TRISTETEA

Sunt zile cand tristetea isi coboara valul transparent peste sufletul meu si isi picura fiinta din privirea mea. Sunt zile cand as vrea sa ma ascund de lume in cel mai indepartat ungher al necunoasterii. Mi-as dori sa uit.
Tristetea este un sentiment care apare frecvent in viata noastra. Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea. Nu sunt feminista, nu cred in egalitatea sexelor (pentru ca nu exista), cred in sentimente si in faptul ca ne-au fost date pentru a invata ceva din ele, pentru a experimenta. Tristetea este o forma de energie care se naste in diverse contexte. Cand imi imbraca inima in catifea, stiu ca a venit pentru a-mi arata o alta imagine a vietii mele. O las sa-mi toarca linistita in suflet. Stiu ca se va trezi si va pleca singura.
Pentru ca este energie are nevoie sa se transforme in ceva. Tristetea mea se preschimba in cuvinte, in fraze, in povesti, in ecouri, in vise. Tristetea mea traieste in mine si prin mine. Eu sunt cea care ii dau identitate si valoare. Eu ii hotarasc soarta.
Ma gandesc ca avem atata putere prin sentimentele noastre si nu stim sa o folosim. Avem capacitatea de a ne transforma viata in ceea ce dorim. Nu spun sa ne controlam sentimentele, ci sa le luam ca atare si sa le transformam in ceva benefic pentru noi. In ce anume? Doar tu poti sa stii.

21 de comentarii:

Alexandru Ilie spunea...

Nu cred ca tristetea este doar arma femilor; cunosc sentimentul, destul de bine, intrucat nu de putine ori l-am trait.
Fiecare il intalneste, mai des sau putin, iar antidotul este sa ai solutii cat mai diverse, pentru a transforma tristetea in sperante, in vise. Nu realizarea acestora este mai importanta, cat ideea de a percepe constructiv, frumos viata, astfel incat sa te sustragi tristetii.

adelaida spunea...

Alexandru, nu am zis ca este doar a femeilor. Este un sentiment al tuturor, femeile sunt cele care-l manifesta cel mai pregnant. Ceea ce am vrut sa spun este ca ma folosesc de acest sentiment si transform manifestarile obisnuite in ceva deosebit.

Anonim spunea...

tristetea e ceva ce o intalnesc in fiecare zi,ea apare foarte des in viata mea si de aceea putine momente suntin care sunt ericit....nus cum sa o alung ma ajutati?

rianna spunea...

oare de ce nu trece o clipa din viata mea sa nu simt urma ei.....a tristetii..parca si-a pus amprenta definitiv...

Anonim spunea...

"Tristetea este un sentiment normal, o emotie pe care o simtim ocazional si pe care nu ar trebui sa o negam. Ciudat sau nu, tristetea este necesara, pentru ca altfel nu am putea aprecia clipele frumoase. Este normal sa nu te simti bine atunci cand suferi o pierdere, cand esti dezamagita, cand viata ta se schimba." Orice om ( baiat , fata ) simte tristetea ptr. ca este ceva normal. Cate o data sunt satul de ea si de aparenta ei. Pur si simplu vreau sa plece sa o uit sa dispara ... greu ... imposibil ...

ovidiu spunea...

"Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea." E intr-adevar treistetea un refugiu? Alegi sa fii trista? Arma? Cum ataci ceva prin tristete? Refugiu?(REFÚGIU, refugii, s.n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în faţa unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată şi amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulaţie cu trafic intens sau în mijlocul unei pieţe, pentru a uşura reglementarea circulaţiei, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de IoanSoleriu, 4 Jul 2004 | Greşeală de tipar )Nici asta nu pot sa o cred.Protectia. sunt foarte curios cum folosesti tristetea ta ca un scut.Esti trista si asa vrei sa fii, eviti deci zambetele unora. Dar poate zambetele te evita pe tine tocmai pentru ca esti trista. E mai degraba bumerang. O arm[, nu una prea puternic[ dar care nu numai ca se poate intoarce la tine ci si impotriva ta.

Anonim spunea...

...si eu sunt tristuta...da-mi va trece;cica e un sentiment normal.

alex spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
alex spunea...

chestia asta mia schimbta viata oamnei ma privesc cu alti ochi....adik nu mai sunt acea persoana care era mereu vesele si facea pe toti sa rada

Anonim spunea...

tristetea...e un lucru pe moment,dar foarte dureros...chiar daca trece uneori repede alteori mai greu,tot timpul ramane urma ranilor pe care ea le face,adanc in suflet...as vrea sa spun o mare tristete care o am pe suflet si nu o pot spune la nimeni....acum 3 ani am iubit un baiat foarte mult.i am spus mamei mele de relatia noastra si ca orice mama m a intrebat despre el.atun ci cand a aflat ca el nu avea tocmai o situatie materiala buna,a facut tot posibilul si ne a despartit..acum iubesc alt baiat si suntem impreuna de 1 an jumate.si el este cu o situatie materiala mai slaba ca mine si mama mea stie asta.pana acum nu mi a zis nimic.dar azi m am certat cu ea si mi a reprosat iar asta.dupa 3 ani..nu cred ca o sa rezist dak nu ma lasa iar sa fiu cu el..o iubesc pentru ca e mama mea si ma doare ca imi face asta..nu inteleg de ce nu ma lasa..nu am nevoie de nimic de la ea.cum s au descurcat altii si ea,asa pot sa ma descurc si eu in viatza...mi as dori sa ma lase sa imi traiesc viatza...va multumesc ca am avut unde sa ma descarc...chiar dak pare un lucru neinteresant..pt mine este unul f trist

Anonim spunea...

tristetea...e un lucru pe moment,dar foarte dureros...chiar daca trece uneori repede alteori mai greu,tot timpul ramane urma ranilor pe care ea le face,adanc in suflet...as vrea sa spun o mare tristete care o am pe suflet si nu o pot spune la nimeni....acum 3 ani am iubit un baiat foarte mult.i am spus mamei mele de relatia noastra si ca orice mama m a intrebat despre el.atun ci cand a aflat ca el nu avea tocmai o situatie materiala buna,a facut tot posibilul si ne a despartit..acum iubesc alt baiat si suntem impreuna de 1 an jumate.si el este cu o situatie materiala mai slaba ca mine si mama mea stie asta.pana acum nu mi a zis nimic.dar azi m am certat cu ea si mi a reprosat iar asta.dupa 3 ani..nu cred ca o sa rezist dak nu ma lasa iar sa fiu cu el..o iubesc pentru ca e mama mea si ma doare ca imi face asta..nu inteleg de ce nu ma lasa..nu am nevoie de nimic de la ea.cum s au descurcat altii si ea,asa pot sa ma descurc si eu in viatza...mi as dori sa ma lase sa imi traiesc viatza...va multumesc ca am avut unde sa ma descarc...chiar dak pare un lucru neinteresant..pt mine este unul f trist

Anonim spunea...

daca suntem aici, e clar.. simtim tristetea! tristetea te distruge.. putin cate putin.. zilnic..
nu vreau decat sa simt speranta.

krissa spunea...

Cum as putea sa transform imensa tristete pe care o simt .......ma iubea...il iubeam ...mi-a spus ca vrea sa fim impreuna ,ca e indragostit de mine.De fiecare data cand cineva vrea sa se apropie de mine eu il resping, fac pe indiferenta...chiar daca in adancul sufletului sentimentele sunt profunde....,asa l-am respins si pe el ,iar acum ma trateaza ca si cum nici nu as exista.....nu stiu ce sa fac ,cand il vad simt ca ma topesc ca o lumanare aprinsa...as vrea sa il strang in brate ,sa il sarut si sa-i spun cat de mult il iubesc .Vreau un sfat de la cineva care are mai multa experienta (am 15 ani)Oare o sa pot sa-l uit ?

alex spunea...

Cautati pe Domnul si rugati-va Lui sa va ajute stai intro rugaciune si spunetii Lui toata suferinta ca astfel El va ,va ajuta pe mine m-a ajutat , si uite ce a spus Domnul Isus : Matei 11:28-30. “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţăţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” si cand va rugati rugati-va in numele lui Isus Hristos !

Anonim spunea...

tristetea e un lucru de care orice om trebuie sa se fereasca ,e cel mai nenorocit fenomen .de la tristete spre bucurie e cale lunga si pana acolo nu mai esti acelasi.

Anonim spunea...

tristetea este cel mai groaznic lucru din viata mea pe care il traiesc zi de zi,dandu-mi seama ca nimanui nu-i pasa de ceea ce zic sau ceea ce fac. mi-am dat seama ca eu sunt o persoana 'a nimanui' care merge in viata pe propriile puteri. am o familie care nu imi arata deloc afectiune,dragoste si sinceritate. uneori as vrea sa ma duc in cel mai indepartat colt al lumii sa uit de tot si de toate lucrurile care imi fac ziua si viata mai amara. dar acest lucru fiind imposibil,cel mai bun si mai fidel prieten al meu este perna mea pe care am plans cel mai des in miez de noapte,cand toata lumea dormea dusa,eu ma confruntam cu mine insami de aceasta tristete care imi strica ziua. simteam nevoia sa spun aceste lucruri. ma simt mai bine :) multumesc. o zi buna

MARIA spunea...

Tristetea face parte din mine si nu o pot alunga. Poate nici nu mai vreau . A DEVENIT PARTE DIN MINE.Nu mai am prieteni decat singuratatea si tristetea.Nu ma mai pot descifra ,si nici nu mai incerc.Port o masca sa nu poata ghici cei din jurul meu ceea ce simt de fapt .Oricum nu ma inteleg.

maria spunea...

Viata mea,ca un cant de sirena. O amagire, un bun pierdut.Din atata durere am invatat sa mor , dar ma tem ca moartea imi va fi la fel de inutila ca si viata.

anabella spunea...

tristete...e atat de greu....viata a ajuns intr-un moment in care nu mai poate continua ...incet incet mor cate putin in fiecare zi.....se zice ca din iubire nu se moare ....dar tristetea ramasa in urma te face sa te mori incet..incet
...
o singura data in viata iubesti si daca pierzi iubirea nimeni si nimic nu o va mai putea inlocui....numai tristetea care devine o stare de spirit permanenta scurtand una cate una zilele ramase

Maria spunea...

Eatat de grea povara tristetii. Nici un alt sentiment nu poate razbi prin valul gros de tristete adanca ce ma inconjoara. A m uitat cum e sa rad din inima, iar acum nici nu mai pot macar sa plang. Sufletul mi s-a uscat zdrobit de durere , brazdat de rani adanci. Nu mai pot si nu mai vreau sa traiesc asa

lucica spunea...

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/psihologie-ortodoxa/19393-sentimentul-inima-tristetea
Din momentul căderii strămoşilor noştri în păcat, tânguirea, plânsul şi tristeţea s-au înrudit cu firea omenească şi au ajuns să alcătuiască tonul fundamental al sentimentelor şi dispoziţiilor noastre sufleteşti. Şi cine dintre urmaşii celui dintâi creat, moştenitori ai firii omeneşti căzute, nu va mărturisi aceasta din propria sa experienţă?
Într-adevăr, ne place să ne veselim, dar ce înseamnă că sufletul, după cea mai aprigă veselie, se cufundă în întristare, uitând de toate desfătările, datorită cărora, mai înainte, uitase de toate?
Oare nu cumva din străfundul fiinţei noastre i se dă sufletului de ştire cât de meschine sunt toate aceste veseliri, în comparaţie cu fericirea pierdută o dată cu pierderea raiului? Noi suntem gata să ne bucurăm laolaltă cu cei ce se veselesc, dar oricât de felurite şi de înalte ar fi motivele bucuriilor omeneşti, ele nu lasă în noi o urmă adâncă şi sunt uitate în scurtă vreme.