Si totusi...
Imi doresc sa ma arunc in oceanul gandurilor si sa-mi spal trupul lipicios in apa agitata a mintii mele. Imi doresc sa dispar printre valuri privind cum tarmurile raman in urma si zarile asculta in tacere. Imi doresc sa ma pierd in furtuna emotiilor mele si sa uit ca traiesc. Imi doresc sa fug prin ploaia lacrimilor de bucurie. Imi doresc sa ard in flacara dorintei mele si sa renasc din cenusa neputintei de a renunta. Imi doresc sa abandonez tarmul inimii mele si sa plec pe marea uitarii de mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.
3 comentarii:
frumos... mai ales ideea din final. cum ar fi sa renunti la tine, oare e acelasi lucru cu a nu mai avea decat dorinta de a nu mai avea nici o dorinta?
De regula, cand eu renuntla mine o fac pentru ALT CEVA, pentru CEVA despre care m-am luminat ca nu imi este constructiv, in nici un caz nu renunt la mine pentru NIMIC.
Imi place deci, gasesc foarte uman, sa renunt la mine in favoarea altora si in favoarea mea. NU ma refer la renuntarea de sine = obsesie pentru ceva/cineva, desi umbre din aceasta idee probabil ni se intampla obisnuit...
Cred, Adela, ca prin renuntarea la tine de fapt doresti ceva: PE TINE
Intr-adevar, doresc sa renunt la mine pentru mine, renunt la mine pentru a descoperi ce este dincolo de mine.
Trimiteți un comentariu