Autocontrolul - prieten sau dusman?

Astazi am avut o experienta interesanta legata de autocontrol si putere. Venite una dupa alta, in medii diferite si cu persoane tot la fel de diferite, discutiile despre putere si autocontrol au fost lait motivul acestei zile. Am invatat o lectie care mi-a deschis ochii in privinta vietii mele.
Unul dintre personaje, profesor universitar specialist in geopolitica m-a facut sa constientizez ca orice om oricat de mic si orice pozitie ar ocupa in societate isi doreste puterea. Primul impuls a fost de negare, de contrazicere. O evaluare a contextului a dus la constientizarea adevarului, aici incluzandu-ma si pe mine. Notiunea de putere este atat de generala incat in randurile care urmeaza voi face referire doar la o latura a acesteia, controlul.
A doua discutie a fost legata exact de acest subiect. Cele doua subiecte se intrepatrund strans si voi aborda doar controlul din prisma proprie, adica autocontrolul. Am avut in viata mea perioade in care autocontrolul a jucat un rol important, pot spune chiar principal. Simteam ca prin autocontrol detin puterea asupra mea si a celorlalti. Imi doream sa cresc, sa devin un alt om si am realizat ca autocontrolul actiona ca o piedica. Autocontrolul devenise o cutie in care depozitam emotii, instincte. Era o limita a propriilor manifestari. Scuze ale acestei reprimari existau si le gaseam in diferite situatii si persoane. Nu doream sa-i ranesc pe ceilalti, imi doream sa devin un exemplu de urmat si sa dovedesc ca sunt mai buna decat restul lumii. "Sunt mai buna pentru ca reusesc sa ma controlez." Detineam putere asupra mea si implicit asupra contextului si anturajului.
Armura pe care o imbracasem singura ma proteja de cei care doreau sa ma raneasca. Oare toti doreau asta? Oare nu am pierdut si oameni care-mi doreau binele si nu au reusit sa treaca dincolo de sistemul meu de aparare? Nu voi sti niciodata pentru ca drum de intors nu mai exista.
De unde provenea nevoia de autocontrol? Existau mai multe frici. Frica de judecata celorlalti, frica de suferinta, frica de regrete, frica de a pierde puterea. Autocontrolul devenise arma si aliatul meu in lupta cu viata si cu restul lumii. Eram apreciata pentru aceasta calitate, pentru calmul aparent, pentru ca reuseam sa-mi stapanesc nervii in situatii conflictuale. Castigam increderea celorlalti si puterea mea asupra lor crestea.
In timp au inceput sa apara si dezavantajele. Inchisa in armura mea simteam ca pierd multe minuni ale vietii, imi lipsea bucuria de a trai asa cum simteam si cum doream. Imi impuneam limitele societatii si anturajului. Eram un alt om. Unde eram eu? Ma pierdusem intre zidurile propriei mele aparari. Este greu sa traiesti in permanenta in frica, sa evaluezi, sa analizezi, sa respecti regulile altora, sa reprimi sentimente si sa te inchizi in tine. Simteam ca devenisem inflexibila. Atenta mereu la ceilalti reactionam conform sistemului meu de aparare intr-o modalitate rigida. Am ajuns la concluzia ca puterea era a celor care-mi apreciau acest autocontrol. Asa ca intr-o oarecare masura am renuntat la el. Il folosesc in contexte bine definite si reusesc sa pastrez un echilibru intre cele doua extreme.
A disparut astfel teama de parerea celorlalti, teama de a pierde puterea, frica de a pierde autocontrolul si am reusit sa traiesc asa cum imi doresc si cum simt dupa propriile mele reguli. Am devenit mai flexibila, mai increzatoare in mine, mai deschisa cu ceilalti si pot sa invat de la fiecare om si din fiecare situatie nou. TRAIESC!