CANTECUL PLOII

Sunt stropi argintii picurati din cer de zei.
Natura ma primeste pentru a-si impodobi campurile si vaile.
Sunt perle frumoase, culese din coroana lui Istar
De fiica Zorilor
Pentru a impodobi gradinile.
Cand plang, dealurile rad;
Cand se smeresc, florile se bucura;
Cand ma inclin, toate lucrurile se bucura.
Campul si norul sunt iubiti
Iar intre ei, eu sunt mesagerul milei.
Sting setea unuia;
Vindec suferinta celuilalt.
Vocea tunetului anunta venirea mea;
Iar curcubeul anunta plecarea,
Sunt precum viata pamanteasca,
Ce se naste la picioarele stihiilor nebune
Si sfarseste sub aripile inaltate ale mortii.
Ma nasc din inima marii
Si zbor cu vantul.
Cand vad un camp care are nevoie de mine,
Cobor si imbratisez florile si copacii
In milioane de feluri.
Ating incet ferestrele cu degetele-mi moi
Si vestirea mea este un cantec de bun venit.
Toti aud, dar numai cei sensibili inteleg.
Caldura aerului imi da nastere,
Dar, in schimb, eu o distrug,
Asa cum femeia il intampina pe barbat
Cu puterea pe care o ia de la el.
Sunt suspinul marii;
Rasul campului;
Lacrimile cerului.
Asadar, cu dragoste-
Suspine din marea adanca a afectiunii;
Ras din campul multicolor al spiritului;
Lacrimi din cerul nesfarsit al amintirilor.
Cand am citit pentru prima oara volumul "O lacrima si un zambet" de Kahlil Gibran, m-am indragostit de aceasta poezie. Prezinta esenta ploii si tot ceea ce eu iubesc la ploaie. Tu ce crezi?

Un comentariu:

Alexandru spunea...

Mirobolant.
Aceleasi ganduri le am si eu. "Descantec de ploaie" - Ana Blandiana- este, desi nu concureaza nici pe departe, un text dragut despre ploaie.
Multumesc pentru acest post :D