Credinta in Dumnezeu sau in biserica?


Aseara pe messenger am purtat o discutie interesanta cu o amica. La aflarea vestii ca sunt nasa a avut remarca: "este minunat sa aduci un copil in randurile crestinatatii." Atata a fost nevoie pentru a declansa in mine un adevarat val de cuvinte si de opinii legate de crestinatate, biserica si Dumnezeu.
Nasii sunt parintii spirituali ai copilului. Am ales sa fiu nasa la o saptamana de la aflarea vestii ca prietena mea este insarcinata. Alegerea mea m-a facut nasa lui Cristian si nicidecum biserica sau crestinatatea. Cred in Dumnezeu la fel de mult cum cred ca el nu ne-a impartit pe religii. Cred ca Dumnezeu este unul singur si ca orice denumire i-ar da omul, El este unic.
Nu cunosc povestea botezului si nici nu m-am interesat de ea vreodata. Stiu ca am facut acest gest pentru parintii finutului meu care cred in biserica si sunt crestini. Si eu sunt botezata, dar nu intru in biserica pentru ca acolo nu gasesc ceea ce caut. Linistea si pacea pe care o cautam fiecare este in noi, si nu in acel spatiu inchis. Prefer sa-l caut pe Dumnezeu in fiecare om cu care ma intalnesc, in natura, in arta, in frumusetea care ne inconjoara si in intunericul care ne cuprinde uneori.
Una dintre intrebarile care mi-au fost puse aseara a facut referire la eventualitatea crestinarii copiilor mei. Totul la timpul lor. Si daca voi hotari singura in aceasta problema as lasa copilul sa-si aleaga religia. Este o individualitate si botezul nu face altceva decat sa-l integreze intr-un grup. Daca mai tarziu va dori o va face singur si pe deplin constient de ceea ce face.
Stiu ca traditia spune ca un copil nebotezat poate avea diferite probleme sau nu este iubit de Dumnezeu. Oare chiar asa sa fie? Oare Dumnezeu reneaga pe cei care nu urmeaza caile impuse de ceilalti oameni? Oare liberul arbitru nu se manifesta si in aceasta chestiune?
In cine credeti cand mergeti la biserica? Cui va rugati atunci cand este mai greu? Cine va asculta cand va rugati? Lui Dumnezeu sau bisericii?

8 comentarii:

dragos s. spunea...

nu am auzit pe nimeni sa se roage bisericii....sfintilor si fecioarei maria....cei mai multi fiind vizati, intr-o ordine aleatorie - Dzeu Iisus si Fecioara Maria.
Cat despre liberul arbitru, Toma d'aquino si soarta..s-ar putea scrie o carte plina de contradictii...
de obicei, omanii se roaga doar cand au ceva d castigat sau cand sunt la greu, rar am vazut oamenii rugandu-se fara sa aiba nimic. Apropierea de biserica a omului sau mai bine zis de divinitate se face doar in 3 momente(si aici nu ma refer la cei care lucreaza in slujba Domnului): sarbatori crestine, inaintarea in varsta si a cere un beneficiu(aici includ si toti cersetorii de la mai toate bisericile, in special cele cu o anume notorietate).
E de discutat si, deocamdata ma opresc aici...

Cami spunea...

Dragos, eu stiu despre oameni care se roaga si sfintilor si fecioarei Maria care a fost intr-atat de omeneasca pe cat noi...

In acelasi context, al rugaciunii, ma regasesc, rusinata si cel mai adesea, in ipostaza crestinului care "foloseste" ruga, ca pe un formular in care inlocuiesc doar ... evident, cererile. De putine ori ma vad in rugaciunea mea multumitoare pentru ce sunt si ce am primit de la Dumnezeu, uit sa zambesc uitandu-ma la viata mea frumoasa, la oamenii pe care ii iubesc si care ma iubesc atat de mult. Si tac. Numai atunci, realizez ca “s-a intamplat” o ruga adevarata, care trece de la stadiul de petitie la cel de discutie intre doi amici: eu si Dumnezeu.

Revenind insa la botez, nu cred ca nasii aduc un copilas in randul crestinatatii. De fapt, gasesc chiar hilara afirmatia (sa-mi fie cu iertare!). Nu intru in explicatii teologice – nu as face fata! – dar, simplist gandind, singurul care ne poate conduce la Dumnezeu (nu la “crestinatate”) este Isus, iar El poate face asta prin aceea ca a murit pentru fiecare din noi – doar asta facem la Paste, comemoram moartea si invierea Lui. Nu cred ca un om are calitatea de a hotari “soarta” (alta discutie provocatoare!) religioasa a altuia.
Este de asemenea interesant faptul ca multi oameni sunt convinsi ca a face parte din registrele unei comunitati este echivalent cu a fi in randul crestinatatii. Exclus! Crestinism inseamna relatie personala cu Dumnezeu si relatie cu oamenii din jurul tau, iar asta nu se poate intampla la varsta de cateva luni (deci imposibilitatea liberului arbitru).
Pe de alta parte, sa fii crestin nu inseamna sa mergi la biserica frecvent, sa te rogi sau sa “tii”/”respecti” sarbatori ca pastele, craciunul, sfantul x.
Toate acestea sunt nimic = forme (biblia foloseste la un moment dat metafora “morminte varuite”, adica suntem morti pe dinauntu dar ne-am gatit pe dinafara… ce trist ) daca inima mea nu este in aceeasi simtire cu omul de langa mine care are nevoie de o coaja de paine, daca nu sunt aproape de acela care este in necaz si singur, deznadajduit, daca il caut pe Dumnezeu doar pentru a iesi dintr-un impas, doar pentru a obtine ceva, etc.
Iar simtirea aceasta poate exista in noi doar daca Cineva, mai bun decat noi, ne conduce, ne sfatuieste, ne da iubire ca si noi, la randu-ne sa o putem imparti …
Intr-adevar, Dumnezeu este in fiecare lucru de sub soare, si este in mine - sper si asta ma conduce la o introspectie si azi; mai sper ca voi privi mereu si afara din mine, la “lumea” pe care mi-a lasat-o Dumnezeu, si dincolo de ea, intotdeauna spre El.

moromete spunea...

Biserica e doar un construct social, cum zice Nietzsche. NU vad de ce ar fi necesara medierea ei pentru accesul la Dumnezeu, daca Dumnezeu chiar exista...

Kolonelul spunea...

Moromete ai mare dreptate. Si eu cred ca Dumnezeu asteapta decizia noastra de a-L intreba, de a-I vorbi. Nu este nevoie nici de preoti, nici de icoane sau alte obiecte pentru a putea "vorbi" cu Dumnezeu. Este singurul care ne cunoaste inimile. Cred ca trebuie sa venim cu sufletul sincer in fata Sa si nu sa mergem sa ne spovedim unui om, care poate-i mai plin de pacate decat noi. Stim de altfel prea bine ce-a spus Iisus despre preotii care-l iscodeau...
Rugaciunea sa fie din inima, nu memorata, ca nu suntem la scoala. La fel si sufletul...

alma spunea...

cred ca ne asemanam. si eu il caut pe Dumnezeu in mine, in ceilalti, in tot ce e viu si respect viata mai degraba decat o institutie.
insa, dincolo de ideea ca omul are nevoie de legi si reguli, avem nevoie de un spatiu "con-sacrat" in care sa ne rugam, cum spune Vasile Andru. un spatiu curat si curatat. acel spatiu poate fi biserica. poate fi oricare alt spatiu pe care ti-l alegi pentru acest lucru. foloseste doar acel spatiu, delimitat fizic, si nu altul. lasa-ti gandurile si rugaciunile doar acolo.

ideea ta despre botez, biserica, Dumnezeu este intalnita in cultul baptist. si eu cred ca nu avem nevoie de intermediar pentru relatia noastra cu Dumnezeu.

scrii foarte frumos.

adelaida spunea...

Ca sa fiu bine inteleasa nu apartin nici unei biserici,nici unui cult, nici unui grup social ci doar mie si tin foarte mult la aceasta independenta. Ideile mele vin din propria experienta.
Dragos, singura data cand m-am rugat a fost acum o luna cand am hotarat ce sa fac cu viata mea. A fost din suflet si raspunsul era in mine, l-am identificat mai usor.
Alma, nu avem nevoie de intermediar in relatia cu divinitatea si tocmai de aceea tine biserica sa intram in randurile ei prin botez, biserica nu reprezinta pentru mine acel spatiu sacru in care sa ma rog, ci doar o alta cladire din peisaj. Daca vreau sa ma rog o pot face oriunde si oricand, si acum daca simt nevoia.
Cred ca stau de vorba cu Dumnezeu sau divinitatea in fiecare moment, fara rugi, fara promisiuni, ci sincer si simplu.
Cami, mersi pentrru ca ai inteles ce ai vrut sa spun si nici nu ma asteptam la alt raspuns de la tine.
Moromete si Kolonelul, multumesc pentru interventiile voastre care sustin ideea mea.

Anonim spunea...

"Daca mai tarziu va dori o va face singur si pe deplin constient de ceea ce face."
Chiar imi place ca gandesti asa....copii credinciosi, ca si ceilalti oameni nu pot fi botezati pana nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Iisus este mantuitorul lor personal. Eu nu am gasit nici o baza biblica pentru botezul copiilor mici..daca stie cineva sa-mi spuna si mie...

Anonim spunea...

Draga mea, se vede ca esti intr-o mare ratacire.Ti-o spune cineva care regreta ca la tinerete nu s-a bazat decat pe filosofie si psihologie si care,din pricina regimului,nu putea apela la Biserica.Asa cum scoala ne salveaza de analfabetism,asa Biserica ne salveaza de pacate foarte grele ,pe care la tinerete le privim cu atata usuratate ,incat la batranete si nu numai, nu mai putem schimba nimic.Omul de unul singur ,fara ajutorul preotilor ,nu poate merge catre Dumnezeu ;numai acolo invatam sa facem deosebiri intre oamenii buni si ceilalti,intre aparenta si esenta ,intre ceea ce este moral(bine ,adevarat si evident frumos )si nu in ceea ce spune cineva imbracat ultimul racnet ,cu masini super luxoase ,dar ignorant in toate si-n tot.In fata lui Dumnezeu,se spune, ca geniul este frate cu idiotul,daca ...nu are credinta .S-ar putea ca baiatul tau sa nu mai apuce chiar ziua de maine,tocmai datorita convingerilor(???)tale care ...si ele sunt foarte incoerente,incat pari cu totul zapacita de viata,de fandoseli,si nu mai stii ce sa gandesti .Nu te supara ,iti vreau binele,desi nu te cunosc;sper sa intelegi ca ti-am intins o mana ,precum o face de fapt Dumnezeu pentru tine.De tine depinde ce vei face ,si nu uita ca in viata, copiii platesc pentru greselile parintilor,iar plata s-ar putea rasfrange chiar asupra ta,ca razbunare din partea fiului tau.Cu bine si Dumnezeu sa te ajute .