau flori. Daca vrei sa ma plangi poti sa o faci, dar nu pe mine ma plangi, ci forma in care ma cunosteai. Dupa o vreme voi pasi din nou intr-o forma cunoscuta tuturor si ne vom intalni.
Te gandesti poate daca-mi voi regreta parintii, sau daca voi plange dupa tine. In sufletul meu exista locuri si amintiri pentru fiecare dintre voi. Acestea sunt cele care-mi fac viata frumoasa. Da, uitam. Mintea noastra uita, sufletul niciodata.

2 comentarii:

da, eu sunt spunea...

ti-am zis eu ca ai nevoie de o vacanta dar nu ma gandeam ca tre sa fie atat de mare...

adelaida spunea...

nu este vorba de vacanta, Cami. Asa gandesc si chiar daca negam moartea face parte din viata noastra.