Sinceritatea si prefacatoria

Asa cum altii se ascund in spatele minciunii, eu imbrac armura sinceritatii cand simt suspiciunea in privirea celorlalti. De o dezinvoltura frapanta, sinceritatea mea izvoraste din dorinta de autenticitate. Cuvintele prin care-mi dezvalui sinceritatea sunt socante pentru ceilalti. Invaluita intr-o mantie de mandrie imi etalez capacitatea de a fi eu, dorind sa ies dintr-un cotidian inchis in propriile jocuri. Simt adeseori neincrederea celorlalti in fata acestor manifestari, simt neputinta lor de a intelege ca poate exista o asemenea sinceritate. Descopar ca manifestarile mele sincere sunt invers proportionale cu credibilitatea pe care o confera ceilalti. Ar trebui sa ma prefac pentru a fi integrata intr-un tipar, pentru a fi acceptata?
Intr-un cuplu perfect cu sinceritatea, prefacatoria apare pentru a ma izola de ceea ce cred ca nu merita sa manifest. Ma prefac ca nu aud cand cineva incearca sa ma minta, ma prefac ca nu vad cand incearca sa-mi ascunda fapte, ma prefac ca rad cand sufletul plange, ma prefac ca sunt calma cand energia furiei izvoraste din mine. Uneori este buna aceasta prefacatorie, alteori realizez ca nu am ales partea corecta a monedei. Adeseori imaginile celor doua se amesteca intr-un dans iluzoriu al comunicarii interumane. Un echilibru instabil este granita dintre cele doua manifestari ale dorintei de a fi.
Acum poate te intrebi, tu cel care ma cunosti cand am fost sincera si cand m-am prefacut. Cand simt in tine lipsa sinceritatii raspund cu maxima sinceritate. Uneori este nevoie sa trec de aceeasi parte cu tine pentru a descoperi ce sta dincolo de ceea ce exprimi. Intru in jocul tau, ma prefac ca inteleg mesajele tale asa cum doresti tu.
Au existat momente cand am reusit sa ma pierd in hatisul minciunilor spuse si am renuntat sa ma prefac, dar au fost si minunate descoperiri, adevarate comori ascunse dupa masca fatarniciei. Acestea sunt cele care-mi redau increderea in oameni si in capacitatea mea de a trece dincolo de aparente.

Fotografie: Cristian Mereuta