PERFECTIUNEA

Adeseori am intalnit oameni care isi doresc sa fie perfecti. A fost o perioada in viata mea cand si eu cautam perfectiunea. Definitia perfectiunii pentru mine era sa fac totul foarte bine pentru ca ceilalti sa fie multumiti. Mai tarziu am realizat ca asta nu se poate. Intotdeauna exista ceva sau cineva care iti darama castelul de nisip al perfectiunii.
Aceasta trasatura apare si in Analiza grafologica. Poate ai remarcat unele scrisuri foarte ordonate, aliniate si simetrice. Marimea literelor este aceeasi si urmaresc o linie dreapta imaginara pe foaie. Cu cat este mai mare simetria si linia mai dreapta cu atat persoana in cauza isi doreste mai puternic perfectiunea atat la ea cat si la altii.
Ai intalnit persoane care arata ca scosi din cutie? Totul este ordonat atat pe ei cat si pe langa ei. Sunt atenti la cele mai mici detalii si predau o lucrare doar cand sunt sigur ca este perfecta. Ii nemultumeste neglijenta celorlalti si au standarde ridicate de evaluare a lumii inconjuratoare. In general, sunt neincrezatori in ceilalti si prefera sa munceasca singuri la un proiect pentru ca totul sa iasa perfect. Daca ai un astfel de sef este dificil sa-l multumesti. Greseala este vazuta ca o slabiciune si nu exista in vocabularul lui. Ii auzi de multe ori spunand: "Oamenii gresesc! Este foarte greu lucrul cu oamenii pentru ca te dezamagesc." Am intrebat odata pe cineva care mi-a spus acest lucru daca el nu greseste niciodata si mi-a raspuns ca NU. Oare?
Daca ai un subaltern care este un perfectionist s-ar putea ca unele lucrari sa fie intarziate tocmai din dorinta de a fi totul perfect. Este nevoie sa-l incurajezi sa predea lucrarile la timp, sa remarci calitatea rezultatului si sa-l faci sa inteleaga ca greselile sunt minore si cateodata necesare pentru a invata si progresa.
Daca este bine sau rau? Nu vreau sa ma pronunt pentru ca fiecare situatie are specificul ei si depinde de context.
Daca exista perfectiunea sau nu? Tu ce crezi?

6 comentarii:

Alexandru Ilie spunea...

Nu. Totul este subiectiv, avem tendinta sa idealizam lucrurile, oamenii; n-ar mai avea farmec viata, ar fi anosta, suficienta doar pentru oamenii mediocri, care nu isi doresc sa invete, sa traiasca mai frumos maine. Acestor persoane le place linearitatea, doar ei ar putea trai impacati cu perfectiunea.

adelaida spunea...

Perfectiunea nu elimina dorinta de progres si nici nu atrage mediocritatea, din contra. Pentru a te apropia cat mai mult de perfectiune ai nevoie de dezvoltare continua si de a-ti depasi starea obisnuita. Perfectiunea se refera la felul in care lucrezi si in care percepi lumea exterioara. Rareori acesti oameni sunt impacati pentru ca in permanenta cauta perfectiunea.

Alexandru Ilie spunea...

Nu elimina, dar atunci cand totul iti iese perfect, ca la carte, eu cred ca devine plictisitor. Presupunand ca atingi perfectiunea, ce iti poti dori mai mult? Mai poti visa mai sus? Progresul presupune sa inveti din greseli, rezultatele perfecte nu stimuleaza intotdeauna, poti crede ca ai atins pragul suprem si ca nu mai poti aspira mai departe.

Dragosh spunea...

Alex, atingerea unui ideal lasa loc nasterii altuia. Daca te crezi perfect in privinta unui lucru/unei actiuni, nu inseamna ca te opresti acolo. Einstein nu s-a oprit dupa ce a descoperit teoria relativitatii, ca un exemplu.

Cristina spunea...

Aceasta "goana" dupa perfectiune cred ca ne-a fost inoculata din copilarie. Buni si bravi soimi ai patriei / pionieri / utc-isti, perfectionisti. Caligrafia perfecta, matematica perfecta, coronita perfecta, cravata perfecta, etc.
Nu ne putem gasi locul daca nu suntem Perfecti. Avem impresia ca nu suntem acceptati daca nu suntem precisi si exacti - cum isi doresc ceilalti. Cind relationam trebuie sa respectam cerintele perfectiunii: reguli de conduita, dans de societate, ritualuri de imperechere, toate, ca la carte, perfecte.
Am fost surprinsa sa descopar toleranta in comunitatile mici, de "tzara". Toleranta si necerinta perfectiunii.
Mi-a fost extrem de greu sa ma adaptez primele zile pentru ca in "perfectiunea" mea nu puteam intelege si accepta ca ceilalti sunt ... altfel, diferiti. Si apoi mi s-a impartasit secretul tolerantei. Revelatia supravietuirii / convietuirii decente. Toleranta. Toleranta nu ca opus al perfectiunii ci ca necesitate a acceptarii.
Cind cer perfectiune de la mine, cer si de la ceilalti. Ma educ sa fiu toleranta cu ceilalti si incep sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt. Oare este un semn de slabiciune? Autodarimarea perfectiunii mele?

adelaida spunea...

Este primul pas in autocunoastere. Acceptarea de sine este inceputul unei calatorii care te apropie de tine si iti dezvaluie si pe ceilalti. Slabiciune?! Cine spune ca acceptarea de sine si toleranta este o slabiciune?